Mandatul actualului ministru este unul scurt, de aceea trebuie prioritizate acţiunile şi iniţiativele sale. Cea mai proastă poziţie a unui ministru este să împace pe toată lumea, să nu supere pe nimeni,  pentru a nu fi apoi criticat şi contestat. Şi să lase domeniul pe care-l conduce exact în situaţia în care l-a găsit.

Priorităţile ministrului Educaţiei şi Cercetării

Ameliorarea bazei materiale din şcoli. Faptul că baza materială este în proprietatea şi administrarea primăriilor nu mai poate fi o scuză. În Strategia pentru modernizarea infrastructurii educaţionale 2018 – 2023, adoptată de Guvernul României pe 23 aprilie 2018, situaţia şcolilor cu toalete în exterior era următoarea:

- Aproximativ 4.200 dintre şcolile din România nu au grupuri sanitare în incinta şcolii, situaţie cu impact asupra unui număr de peste 155.486 de elevi la nivel naţional.

- Dintre cele 4.200 de unităţi de învăţământ menţionate mai sus, aproximativ 2.200 au grupuri sanitare situate în curte, fără apă curentă şi fără canalizare (tip toalete uscate).

- Un raport al Ministerului de Interne spune că în martie 2019 erau 1180 de şcoli cu toalete necorespunzătoare.

Dincolo de datele contradictorii, care demonstrează că nici instituţiile statului nu ştiu situaţia exactă din şcoli, situaţia este atât de gravă (afectează sănătatea a sute de mii de copii), încât trebuie preluată de la primării, unele incapabile să rezolve problema toaletelor, şi transferată la nivelul ministerului Educaţiei sau Dezvoltării, unde un departament special să aibă  sarcina rezolvării acestei probleme. Nici nu este vorba de o sumă de bani foarte mare, pe care bugetul de stat să nu o poate asigura. Este vorba doar de voinţă şi determinare politică.

Actuala stare materială a şcolilor nu permite generalizarea iniţiativei privind after school. Nu există spaţiile necesare,  condiţiile de igienă şi de personal calificat pentru masa caldă de la prânz, mai ales pentru unităţile şcolare care învaţă în mai multe schimburi. Consorţiile şcolare, promovate de ministrul Educaţiei ar putea fi o soluţie, dar deplasarea elevilor de la o unitate şcolară la alte ridică iarăşi mari probleme. Este necesar un studiu de impact, realizat de Inspectoratele Şcolare pentru fiecare judeţ în parte, şi pornit la drum acolo unde există condiţii.

Planul cadru pentru anul şcolar viitor. O problemă extrem de dificilă dar presantă, pentru că în februarie-martie încep constituirea normelor şi încadrarea profesorilor pentru anul şcolar următor. Legea recent promovată de preşedintele Iohannis prevede reducerea numărului de ore la 20, 25, 30/săptămână, pentru primar, gimnazial şi liceu. Sindicatele au calculat că ar putea fi concediaţi 20-25.000 de profesori ca efect al acestei legi, şi cer prorogarea termenului de aplicare cu doi ani. Adică, încă doi ani, elevii de gimnaziu să înveţe şi 34-36 ore pe săptămână. Pe cine sacrificăm? Aşteptăm răspunsul ministrului Educaţiei.

Termenul martie 2020 nu poate fi amânat, pentru că atunci se constituie normele şi încadrarea personalului didactic pentru anul şcolar următor. Este obligatoriu să fie elaborat planul cadru pentru gimnaziu şi liceu în următoarele 3 luni, mai puţin perioada sărbătorilor de iarnă. Lucru extrem de dificil şi care trebuie pornit imediat, pentru că vom avea o luptă la cuţite între profesori şi sindicate pe de o parte, părinţi şi elevi pe de altă parte. Soluţiile promise, cu generalizarea programului after school, nu stau în picioare, pentru că nu există spaţii şi oricum, la after school elevii nu pot fi obligaţi să înveţe încă 2-3 ore pe lângă cele 5 parcurse deja. Nu rezolvăm nimic dacă procedăm aşa. Soluţia ar putea veni, mai degrabă, din Curriculum la decizia şcolii (CDŞ), un fel de cercuri cu 5-10   elevi care doresc să-şi aprofundeze pregătirea într-un domeniu sau altul. Amănunte aici

Declanşarea procedurilor de licitare pentru manualelor şcolare nu pot aştepta prea mult. Ele trebuie începute cel târziu în februarie-martie. Fără Planul cadru şi reconfigurarea programelor este foarte greu de lansat aceste proceduri privind manualele şcolare. Şi iar ne trezim toamna viitoare fără manuale pe băncile elevilor.

Proceduri pentru urmărirea eficienţei cheltuirii fondurilor alocate ministerului Educaţiei. Această preocupare nu a existat şi nu există în sistemul bugetar. Fără astfel de proceduri, banii se duc ca apa în nisip. Câteva exemple.

  • Există presupunerea că 200.000 de elevi figurează în scripte, în cataloage, dar nu vin la şcoală, au abandonat şcoala, şi totuşi, şcolile încasează banii alocaţi prin costul standard /elev  pentru a avea bani de plata salariilor. Mai precis, în cataloagele unor clase figurează 20-25 de elevi, dar la şcoală vin doar 10-12. Aceste clase ar putea fi comasate, lucru care nu se face pentru a păstra un număr de norme didactice cât mai mare.
  • Nu avem un sistem standardizat, unitar la nivel de ţară, pentru măsurarea progresului şcolar al elevilor, ca diferenţă între media notelor de la testele predictive şi sumative. Pe această măsurare a progresului şcolar s-ar putea baza o salarizare motivantă pentru profesori şi evaluarea managementului în şcoli.
  • Aşteptăm o reducere drastică a personalului din minister şi instituţiile subordonate, din Inspectorate şi şcoli, simultan cu digitalizarea sistemului educaţional. Eventual reducerea numărului de Inspectorate şcolare la 16 sau chiar la 8.


Angajarea managerilor şcolari pe bază de competenţe, nu de apartenenţa la partide. Înţeleg că se elaborează o metodologie, iar la începutul anului viitor încep angajările prin concurs. Ce facem cu acei manageri care sunt deja pe post cu concurs, dar veniţi pe linie de partid aflat la putere, şi fără competenţe reale. Îi păstram încă 3-4 ani?

Îndrumarea elevilor pe traseele educaţionale coerente cu propriile resurse, înclinaţii, talente. În primul rând trebuie multiplicat numărul traseelor educaţionale, pentru ca elevii şi părinţii, ajutaţi de psihologi şi profesori,  să-şi poată găsi traseul care corespunde cel mai bine personalităţii elevilor. Ideea că pot merge la liceu şi elevii care au obţinut note sub 5 la Evaluarea Naţională este greşită. Avem un milion de elevi care au urmat liceul degeaba, în ultimii 10-15 ani. N-au luat examenul de bacalaureat, sau nici nu s-au prezentat la el. Risipă imensă de bani şi energii din partea statului, a părinţilor şi a elevilor. Ce facem, continuăm în felul acesta? Sau revenim la examenul de admitere la licee, pentru a fi siguri că urmează liceul într-o anumită specialitate elevii care chiar au resurse şi înclinaţii pentru acea specializare.

Relansarea învăţământului profesional. Forţa de muncă din ţara noastră suferă enorm de lipsa meseriaşilor şi specialiştilor. În Germania, începând cu clasa a V-a se desparte filiera profesională de filiera teoretică, iar 70% dintre elevi învaţă în şcoli profesionale modernizate şi foarte bine echipate. Şi ce economie are Germania! Noi încotro ne îndreptăm?

Analiza motivelor pentru care rezultatele la examenele naţionale sunt extrem de slabe. Când doar 50% dintre elevi promovează examenele naţionale, raportat la numărul elevilor înscrişi în clasele terminale, nu la numărul elevilor care vin efectiv la examene, ne mulţumim cu această stare de fapt? Acceptăm faptul că 40% dintre elevii care termină clasa a VIII-a nu ştiu cele patru operaţii aritmetice,  formule simple de arii şi volume, şi nu iau nici nota 5 la matematică? Cel mai bun  lucru ar fi o echipă de specialişti independenţi care să facă o radiografie a sistemului şi să propună soluţii.

Cel mai simplu lucru pentru actualul guvern ar fi să ignore astfel de semnale de alarmă asupra urgenţelor ce ar trebui să ne preocupe. Dar atunci va  plăti cu vârf şi îndesat la viitoarele alegeri, dacă va lăsa societatea, în particular educaţia,  exact în stadiul în care se află acum.