Ne furăm singuri căciula, dacă apreciem ca şcoala online poate înlocui prezenţa la şcoală.

Ministrul Monica Anisiei se poartă ca o „cloşcă” faţă de profesori. Nu şi faţă de elevi

Dna ministru are o părere foarte bună despre că fac profesorii în această perioadă. „Aşa cum şi medicii îşi fac treaba, aşa şi cadrele didactice realizează legătura cu şcoala, în directă legătură fiind cu elevii”, spune dna ministru. Să-i compari pe profesori cu medicii, care lucrează şi 24 de ore neîntrerupt în condiţii dramatice, care se mai şi îmbolnăvesc şi mor de COVID-19, este o exagerare de „cloşcă”. Cu menirea de a justifica salariile primite de profesori, deşi stau acasă. Mai corect ar fi fost să fie consideraţi în concediu de odihnă în această perioadă, pentru o eventuală prelungire a anului şcolar în lunile de vară.

De ce nu este şcoala online eficientă?

În primul rând pentru că puţini elevi au infrastructura necesară pentru şcoala online. Să nu ne imaginăm că în mediu rural sau în mediile defavorizate, sărace, părinţii îşi permit să cumpere elevilor computere, laptopuri, imprimante, să plătească internet, astfel încât elevii să aibă acces la şcoala online. Apreciez la 25-35% numărul familiilor care-şi permit logistica necesară şcolii online.

Apoi, profesorii nu au cum să verifice dacă elevii au înţeles sau nu lecţiile predate. Nici măcar dacă participă la ele, pentru că prezenţa este greu de realizat. Chiar şi cei care au instrumentele necesare pot sta foarte bine cu ochii pe alte site-uri, deşi se cheamă că sunt în lecţii online.

Contactul fizic între profesori şi elevi, mai ales în primar şi gimnaziu, este esenţial. Profesorul „citeşte” în ochii elevilor dacă aceştia au înţeles o anume explicaţie, elevii pot întreba profesorii, cerând explicaţii suplimentare, profesorii pot controla caietele de notiţe, de teme, extemporale, teze, şi abia aşa se închide cercul predare-invatare-evaluare. Altfel nu se închide, ne furăm singuri căciula. Cele spuse anterior sunt cu atât mai evidente la discipline de bază, matematică, fizică, chimie, gramatică. Situaţia este agravată şi de curricula românească, stufoasă, încărcată cu lucruri inutile, teoretizată, fără caracter aplicativ-practic şi transdisciplinar. Doar profesorii cu adevărat talentaţi şi dăruiţi meseriei pot repara aceste deficienţe majore ale şcolii româneşti, în direct contact cu elevii. Dar câţi profesori sunt în această categorie?

Pe urmă, cum poţi controla dacă profesorii ţin sau nu ţin lecţii online? Nu ai cum. Metodele propuse de minister sunt nefezabile, pot fi uşor păcălite.

Cum se poate rezolva situaţia şcolară în condiţii de criză majoră adusă de pandemie

Depinde şi de evoluţia pandemiei. Există două categorii distincte de elevi. Cei din anii terminali, clasele a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, şi cei din clase neterminale. Primilor le trebuie asigurate examenele de absolvire, care le condiţionează traseul educaţional ulterior. Elevii de clasa a VIII-a merg mai departe la liceu, iar absolvenţii de liceu la universităţi româneşti sau străine, unde diploma de Bacalaureat este esenţială. Examenele de absolvire nu pot deveni o formalitate. Elevi de clasa a VIII-a cu medii de 9 şi 10 la şcolile lor, eventual din rural, se pot înscrie în licee de top şi după un an rămân repetenţi. Examenul de Evaluare Naţională (EN) are podere de 80% în media de admitere la liceu, şi ştim cu toţii de ce. Există, an de an, o discrepanţă majoră între mediile din şcoală, şi media de la EN. Acelaşi lucru şi la examenul de Bacalaureat. De aceea soluţia, adoptată de alte ţări, de a considera media din primul semestru, sau din clasele anterioare, drept medie de absolvire, mi se pare greşită la noi în ţară. Se poate relua şcoala, de la 1 sau 15 iunie, în funcţie de evoluţia pandemiei, doar cu elevii din clase terminale. Spaţiu suficient există, pentru a împărţi clasele în două sau chiar trei grupe. Se fac ore doar la disciplinele cuprinse în examenele de absolvire. Testarea anti COVID-19 se poate face săptămânal, la profesori şi la elevi. Elevii pot păstra distanţa fizică necesară, şi pot folosi metode de igiena personală, fiind puţini în şcoală.

Un exemplu. Într-un gimnaziu, cu 40 săli de clasă, există 4 clase a VIII-a, care ocupă 8 săli de clasă, dacă împărţim clasele în două grupe. Şi toţi profesorii şcolii pot contribui la supravegherea elevilor şi predarea-invatarea-recapitularea disciplinelor de examen. În acest fel, la 1 sau 15 iulie se pot ţine examenele de absolvire.

Pentru celelalte clase, neterminale, dacă evoluţia pandemiei nu permite, se poate amâna încheierea situaţiei şcolare în toamnă, după o lună de la începutul şcolii, la 1 septembrie. Nu e nicio tragedie, abia se predă materia esenţializat, doar ce este cu adevărat important.

Ministrul Educaţiei are şi alte obligaţii importante, pe care le ignoră

Se pare că am uitat două obiective esenţiale pentru anul şcolar următor. Reducerea numărului de ore la 20, 25, 30/săptămână pentru primar, gimnaziu, liceu şi adaptarea programelor şcolare la noul plan cadru. Această reducere este prevăzută într-o lege promulgată de preşedinte. Situaţia din prezent, în care elevii din gimnaziu sunt obligaţi să stea la şcoală 7 ore pe zi este intolerabilă, pentru că reprezintă un atentat la sănătatea fizică şi psihică a elevilor. Am mai pus întrebarea următoare dnei ministru: între sănătatea elevilor şi normele profesorilor, ce alegeţi? N-am primit încă un răspuns, dar se pare că dna ministru înclină spre normele profesorilor. Atitudine de „cloşcă” a profesorilor, nu şi a elevilor.

Testele PISA ne-au pus în faţă oglinda, din care rezultă adevăruri dureroase. Suntem ultimii din Europa în clasamentul PISA, 44% dintre elevi sunt analfabeţi funcţionali, şi 47% nu ştiu cele patru operaţii aritmetice şi formule simple de arii şi volume. De aici rezultă importanţa revizuirii programelor şcolare, pentru a le adăuga dimensiunile aplicativ-practice, transdisciplinare şi generatoare de învăţare continuă. Altfel, distrugem viitorul societăţi româneşti. Nu-ţi trebuie cine ştie ce inteligenţă să pricepi aceste lucruri.

Concluzie

Şi în educaţie, deciziile impuse de actuala criză majoră reprezintă o şansă, sau o frână, pentru dezvoltarea ulterioară a societăţii. Depinde de puterea de înţelegere a decidenţilor politici pe ce drum va merge România mai departe.