Capacitate 2017. Ghid: cum completezi fişa pentru repartizarea computerizată la licee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Repartizarea computerizată nu este ultima etapă a admiterii la liceu. După afişarea listelor cu rezultatele repartizării, elevii, în perioada 13-17 iulie, trebuie să-şi depună dosarul la liceul la care au fost admişi, altfel aceştia sunt consideraţi retraşi.
Repartizarea computerizată nu este ultima etapă a admiterii la liceu. După afişarea listelor cu rezultatele repartizării, elevii, în perioada 13-17 iulie, trebuie să-şi depună dosarul la liceul la care au fost admişi, altfel aceştia sunt consideraţi retraşi.

Emoţiile pentru absolvenţii de clasa a VIII-a de-abia acum încep deşi focurile probelor scrise de la Evaluarea Naţională au trecut. Aceştia trebuie să decidă până pe 6 iulie ce liceu şi ce specializare li se potriveşte cel mai bine şi să completeze fişa de admitere.

Anul acesta, media de admitere la învăţământul liceal se va calcula puţin diferit, pentru că ponderea mediilor din clasele V-VIII a scăzut la 20%, iar cea a rezultatelor de la Evaluarea Naţională este de 80%.  

Mai exact, formula de calcul a mediei de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea la liceu, este: MA=0,2 x ABS+ 0,8 x EN (MA= medie admitere, ABS= medie generală de absolvire a claselor V-VIII, EN=medie generală obţinută la Evaluarea Naţională).

Candidaţii trebuie să completeze opţiunile pe fişa de admitere în ordinea preferinţelor, de la cele mai dorite la cele mai puţin dorite deoarece prima opţiune va fi prima la repartizarea computerizată. Astfel, pe primele locuri trebuie să fie opţiunile cele mai importante pentru ei. După ce toţi elevii au fost introduşi în sistem, pentru fiecare judeţ se face o clasificare după ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. Calculatorul parcurge această listă de la cea mai mare medie către cea mai mică. 

De exemplu, putem presupune că la Poziţia 2.000, cu media de admitere 8,00 se află eleva Vasile Alina. Atunci când calculatorul va ajunge la numele tinerei va citi codul primei opţiuni (115) a acesteia.  Parcurge apoi lista liceelor până ajunge la codul 115, corespunzător primei opţiuni a elevei. Dacă găseşte un loc liber, scrie numele Alinei Vasile şi trece mai departe la poziţia 2.001 ocupată de un alt elev. Dar dacă nu există nicio poziţie liberă la codul 115, compară media ultimului înscris cu media Alinei Vasile, iar dacă mediile sunt egale, departajarea se face în funcţie de următoarele criterii: media de la Evaluarea naţională, media claselor V-VIII, nota obţinută la proba Română din cadrul Evaluării Naţionale şi nota obţinută la proba la Matematică. Există şi posibilitatea ca la o unitate de învăţământ să existe pe ultimul loc doi candidaţi cu toate mediile egale. În această situaţie amândoi vor declaraţi admişi. Dacă media Alinei este mai mică, atunci calculatorul merge la fişa acesteia, citeşte codul celei de-a doua opţiuni şi de aici se repetă procedeul de mai sus.  

Ce se întâmplă dacă nu sunt completate suficiente opţiuni 

Dacă la un moment dat se găseşte un elev la care nicio opţiune exprimată în fişă nu îi permite să intre la vreun liceu dorit de el (pentru că locurile au fost deja ocupate de cei cu medie mai mare decât el), elevul respectiv rămâne nerepartizat până la sesiunea următoare care are loc în septembrie. Din acest motiv, este foarte important ca opţiunile să fie nu numai suficiente, dar şi realiste.    

Un studiu recent arată că 98,1% elevi ştiu opţiunile de studiu pe care le au la finalul clasei a VIII-a şi o pondere de 91.9% din totalul claselor a VIII-a din Municipiul Bucureşti a fost informată asupra domeniilor sau calificărilor oferite de învăţământul profesional. În ceea ce priveşte orientarea lor profesională şi şcolară, tinerii s-au implicat în proporţie de 70.1% în diverse activităţi precum vizitarea altor instituţii de învăţământ, completarea de chestionare şi teste de aptitudini, participarea la târguri de promovare a ofertei educaţionale, dar şi activităţi organizate de diverse fundaţii şi organizaţii pentru tineret. În funcţie de rezultatele studiului, diferenţe se pot vedea şi între sectoarele Capitalei. În timp ce tinerii care studiază în şcolile sectorului 1 sunt cei mai informaţi în privinţa liceelor, cei din sectorul 3 sunt pe ultimul loc.  

Calendarul admiterii la liceu 

Absolvenţii de clasa a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţi, vor completa în perioada 3-6 iulie, opţiunile în fişele de înscriere, conform calendarului de admitere aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, iar pe 7 iulie aceştia îşi pot verifica opţiunile, înainte de introducerea în sistem.  

În data de 12 iulie are loc repartizarea computerizată, urmând ca rezultatele să fie afişate pe 13 iulie. În aceeaşi zi va fi afişată şi lista cu locurile neocupate în învăţământul liceal de stat din municipiul Bucureşti. Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi va avea loc între 13 şi 17 iulie. 

Potrivit datelor finale, în urma soluţionării contestaţiilor, procentul mediilor peste 5 s-a majorat cu 0,10% (de la 76,9% la 77%). Astfel, după reevaluarea lucrărilor contestate, numărul candidaţilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 108.252 la 108.294. A crescut, de asemenea, şi numărul candidaţilor cu media generală 10, de la 467 la 497. S-a redus, în schimb, numărul candidaţilor cu medii sub 5: de la 32.460 la 32.418 (23%).

Au fost depuse 14.027 de contestaţii, număr ce reprezintă 4,83% din totalul lucrărilor susţinute (290.290). Dintre acestea, 7.285 de contestaţii au vizat lucrări la Limba şi Literatura Română, 6.286 la Matematică şi 456 la Limba şi Literatura Maternă.

Rata de participare a fost de 97,1% — 140.712 candidaţi fiind prezenţi dintr-un total de 144.929 înscrişi.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite