Cîmpeanu: O lege cu privire la educaţia sexuală nu are motiv să intre în circuitul legislativ, Legea educaţiei naţionale prevalează în faţa oricărui act normativ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / George Călin
FOTO Inquam Photos / George Călin

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că o lege cu privire la educaţia pentru viaţă sau la educaţia sexuală nu are motiv să intre în circuitul legislativ în Parlament, pentru că Legea educaţiei naţionale prevalează în faţa oricărui act normativ referitor la acest domeniu, iar această lege prevede clar că programa şcolară şi planurile-cadru se realizează de către Ministerul Educaţiei, prin organismele abilitate.

Ministrul Educaţiei confirmă că a purtat o discuţie cu premierul Florin Cîţu despre introducerea materiei Educaţiei pentru viaţă, care să cuprindă şi elemente de educaţie sexuală.

„În primul rând, este o falsă problemă lansată şi amplificată la nivel public. Această lege nu ar fi trebuit să fie în Parlament, pentru simplul motiv că avem Legea educaţiei naţionale care precizează faptul că, atunci când intră în conflict prevederile Legii educaţiei naţionale cu oricare altă lege, în domeniul educaţiei prevalează Legea educaţiei naţionale. Iar Legea educaţiei naţionale spune, la articolul 65: programa şcolară şi planurile-cadru  se realizează de către Ministerul Educaţiei, prin organismele abilitate. Cu alte cuvinte, nu are ce să caute nicio lege despre plan-cadru sau curriculum în Parlament. Nici eu, ca ministru al Educaţiei, nu am competenţele necesare pentru a răspunde cu privire la subiecte specifice ce ţin de profesionişti în educaţie”, a afirmat Sorin Cîmpeanu duminică seară, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Ministrul a anunţat, într-o declaraţie pentru Edupedu.ro, că instituţia pe care o conduce va promova o disciplină obligatorie, numită Educaţie pentru viaţă, în care vor fi mai multe module, printre care şi cel de Educaţie sexuală, obligatorie pentru elevii claselor V-XII.

Legea Educaţiei Naţionale prevede la art 65, alin. (4) că planurile cadru şi programele şcolare sunt elaborate de către organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei.

Tot această lege, la art. 5, alin. (1), prevede că, în domeniul educaţiei, dispoziţiile Legii Educaţiei Naţionale prevalează asupra oricăror altor prevederi normative. În cazul unui conflict între acestea se aplică dispoziţiile Legii Educaţiei Naţionale.

Pe această bază legislativă, Ministerul Educaţiei îşi asumă promovarea unei discipline obligatorii – “Educaţie pentru viaţă”, care să cuprindă, de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, module obligatorii, adaptate vârstei elevilor.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite