Cîmpeanu: 126 de şcoli vor primi finanţare pentru a elimina problema grupurilor sanitare neconforme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit ministrului, dacă autorităţile locale vor utiliza suma pusă la dispoziţie de guvern, vor mai rămâne doar 199 de şcoli cu grupuri sanitare neconforme, niciuna cu personalitate juridică Foto: Arhivă
Potrivit ministrului, dacă autorităţile locale vor utiliza suma pusă la dispoziţie de guvern, vor mai rămâne doar 199 de şcoli cu grupuri sanitare neconforme, niciuna cu personalitate juridică Foto: Arhivă

126 de şcoli vor primi finanţare din partea Guvernului pentru a elimina problema grupurilor sanitare neconforme, "o problemă aflată de multă vreme în atenţia publică", a precizat, miercuri, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

"Prin finanţarea alocată astăzi de către Guvern, 126 de şcoli nominalizate vor primi finanţare pentru a elimina problema grupurilor sanitare neconforme. 126 de şcoli în care învaţă 18.340 de elevi. Numărul mediu de elevi pe şcoală este de 145, deci este vorba de şcoli mici.

În cazul în care autorităţile locale vor avea de îndată, după aprobarea hotărârii de Guvern, în bugete, aceste sume, este vorba de o sumă medie de 85 de mii de lei per şcoală doar pentru a asigura conformitatea cu normele sanitare, o sumă care exclude cheltuielile ocazionate de branşamente la apă potabilă şi canalizare, acestea provin din bugetul autorităţilor locale", a declarat Sorin Cîmpeanu.

Totodată, potrivit ministrului, dacă autorităţile locale vor utiliza suma pusă la dispoziţie de guvern, vor mai rămâne doar 199 de şcoli cu grupuri sanitare neconforme, niciuna cu personalitate juridică.

"Dacă acesta suma va fi folosită, la finalul acestui an vom mai avea în România doar 199 de şcoli, nicio şcoală cu personalitate juridică, toate 199 sunt structuri, pentru o bună parte din ele având viabilitate redusă, s-a decis deja comasarea cu alte structuri. Deci în acest fel, dacă autorităţile locale vor utiliza suma pusă la dispoziţie de guvern, vom elimina în scurt timp total această problema care trenează de mult timp în sistemul de educaţie românesc", a precizat ministrul Educaţiei.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite