Ce-are patriotismul cu limba latină?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„A nu studia deloc latina în şcoală înseamnă să rămînem ciungi şi şchiopi din punct de vedere intelectual şi uman“
„A nu studia deloc latina în şcoală înseamnă să rămînem ciungi şi şchiopi din punct de vedere intelectual şi uman“

Un plan-cadru pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei propune scoaterea orei de latină de la clasa a VIII-a. Au apărut cîteva comentarii şi reacţii (mult mai puţine decît cele pe care le declanşează tot felul de prostii ale “actualităţii româneşti”), dar tema pare a se pierde în peisaj. Aşa că încerc o scurtă argumentaţie în favoarea latinei.

Din cînd în cînd, ni se umflă pieptul de patriotism că sîntem “urmaşii Romei” şi că limba română e de origine latină. Ideea de latinitate ne unge pe sufleţelul nostru trist, ne dă un aer de nobleţe şi vechime, ne croieşte frumos o identitate naţională şi ne legitimează în faţa Europei. “Sîntem aici de două mii de ani”, nu? Dacă într-un sondaj s-ar pune întrebarea “sînteţi mîndri că limba română e de origine latină şi că poporul nostru e urmaşul lui Traian?”, probabil că 101 la sută dintre răspunsuri ar fi “da”.

Dacă-i aşa, de ce limba, cultura şi civilizaţia latină au la noi o soartă tristă şi neclară? În şcoală, latina se studiază o oră pe săptămînă în clasa a VIII-a şi la liceu, pe “filiera vocaţională” (adică doar la anumite profiluri). În agitata noastră tranziţie, orele de latină s-au tot introdus şi scos, schimbat şi împuţinat, tinzînd acum spre zero total. La facultăţi, nu prea mai vin studenţi la secţiile de latină. Aşa încît în curînd nu vom mai avea profesori, nici specialişti în latină care să se ocupe de inscripţiile latineşti găsite de arheologi pe teritoriul scumpei noastre patrii ori de manuscrisele în latină existente în biblioteci. Dacă mergem tot aşa, o să fim, în cîţiva ani, o ţară mîndră de originile ei latine, dar în care nimeni nu va mai şti nicio vorbă latinească. Dacă se va descoperi vreun document în limba latină, vom “importa” din Germania, din Irlanda ori din Finlanda (ţări ne-latine, dar în care latina se studiază serios) pe cineva care să ni-l descifreze şi traducă. Singura manifestare a iubirii noastre faţă de latinitate va rămîne umflarea patriotică a pieptului că sîntem urmaşii Romei (nu ca alţii, care-au venit tîrziu în Europa, mă-nţelegi...).

Frumos ne şade. Cred că studierea latinei în şcoală e victima patriotismului. Căci ni se pare atît de clară latinitatea noastră, încît nu mai simţim nevoia s-o studiem şi s-o aprofundăm. Or, studierea limbii şi culturii latine are alte justificări, pe care le-au explicat foarte bine cei care se pricep, într-o petiţie care solicită păstrarea orei de latină la clasa a VIII-a.

Latina e prezentă în vieţile noastre mai mult decît s-ar putea crede despre o “limbă moartă”: de la termenii din diverse discipline pînă la semnele şi mărcile civilizaţiei europene construite pe temelia greco-latină, de la modul de alcătuire a instituţiilor politice şi juridice pînă la gastronomie. (Mi-a explicat o dată cineva care se pricepe cum se prepara carnea de porc în antichitatea latină şi m-a convins că salamurile, şuncile şi cîrnaţii noştri de azi tot de la romani ni se trag).

Prin urmare, a nu studia deloc latina în şcoală înseamnă să rămînem ciungi şi şchiopi din punct de vedere intelectual şi uman. Nu e vorba doar de limba latină şi de gramatica ei (care ordonează mintea şi gîndirea), ci de fundamentele unei civilizaţii care ne ajută să înţelegem de ce sîntem aşa cum sîntem, în România şi în Europa. Asta înseamnă nu doar că o oră de latină trebuie păstrată în învăţămîntul general şi obligatoriu, dar şi că trebuie să i se dea un conţinut adecvat, prin care orice absolvent de şcoală să rămînă cu cîteva elemente esenţiale despre lumea din care face parte.

Sigur, azi e la modă povestea cu “pregătirea pentru piaţa muncii”. Aparent, “o limbă moartă” nu-i pregăteşte pe elevi pentru piaţa muncii, angajatorii nu-i întreabă pe nicăieri dacă ştiu declinarea a III-a imparisilabică. Dar nu la nivelul acesta trebuie purtată discuţia. Căci, la o adică, nici ecuaţiile de gradul 2 ori elementul predicativ suplimentar nu folosesc la locul de muncă pentru milioane de oameni. Dar dacă avem nevoie de oameni deschişi la minte, conştienţi de identitatea şi de valorile civilizaţiei lor, conectaţi la Europa şi la lume, interesaţi de trecut ca garanţie a viitorului, atunci avem nevoie de limba şi cultura latină. Până şi patriotismul ar avea de câştigat de la astfel de oameni. Mai mult decât de la cei obişnuiţi doar cu umflatul pieptului la ocazii festive.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite