Ce le-am transmis reprezentanţilor elevilor din Bacău şi e valabil pentru cei din toate judeţele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiţi independenţi, căci doar aşa vă puteţi reprezenta colegii! Acesta a fost principalul mesaj pe care l-am transmis vineri, la Adunarea Generală a Consiliului Judeţean al Elevilor, reprezentanţilor elevilor băcăuani din licee. Dar ceea ce le-am spus e perfect valabil şi pentru elevii din celelalte judeţe care au fost aleşi de curând în funcţii de reprezentare a colegilor lor.

Chiar dacă am fost invitat acolo în calitate de alumnus al CJE Bacău, le-am vorbit elevilor mai mult din postura de reprezentant al societăţii civile cu tot felul de iniţiative şi poziţii pe zona de tineret.

Nu stau să reproduc acum exact ce-am zis vineri la C.T.C. "N.V. Karpen", însă voi rezuma ideile şi sper să le găsiţi interesante:

  • Şi eu m-am distrat cât am fost în Consiliul Elevilor, am avut ocazia să cunosc o gramadă de oameni şi mi-am făcut prieteni în toată ţara, dar nu ăsta a fost principalul obiectiv. M-am şi certat cu multă lume tocmai pentru că am vrut să fac treabă. Cei aleşi ca reprezentanţi ai elevilor n-au participat la un concurs de miss, ci la o funcţie din care ar trebui măcar să încerce să schimbe în bine nişte lucruri pentru colegii lor;
  • Consiliul Naţional al Elevilor este momentan independent din punct de vedere decizional la nivel central pentru că Horia Oniţa (preşedinte) a luat taurul de coarne în ultimul an şi a avut curajul să ia nişte decizii importante. Totuşi, structura reprezentativă a elevilor trebuie să devină independentă şi din punct de vedere juridic (pentru că acum se află sub bagheta Ministerului Educaţiei), dar şi din punct de vedere financiar.
  • Am salutat şi lăudat iniţiativa CJE Bacău de a restarta activitatea la nivel judeţean cu un training de 2 zile pentru preşedinţii din şcoli, lucru pe care l-au făcut fără sprijinul autorităţilor, umblând după sponsori şi organizându-se singuri, reuşind astfel să nu devină datori unora sau altora. E mare lucru şi trebuie spus şi apreciat.
image
  • Le-am povestit elevilor cât de important este să aibă curaj şi să transmită abuzurile şi neregulile din şcoli şi licee către CJE, CNE, Asociaţia Elevilor din Bacău şi presei. E foarte important acest lucru pentru că profesorii şi directorii vor fi mult mai reţinuţi în a greşi faţă de elevi atunci când ochii opiniei publice sunt pe ei.
  • Le-am amintit decizia istorică a Consiliului Naţional al Elevilor de a se dezice de reţelele de formatori şi profesorii coordonatori ai CNE/CJE/CŞE. Le-am explicat de ce s-a ajuns la asta: în loc să ajute reprezentanţii elevilor să rezolve problemele colegilor lor, indiferent de nivel, majoritatea acestor profesori care se autointitulau coordonatori sau formatori manipulau elevii, le băgau în cap acestora că e bine să se înţeleagă cu inspectoratele şcolare, cu directorii şi cu ministerul şi că "scandalul" (adică să spună ce se întâmplă rău la ei în liceu) nu are ce căuta în peisaj. Exact inversul a ceea ce trebuie să se întâmple în zona de reprezentare şcolară.
  • Le-am enumerat demersurile pe care le am pentru tineri: fondul de tineret în Bacău, proiectul "Lăsaţi-ne să batem mingea!" la care am contribuit în vară etc. Am trecut în revistă aşteptările mele de la ei, menţionându-le câteva dintre problemele elevilor din Bacău: subfinanţarea, fondul şcolii perceput ilegal, accesul restricţionat al tinerilor la terenurile de sport, lipsa de transparenţă a conducerilor unităţilor de învăţământ etc.

La final le-am mulţumit pentru invitaţie, le-am urat succes şi i-am asigurat de tot sprijinul meu în promovarea şi rezolvarea neregulilor din şcoli şi licee, în măsura în care pot face acest lucru. Tot ce trebuie să facă e să mă alerteze, iar eu voi scrie şi voi pune presiune pe cei responsabili să acţioneze şi să schimbe lucrurile.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite