Care este miza schimbării procedurii de înscriere la ora de Religie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procedura de înscriere la ora de religie va fi simplificată FOTO Adevărul
Procedura de înscriere la ora de religie va fi simplificată FOTO Adevărul

Înscrierea la ora de Religie a fost simplificată. Acesta era anunţul făcut săptămâna trecută de Ministerul Educaţiei. În spatele acestei „simplificări” stă însă faptul că tot mai mulţi elevi vor să renunţe la această materie, iar catedrele pentru profesorii de Religie ar putea fi puse în pericol. Cel puţin aşa susţin experţii în Educaţie.

Concret, săptămâna trecută a fost publicat un ordin de ministru care prevede schimbarea regulamentului pentru înscrierea elevilor la ora de Religie. 

Astfel, dacă în ultimii trei ani elevii care voiau să studieze această materie trebuiau să depună o cerere anual sau per ciclu de studii, de la anul - o singură cerere va fi valabilă până în clasa a XII-a. Mai exact, elevul pentru care a fost depusă o astfel de cerere în clasa pregătitoare va studia Religia până în clasa a XII-a.

Nu mai poţi să îi înveţi pe elevi despre valorile creştine folosind poveşti despre câte cuie i-au bătut lui Isus pe cruce sau cum a mers acesta pe apă

„Probabil că sunt din ce în ce mai puţini elevi realmente dornici de a face această disciplină şi din motivul că dacă pot să nu o studieze, nu o vor face, indiferent dacă este vorba de religie sau de altă disciplină. Cu cât mai puţine, cu atât mai bine, cred elevii... Se prea poate ca reprezentanţii Bisericii să fi mers pe ideea că odată ce îi scuteşti de acest proces, de a depune o cerere anual, elevii nu o să-şi mai pună problema de a se retrage. Pentru un copil care doreşte să studieze sau nu doreşte, o simplă cerere nu poate să îl oprească“, a comentat psihologul Mihai Copăceanu.

La rândul său, sociologul Barbu Mateeescu spune că noutatea este relevantă mai degrabă din punct de vedere birocratic. „Nu cred că este o măsură determinantă faţă de modul în care cetăţenii României se poziţionează vizavi de religia creştin-ortodoxă sau de orele de Religie din şcoli. Orişicum, această disciplină este construită şi predată într-un mod neinspirat, bazat pe elemente dogmatice care mai degrabă îi îndepărtează pe elevi de morala creştină în loc să îi apropie. Unul dintre puţinele motive pentru care şcolarii participă la cursurile de Religie este că primesc note mari care le mai ridică puţin media generală“, a subliniat Mateescu.

Religia nu este obligatorie

Religia nu mai este obligatorie în şcoli din anul 2014. Atunci, Curtea Constituţională a decis că era neconstituţional articolul din Legea educaţiei care spunea că şcolarul este înscris la ora de Religie din oficiu şi că cel care nu vrea să frecventeze aceste cursuri trebuie să depună o cerere. Astfel, judecătorii CCR au argumentat că tânărul care vrea să studieze disciplina trebuie să facă un demers în acest sens, nu invers. 

„A durat mai bine de un an de la decizia CCR până când Ministerul a dat un ordin prin care să reglementeze o procedură pentru elevii care doresc să participe la ora de Religie: depunerea anuală a unei cereri. Cu două zile înainte de data-limită la care părinţii sau elevii puteau face solicitare, ministerul anunţa că doar 30% din şcolari se înscriseseră până la acea dată. Or, faptul că procentul s-a triplat pe ultima sută de metri ar trebui să ne pună un semn de întrebare.

Următoarea etapă, după publicarea ordinului, a fost propunerea de modificare a Legii Educaţiei astfel încât să fie în acord cu decizia Curţii Constituţionale. Proiectul a fost dezbătut în comisiile parlamentare, unde au fost invitaţi şi reprezentanţi ai BOR. Aceştia nu au fost de acord cu cererea anuală şi au propus depunerea unei singure cereri, valabilă până în clasa a XII-a, cu menţiunea că elevul se poate retrage dacă solicită asta. Mai cu seamă, observăm că ordinul dat acum, în 2018, prevede exact ceea ce solicita BOR acum aproximativ doi ani“, a explicat  Emil Moise, preşedintele Asociaţiei „Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă“.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite