Bacalaureatul Olimpicilor 2016. Subiectele la română şi cum comentează experţii gradul de dificultate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei peste 200 de sportivi şi olimpici din loturile naţionale care trec în această perioadă prin emoţiile Bacalaureatului au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română.  Atât elevii de la profilul uman, cât şi cei de la profilul real au avut la subiectul al III-lea basmul cult. Experţii consideră că ar trebui să ne aşteptăm la rezultate bune.

Absolvenţii de clasa a XII-a care au susţinut luni, 23 mai,  proba scrisă la Limba şi literatura română a sesiunii speciale de Bacalaureat nu s-au confruntat cu dificultăţi. Asta susţin specialiştii în educaţie.

Subiectele de la profilul uman

Absolvenţii de clasa a XII-a de la pofilul uman au avut de rezolvat cerinţele standard cu privire la sinonimie, rolul virgulelor, temă de discuţie, etc, pornind de la un fragment din „Comedia zorilor”, de Mircea Ştefănescu.

La cel de-al doilea subiect au avut de argumentat imporanţa promovării on-line a literaturii contemporane, iar la punctul III elevii au avut de realizat un eseu în care să prezinte relaţia dintre două personaje dintr-un basm cult.

Subiectele de la profilul real

Absolvenţii de clasa a XII-a de la pofilul uman au avut de rezolvat cerinţele standard cu privire la sinonimie, rolul virgulelor, temă de discuţie, etc, pornind de la un fragment din „Idolul şi Ion Anapoda”, de G.M.Zamfirecu.

La cel de-al doilea subiect au avut de argumentat rolul practicării unui sport în echipă în formarea unui tânăr, iar la punctul III elevii au avut de realizat un eseu în care să prezinte prarticularităţile de construcţie a personajului dintr-un basm cult.

Examen standardizat, fără schimbări de abordare

„Părerea mea generală despre examenele naţionale este că acestea s-au standardizat. Nu mai este nimic nou. Acesta este un lucru bun, dar şi rău, deopotrivă. Este bun pentru că elevii s-au acomodat cu modelul de examen şi le este familiar, dar, pe de altă parte, îi limitează foarte mult. Nu ar trebui să fie nicio problemă la niciunul dintre subiecte. Basmul cult este cunoscut de ei, pentru că l-au studiat şi în şcoala generală. Nici al doilea subiect nu îmi pare dificil”, a spus expertul în educaţie Mihaela Apetrei. 

Profesoara de Limba şi literatura română Ruxandra Achim, de la Colegiul Naţional „I.L.Caragiale”, consideră şi ea că testul s-a pliat pe modelul cu care au fost obişnuiţi elevii, iar asta vine în ajutorul absolvenţilor.

„Atâta timp cât nu există schimbări în abordare şi examenul se încadrează în acelaşi tipar, elevii cam ştiu la ce să se aştepte şi ştiu ce şi cum să înveţe. Până şi la eseu, structurile sunt cam aceleaşi”, a spus Ruxandra Achim.

Subiectele argumentative, axate în jurul unor teme familiare

Expertele în educaţie au analizat temele în jurul cărora elevii au avut de construit textul argumentativ.

„Faptul că elevilor de la uman li s-a cerut să argumenteze despre importanţa promovării on-lin a literaturii române mi se par util, dar şi uşor, pentru că vizează mediul lor de preocupare: internetul şi reţelele de socializare. Mai greu mi s-a părut la real, unde li s-a cerut să argumenteze rolul practicării unui sport în echipă în formarea unui tânăr. Cu toate că toţi au făcut un sport în echipă la şcoală, poate le-a dat mai mult de gândit cum îi formează pe ei”, a spus Ruxandra Achim, profesoară de limba şi literatura română la Colegiul „I.L.Caragiale”.

Mai mulţi elevi cu poftă de citit, dacă s-ar schimba programa

Mihaela Apetrei consideră că programa şcolară trebuie schimbată astfel încât elevii să fie interesaţi să citească, pentru că, în acest moment, tinerii nu arată interes nici faţă de îmbogăţirea vocabularului, nici faţă de operele literare româneşti din programa obligatorie.

„ Ar trebui realizată o programă adecvată intereselor elevilor, pentru că acum ei nu văd în orele de limba română decât teorie goală şi concepte. În acest context, ei nu sunt atraşi de lectură şi au probleme de vocabular. Literatura pe care o fac ei în liceu nu îi face să aibă poftă să îşi îmbunătăţească vocabularul”, a mai spus Apetrei.

  Subiecte Romana Profil Umanist 2016 06

  Subiecte Romana Profil Real Tehnologic 2015

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite