CAPACITATE 2013 adevarul.ro publică, miercuri, a doua lecţie video: proba scrisă la Matematică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miercuri, 19 iunie, elevii care dau Capacitatea 2013 vor putea urmări în secţiunea Educaţie a doua lecţie video adevarul.ro, despre rezolvarea subiectelor de la proba scrisă la Matematică, care va avea loc pe 27 iunie.  Înscrierile la Evaluarea Naţională din acest an au început luni, 17 mai, şi se vor încheia miercuri, 19 iunie.

A doua lecţie video din campania „adevarul.ro te meditează pentru Bac 2013 şi Capacitate 2013”, destinată elevilor de clasa a VIII-a care vor trece vara aceasta prin Evaluarea Naţională, va fi publicată miercuri în secţiunea Educaţie a site-ului adevarul.ro.

Profesoara de matematică Florina Măriuţ, de la Şcoala Gimnazială nr. 25 din Capitală, le va explica elevilor ce presupune această probă rezolvând modelul de subiect care s-a dat la sesiunea specială a Evaluării Naţionale (29 mai - 9 iunie).

Adevărul te meditează pentru Bac şi Capacitate

Elevii care învaţă în această perioadă pentru examenele de Bacalaureat 2013 (10 iunie – 5 iulie) şi Capacitate 2013 (25 – 27 iunie) pot accesa, în secţiunea de Educaţie a site-ului adevarul.ro, lecţii video în care profesorii din şcolile şi liceele de top explică modul de rezolvare a subiectelor la principalele materii de examen, oral şi scris.

Calendarul Evaluării Naţionale

14 iunie - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
17-19 iunie - Înscrierea la Evaluarea Naţională
25 iunie - proba scrisă la Limba şi Literatura Română
26 iunie - proba scrisă la Limba şi Literatura Maternă
27 iunie - proba scrisă la Matematică
29 iunie - Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor între orele 16:00-20:00
30 iunie - Rezolvarea contestaţiilor
3 iulie - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

În ceea ce priveşte calendarul admiterii la liceu în 2013, completarea şi depunerea fişelor elevilor pentru repartizarea computerizată sunt programate pentru perioada 5-9 iulie 2013, pe 17 iulie are loc înscrierea candidaţilor la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă sau maternă, urmată de susţinerea acestora, în următoarele două zile. Rezultatele finale se afişează după data de 9 septembrie 2013.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite