”Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură. Şi prin urmare vom zice: este mai bine să nu facem o şcoală de loc (sic!) decât să facem o şcoală rea (...)”.

Iată că, după 153 de ani, ”problema” românească e cât se poate de vie, de proaspătă, iar mioriticele ”forme fără fond” (superficialul, aproximativul, fenta, eschiva, zorzonul, derizoriul, fandoseala, mima, ”şmecheria”, fleacul, ”aflarea în treabă” etc.) s-au eternizat ― devenind şi truism, şi tradiţie, şi ”normalitate”. Ele nu mai uimesc, nu mai şochează ― sunt scoase natural de sub pleura acuzării, aparţinând ”armonioasei” siluete naţionale şi numindu-se generic ”românism”.

Am înţeles că, pentru revigorarea învăţământului şi pentru punerea sa cu prova-n val, s-a propus ”evaluarea profesorilor de către elevi” ― adică ouăle să hotărască (”evalueze”) capacitatea găinii de a face ”zeama bună”, şi, eventual, prin extensie ambiţioasă, să înveţe şi bucătarul cum se face omleta. O astfel de propunere detronează înţelenita ”formă fără fond”, având capacitatea de a te muta din loc, prin ”umorul” său imbecil. În această linie, nu-i de mirare dacă vom auzi că şi medicii vor fi ”evaluaţi” de pacienţi, judecătorii, de infractori ş.a.m.d.

Pentru a fi în măsură să evaluezi pe CINEVA trebuie mai întâi (condiţie sine qua non) să ai capacitatea de a discerne, deci de a şti foarte bine CEVA ― or, de multe ori, în multe domenii, pentru a ajunge să ŞTII CEVA, trebuie să ŞTII MULTE. Şi-atunci se ridică întrebarea: Dacă tu ca elev/student eşti capabil să evaluezi profesorul, înseamnă că ştii deja ceea ce ar trebui să înveţi, iar dacă ştii, ce mai cauţi la şcoală? Dar cum România nu mai este o ţară, ci un spectacol, fie şi numai birocratic, unic în lume, această întrebare ia vigoarea şi statutul unei interogaţii retorice ― ba chiar şi de-a dreptul ridicole, de vreme ce nerozia, beteşugul, bagatela au ajuns să reprezinte normalitatea.

Pentru ”politicii” cu deficienţe culturale, în imaginea de mai sus este Titu Maiorescu, care, printre multe altele, mai spunea că ”guvernele cad prin aceleaşi mijloace prin care au ajuns la putere” ― şi recomanda, tot printre altele şi în altă parte, să nu se confunde sculptura cu pavajul, chiar dacă în amândouă cazurile se foloseşte piatra ca materie primă. ....Dar cine să-l audă?