Buba unor „profesori” de la catedră trebuie spartă!

FOTO Shutterstock

Sunt mamă de doi minori. Cum ar fi să mă prefac că nu există unii profesori care abuzează de elevi, iar eu să aleg să stau cu mâinile în buzunare? În acest context, rolul spectatorului tăcut nu este niciodată o opţiune.

De ce tocmai persoanele responsabile cu educaţia generaţiilor de mâine şi care au deviat grav de la rolul lor primesc un fel de „permis în alb” pentru a-şi continua abuzurile în sala de clasă? Explicaţia este o regretabilă lacună legislativă.

Problema fiind identificată, este de neiertat a accepta de aici înainte unui profesor să-şi traumatizeze elevii, chiar şi după ce a fost demascat ca fiind un agresor. Pentru că rezultatul va fi unul singur: destinele copiilor vor fi deviate tragic. Un preţ mult prea mare şi care nu va ajuta cu nimic societatea spre care aspirăm cu toţii.

Este principalul argument care a stat la motivaţia proiectului de lege pe care l-am iniţiat. Şi numai după ce am analizat şi ce prevede legislaţia legată de suspendarea raporturilor de muncă în situaţii asemănătoare, în cazul funcţionarilor publici, magistraţilor sau poliţiştilor. E nevoie de această garanţie legislativă care să adauge plus de siguranţă elevului la şcoală, să asigure îmbunătăţirea credibilităţii şcolii şi să crească prestigiul cadrului profesoral. Din aceleaşi considerente, Ministerul Educaţiei, precum şi membrii Comisiei pentru învăţământ a Senatului, majoritatea profesori, au dat raport favorabil.

Potrivit legislaţiei în vigoare, dascălii acuzaţi de fapte penale grave, deşi împotriva lor a fost pusă în mişcare acţiunea penală sau au fost deja trimişi în judecată, vin la serviciu ca şi când nimic nu s-a întâmplat. A accepta pasivi asemenea anomalie, vinovăţia este, poate la fel de mare cu cea a profesorului hărţuitor. Scena în care elevi, victime ale agresiunii sexuale, învaţă în continuare, în teroare, cu agresorii lor nu aparţine unui scenariu ficţional; toate acestea se întâmplă, aici, în România. Şi de multe ori, chiar cu ştiinţa autorităţilor în domeniu.

Revolta este mare când presa titrează despre astfel de cazuri. Un profesor a agresat sexual o elevă de clasa a III-a, un altul, din Tulcea, a întreţinut relaţii sexuale cu trei eleve minore, iar, la Iaşi, un profesor condamnat pentru pornografie infantilă continuă să le predea elevilor. Dar revolta nu este suficientă pentru a împiedica repetarea unor astfel situaţii dureroase pentru copii şi părinţi. Obligaţia morală este a Legislativului.

Şi am intervenit. Propunerea îi vizează pe angajaţii din şcoli. Dacă există probe că au săvârşit infracţiuni contra vieţii, contra integrităţii corporale, contra libertăţii şi integrităţii sexuale şi de exploatare a persoanelor vulnerabile, intervine suspendarea contractului de muncă. Astfel:

– la iniţiativa conducătorului unităţii/instituţiei de învăţământ, dacă faţă de o persoană angajată s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea faptelor penale amintite;

– de drept, dacă o persoană angajată într-o unitate/instituţie de învăţământ este trimisă în judecată pentru faptele menţionate, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;

– tot de drept, dacă faţă de persoana angajată s-a luat una dintre următoarele măsuri preventive: reţinerea, arestul la domiciliu, arestarea preventivă, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică exercitarea raportului de serviciu.

Exclus ca o simplă reclamaţie să vulnerabilizeze cadrele didactice. Ambele cazuri de suspendare intervin doar în momentul în care există probe la dosarul de urmărire penală. Sub nicio formă nu se pune problema suspendării când este vorba despre simple sesizări, chiar dacă a început urmărirea penală in rem şi in personam. E nevoie măcar de punerea în mişcare a acţiunii penale. Beneficiarul pe termen scurt este elevul. Pe termen lung, societatea în ansamblul său.

Altfel, dacă nimic nu se schimbă în Legea educaţiei actuale, cât timp profesorul se prezintă la orele de clasă, ca şi când nimic nu s-a schimbat, deşi s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva acestuia, copilului nu-i rămâne decât să creadă că este valid comportamentul agresorului său. Un alt fel de a spune „ce ţi s-a făcut nu este îndeajuns de grav pentru ca sursa şi catalizatorul traumelor tale să fie îndepărtată.”