„Ce mică-i vacanţa mare
Şi ce dor mi-a fost de ea (…)
Să te duci la ţară la bunici
Să le fii de ajutor aici
Să fii alintat
Cum n-ai fost niciodat (…)“

În prag de vacanţă intersemestrială, poate ultima vacanţă de acest fel, revin la argumentele în favoarea modificării structurii anului şcolar, transmise de Coaliţia pentru Educaţie acum doi ani.

Faţă de propunerea de atunci s-a încercat deja devansarea începutului din septembrie, susţinerea probelor de evaluare a competenţelor de la bacalaureat în februarie. S-a păstrat flexibilitate pentru stabilirea „săptămânii altfel“. Nu s-au integrat recomandări referitoare la planificarea anticipată a „punţilor“ produse de zilele libere prin lege – acestea au apărut tot pe ultima sută de metri (v. ziua de 25 ianuarie 2019).

Indiferent de ce au argumentat experţii, părţile interesate continuă să conserve alegerea referitoare la 15 septembrie – ca un fel de „pe-aici nu se trece“. Aşa că se menţine mirarea de acum doi ani, despre cum se poate ca în Republica Moldova să înceapă şcoala la 1 septembrie, că doar au aceleaşi premise de climă... Nu sunt  luate în serios nici propunerile de renunţare la „careul de deschidere“ şi nici programarea ritualurilor de începere într-o zi de vineri, astfel încât de luni să înceapă „şcoala pe bune“.

Despre susţinerea probelor de evaluare a competenţelor din structura examenului de Bacalaureat în luna februarie 2018, înainte de finalizarea anului şcolar, s-a scris deja suficient „pro“ şi „contra“. Sigur, nu avem o analiză obiectivă şi nu s-a transmis un banal chestionar de feedback pe care să îl completeze cei direct vizaţi, elevi şi profesori.

Considerarea punţilor generate de zilele libere prin lege a fost desconsiderată – era foarte simplu ca, prin structura de an şcolar 2018/2019 să se stabilească zile libere în 24 şi 25 ianuarie, cu intrare din vacanţa de iarnă în 8 sau 9 ianuarie, astfel încât să existe 3 săptămâni pline de şcoală (succesiuni de câte cinci zile lucrătoare), înainte de vacanţa intersemestrială. Ar fi fost evitate problemele de notare, închidere de medii, plata cu ora ş.a.

Pot fi multe fire în povestea aceasta. Cel pe care vreau să îl întăresc este că economia şi dinamica socială s-au schimbat major. Să hotărâm, în anul 2019, că vacanţa dintre 15 iunie şi 15 septembrie este tabueste un alint – ca să fiu în filosofia versurilor de mai sus…

Eu fac parte din Generaţia X, o generaţie care are şi alt atribut: este a doua generaţie „încălţată“. Generaţiei mele i se potrivesc versurile alese în deschiderea acestui text. Pentru că bunicii mei au trecut de la opinci la încălţările produse industrial. Au ţinut“ gospodării, au muncit, majoritatea, în agricultură. Şi s-au bucurat verile de prezenţa nepoţilor, fugăriţi din marile oraşe de căldură şi de locurile de muncă, preponderent în fabrici şi uzine, ale părinţilor lor. Aceşti bunici sunt rari acum.

Ne pregătim să îi primim în organizaţii pe cei din generaţia Z. Mulţi dintre noi nu am integrat încă nevoile generaţiei Y, ori una dintre trăsături este respectul pentru timp liber şi... vacanţe. Să nu faci nimic 3 luni pe an, cât e vara de lungă, e un răsfăţ pe care ei l-au practicat consecvent, de când au intrat în sistemul de educaţie. Într-o ţară în care cultura de a lucra peste vară, adolescent fiind, nu există. Adevărul este că noi munceam în vacanţele la ţară şi nu numai. Sigur că era şi răsfăţ şi, mai ales, joc neplanificat. Dar aduceam apă de la fântână, băteam tecile de fasole, întorceam fânul, dădeam de mâncare la animale şi la păsări, măturam bătătura şi tot aşa. Ca pe o joacă de-a adulţii, asumarea şi responsabilitatea. Ca pe cele dintâi practici etice de muncă şi răsplată.

În concluzie, rămâne cum am stabilit: „Modul de organizare a anului şcolar indică o anume viziune asupra funcţionării şcolii. Ceea ce observăm noi, în continuare, este o şcoală organizată în jurul planificării vieţii cadrelor didactice şi structurilor administrative din sistem. În prezent este nevoie să oprim cursurile pentru organizarea de examene şi avem nevoie de timpi pentru organizare, planificare, raportări, concedii şi reparaţii, demersuri mai degrabă de suport pentru educaţia propriu-zisă. În realitate, puţini dintre noi au însă confortul de a mai trăi/munci în etape consecutive, majoritatea proceselor întâmplându-se simultan.“ (Federaţia Coaliţia pentru Educaţie, februarie 2017)