Într-un teribil vacarm unii se străduie să îl descoasă, alţii îl compătimesc, alţii povestesc cu groază momente în care au fost pedepsiţi să nu se mai joace pe calculator. Fiecare are ceva de spus căci calculatorul sau tableta se numără printre jucăriile lor preferate.

„Dar, doamnă învăţătoare, dacă ştiţi toate acestea, de ce le cereţi copiilor să facă unele teme pe calculator?“

În cursul săptămânii îl întâlnesc pe tatăl anti-calculator.  Se înfige într-un scaun, şi drept şi ascuţit ca un paratrăsnet îmi trânteşte la grămadă fel şi fel de studii şi analize care în opinia lui indică clar că cutia asta demoniacă: strică ochii copiilor, îi îndobitoceşte, îi face agresivi, le taie pofta de orice alte activităţi. 

Turuie fără pauze. Se opreşte doar o secundă să-şi tragă niţel aer. Eu tac. Aştept să deşarte tot sacul. Când în sfârşit se opreşte, adaug şi eu la lista lui faptul că joaca necontrolată pe calculator poate crea adicţii cu un important impact negativ asupra dezvoltării socio-afective a copilului. Mă ascultă contrariat. 

„Dar, doamnă învăţătoare, dacă ştiţi toate acestea, de ce le cereţi copiilor să facă unele teme pe calculator?“

Îi răspund că, dacă va citi statisticile privind accidentele domestice va constata că mulţi copii cad de la fereastră, alţii se rănesc jucându-se cu furculiţa, cuţitul, foarfeca sau chiar umbrela, alţii se ard punând mâna pe oale încinse. Dar, până acum, nimeni nu şi-a zidit ferestrele, nici nu a renunţat cu totul la sobe, foarfeci, umbrele şi tacâmuri. Avem nevoie de aceste obiecte. Şi apoi NU obiectele în sine sunt vinovate ci modul în care copilul nesupravegheat le va utiliza. 

Nu aruncăm o furculiţă pe motiv că ne scobim cu ea în nas în loc să o folosim doar pentru a mânca. Nu renunţăm la calculator pentru că, în loc să îl folosim ca să ne dezvoltăm abilităţile digitale, îl folosim doar pe post de cutie de ţinut captiv copilul.

Calculatorul, o bonă „ideală“

Mulţi părinţi au înţeles importanţa calculatorului şi s-au repezit să facă economii pentru a aduce în casă cutia miraculoasă. Fără nici o reţinere şi-au luat în braţe copiii şi s-au aruncat cu toţii val-vârtej în lumi virtuale. S-au entuziasmat încropindu-şi ferme şi palate colorate şi vânând până în toiul nopţii, cu arme sofisticate, monştri născuţi din imaginaţii debordante. Deşi calculatorul permite multe utilităţi, încet, încet l-au redus la un simplu amuzament.

Reducerea calculatorului la un simplu obiect de divertisment a fost doar un prim derapaj periculos, o prima extremă în care au căzut mulţi părinţi. O extremă urmată îndeaproape de altele cum ar fi folosirea calculatorului pe post de bonă sau de unic mod de joacă al copilului. 

Un copil lăsat cu un calculator tace. Absorbit de treaba lui prin lumi virtuale, copilului nu îi e somn, nu îi e foame şi ceea ce pentru mulţi părinţi sună minunat: nu are nevoie de atenţia unui adult. Încet, încet mulţi părinţi au ajuns să îşi abandoneze pur şi simplu copilul în faţa ecranelor. Nu controlează nici durata folosirii calculatorului de către copil şi nici jocurile în care acesta este prins. Copii de 7, 8 ani petrec ore întregi bântuind necontrolat prin lumi virtuale. Chiar şi atunci când jocurile sunt educative şi adaptate vârstei, este foarte nociv să laşi un copil să se joace singur, ore în şir, fără a te asigura că în paralel are activităţi sportive şi activităţi socio-culturale. Este nociv pentru că, pentru o dezvoltare armonioasă copilul are nevoie să se mişte, să alerge, să comunice cu alţi copii, să fie activ. Chiar şi atunci când învaţă, este foarte nociv pentru un copil să stea nemişcat ore în şir, cu muşchii încordaţi, şi ochii focalizaţi pe ecran.

Înainte de a ne lăsa copilul cu o bonă îi punem o sumedenie de întrebări, îi cerem referinţe, o iscodim şi în primele zile, o supraveghem. Când angajăm o bonă suntem foarte vigilenţi. Din păcate, când e vorba de calculator, mulţi părinţi se lasă orbiţi de aparenţa lui simpatică şi total inofensivă. Nu sunt deloc vigilenţi. Dacă o bonă ar fugări copiii prin casă pentru a împuşca muşte şi ţânţari, dacă le-ar spune o sumedenie de poveşti monstruoase şi le-ar cere să se bată, sau dacă i-ar ţintui pe un scaun ore în şir, fără să stăm pe gânduri am concedia-o. Lăsat pe post de bonă, calculatorul plimbă copiii printre monştri, le pune în mână arme, îi incită să fie agresivi şi îi ţine nemişcaţi ore în şir. Şi culmea e că mulţi părinţi acceptă fără să-şi pună întrebări.

Interzicerea cu desăvârşire a calculatorului este o soluţie toxică pentru dezvoltarea unui copil

Speriaţi de studii şi cazuri ale unor copii captivi în „cutia cu demoni“, mulţi părinţi au adoptat o soluţie extremă şi au interzis cu desăvârşire calculatorul. La fel ca şi celelalte extreme (utilizarea calculatorului pe post de bonă şi doar pentru amuzament), interzicerea cu desăvârşire a calculatorului este şi ea toxică pentru dezvoltarea unui copil. La una dintre extreme există riscul obezităţii, al dependenţei, al apariţiei unor probleme de ordin socio-afectiv. La cealaltă extremă există pericolul unui adevărat handicap. Căci în lumea actuală, calculatorul este o a treia mână şi a nu avea competenţele necesare utilizării lui este un adevărat şi mare handicap.  

În tot mai multe ţări, începând cu plata curentului şi a impozitelor şi continuând cu votarea, înscrierea copilului la o şcoală, programarea la un medic, depunerea unei plângeri etc., totul se face prin intermediul calculatorului. Pe piaţa muncii, tot mai puţine sunt domeniile în care competenţele digitale nu sunt cerute. În şcoli şi grădiniţe, utilizarea calculatorului, abc-ul programării lui, sunt domenii pe care nimeni nu le mai tratează cu indiferenţă.  

Dar, ceea ce mulţi părinţi ignoră este că atunci când „slăvim“ calculatorul şi competenţele numerice, vorbim de competenţele legate de redactarea unui text, de modul în care utilizăm calculatorul pentru informare, comunicare şi soluţionarea problemelor în toate domeniile vieţii. Nicidecum nu vorbim de abilitatea cu care urmărim un monstru şi îl hăcuim sau de abilitatea cu care punem unul peste altul trei morcovi într-un joc debil.

Soluţia este simplă: utilizarea corectă şi echilibrată a calculatorului. Aşa cum nu lăsăm singur un copil într-o maşină cu motorul pornit, la fel nu lăsăm copilul singur pe calculator. Îl ajutăm să înveţe să-i utilizeze toate funcţiile şi ne asigurăm că nu îl foloseşte doar pentru jocuri. Dacă se joacă, ne jucăm cu el. Alegem cu precauţie jocurile şi NE JUCĂM CU EL. Controlăm durata utilizării calculatorului şi verificăm că programul zilei este echilibrat, între momentele de stat în faţa calculatorului şi cele de joacă cu prietenii, în aer liber.