BACALAUREAT 2014 Dezbatere despre rezultatele de la simulare, la Adevărul Live. Valori care ar trebui să existe la şcoală: respect, implicare, integritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, bloggerii adevărul.ro Tincuţa Apăteanu şi Marian Stas, împreună cu Simona David Crisbăşanu, managerul proiectului „Zburd-Educaţie prin coaching” au dezbătut rezultatele simulării pentru Bacalaureat. La iniţiativa lui Stas, fiecare a propus trei valori care ar trebui să se regăsească în şcoala românească, printre care: responsabilitate, respect şi integritate.

UPDATE: Trei valori care ar trebui să se regăsească în şcoala românească:

Simona David Crisbăşanu : „Respectul, implicarea şi comunitatea”

Tincuţa Apăteanu: „Responsabilitate, integritate şi adevăr”

Marian Stas: „Curajul, integritatea şi patriotismul”

„Legat de responsabilitate, mi se pare că noi, adulţii, nu prea ne asumăm responsabilitatea pentru copii noştri, nu le dăm posibilitatea prin acest sistem să-şi găsească vocaţia”, a spus Apăteanu.

UPDATE: Stas mai spune că munca serioasă, asumarea până la capăt a responsabilităţii şi onestitatea ar trebui aplicate din timp în procesul educaţional pentru ca rezultatele să se vadă. El atrage atenţia că nu are sens ca un elev să ia 3-4 la simulare doar fiindcă nu se pun notele în catalog, când el este în stare să ia 8-9.

„Dacă ar exista o alternativă pentru aceşti tineri, nu ar fi o problemă rata mică de promovare de la Bac. Şcoala profesională ar trebui regândită pentru cei care vor să facă ceva practic. Atâta vreme cât nu am reuşit să reconstruim şcoala profesională şi societatea priveşte cu dispreţ meseriaşii, nu am rezolvat nimic. (...) Noi pregătim oameni pentru 1950, nu pentru viitor”, a mai spus Tincuţa Apăteanu.

Simona David Crisbăşanu spune că şi elevii ar trebui consultaţi în problemele legate de educaţia lor. „Trebuie să-i întrebăm dacă le place la şcoală, ce nu le place, cum ar schimba ceea ce nu le place, este necesară o atitudine deschisă”, a spus ea.

„Este nevoie de o intervenţie la vârf, de strategie de ţară. Când vorbim despre schimbare de paradigmă, trebuie luat de la zero, un alt model de arhitectură curriculară (...) trebuie făcută consiliere profesională cu tinerii”, a exemplificat Stas.

„Profesorii se simt frustraţi, sunt obosiţi, sunt suprasaturaţi de toată hârţogăraia pe care trebuie să o completeze”, spune Tincuţa Apăteanu. Ea atrage atenţia că politicienii vor schimbări foarte rapide, însă în Educaţie schimbările nu se fac de pe o zi pe alta.

UPDATE: „Dacă un copil pică un examen, poţi să zici că părinţii sunt de vină, dar dacă pică la Bac o şcoală întreagă, este o problemă de sistem. (...) Este o dramă să vezi copii atât de lipsiţi de motivaţie. Copiilor noştri, încet-încet, le-a cam dispărut bucuria de a învăţa”, a spus la rândul ei Tincuţa Apăteanu.

Ea atrage atenţia că de-a lungul şcoli, elevii pierd informaţii importante fiindcă nu au timp să le aprofundeze, trecând de la o informaţie nouă la alta prea repede. Marian Stas completează spunând că a constatat că elevii nu înţeleg cuvintele limbii române şi nu gâdesc logic corect, nu ştiu de unde să apuce problema, practic aceşti copii nu sunt învăţaţi să înveţe.

Simona David Crisbăşanu crede că profesorii trebuie să încerce să fie mai apropiaţi de elevii care vin din familii defavorizate.

Simona David la Adevărul Live FOTO Marian Iliescu 

image

UPDATE: „Majoritatea elevilor nu văd un viitor pentru ei chiar dacă ar lua Bac-ul. Spre surpriza noastră, nimeni nu i-a întrebat ce ar face cu viaţa lor după Bac. Trebuie să lucrăm dincolo de aceste cifre, ele nu sunt un scop în sine. În fond, nu este vorba de Bacalaureat, până la urmă ce fac ei cu această diplomă? Majoritatea spun la început că nu văd un viitor, dar după ce lucrezi cu ei, se schimbă”, a spus Simona David Crisbăşanu.

"Dacă aţi constatat, cele mai mici procente sunt acolo unde definim profilul ca atare (Matematică pentru Real sau Istorie pentru Uman). Eu înclin să cred că cea mai mare contribuţie la rezultatele slabe de la simulare o are Matematica", este de părere Marian Stas.


Discuţia, moderată de editorul Oana Crăciun, va porni de la rezultatele slabe la simularea de Bac, anunţate vinerea trecută de către Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

În platou va fi prezentă Simona David Crisbăşanu, managerul proiectului „Zburd-Educaţie prin coaching”, prin care persoane voluntare sprijină licee care au avut rezultate slabe la BAC să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă: de la abseinteism, la disciplină şi lipsă de motivaţie sau de încredere. Anul trecut, proiectul a generat o creştere a ratei de promovare la Bac şi de trei ori în câteva licee tehnologice din ţară, cu probleme în acest sens.

De asemenea, prin Skype se vor alătura şi bloggerii adevarul.ro Marian Stas şi Tincuţa Apăteanu.

La nivel naţional, mai bine de jumătate dintre elevii de clasa a XII-a au luat note sub 5 la simularea examenului de Bacalaureat. Situaţia este şi mai dezastruoasă la clasa a XI- a, unde puţin peste 36% din elevi au reuşit să ia note peste 5.

Deşi incomplete, pentru că nu se precizează rata de promovare (cei cu medii peste 6 la simulare) şi nici notele separat pentru Istorie şi Matematică, datele publicate vineri de Ministerul Educaţiei arată că elevii de clasa a XII-au au probleme mai ales la proba obligatorie a profilului: doar 42,51% au luat note peste 5 la acest test (Matematică sau Istorie), 52,8% la Limba română, 53,92% la proba la alegere a profilului şi 67,78% la Limba maternă.

Cele mai bune rezultate la simularea Bacalaureatului s-au înregistrat în Sibiu - 65,31% cu note peste 5, la Limba şi literatura română, Cluj - 56,98%, la proba obligatorie şi în Brăila - 67,79 %, la proba la alegere. Oricum, notele obţinute la simulările naţionale nu vor fi trecute în catalog, însă vor fi discutate la clasă.

Marian Stas chiar atrage atenţia într-o postare de pe blogul său că Ministerul Educaţiei "scrie despre simularea naţională a examenului de bacalaureat, negru pe alb, în comunicatul său fără să detalieze ponderile Matematicii şi Istoriei la dezastruoasele procente de la proba obligatorie. (...) Ce nu spune direct, în comunicat, spune indirect, în tabele, şi anume:

  • La clasa a XI-a, numărul de judeţe (inclusiv Bucureşti) cu procent al notelor peste 5 mai mare de 50% este egal cu 1; aşadar, 1 din 42, adică 1:42 = 0,024 = 2,4%
  • La clasa a XII-a, numărul de judeţe (inclusiv Bucureşti) cu procent al notelor peste 5 mai mare de 50% este egal cu 5; aşadar, 5 din 42, adică 5:42 = 0,119 = 11,9%"

Stas numeşte asta "analfabetism matematic şi istoric endemic, dovedit în fapt, incontestabil! (...) Ceea ce apreciez drept comportament malonest din partea MEN este eludarea raportării rezultatelor simulării la criteriul de fond al analizei acestora", scrie el.

Costoiu: „Nu excludem posibilitatea de a reduce dificultatea subiectelor“

Oficialii deja vorbesc de scăderea nivelului de dificultate a subiectelor la vară. Cel puţin aşa a lăsat de înţeles ministrul delegat Mihnea Costoiu, prezent vineri la Alba Iulia. „Evident că nu suntem mulţumiţi de rezultatele elevilor la simulările examenelor naţionale, atât la Bacalaureat cât şi la Evaluarea Naţională. În perioada următoare, inspectoratele şcolare vor lua măsuri prin care să încercăm să îmbunătăţim pregătirea tinerilor, precum şi o adaptare a subiectelor acolo unde este nevoie. Nu pot să mă feresc să spun că rezultatele sunt nemulţumitoare. Lucrăm la acest subiect”, a declarat Costoiu.

FSLI: Modalitatea de evaluare a elevilor trebuie schimbată

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (F.S.L.I.) a atras atenţia, într-un comunicat de presă, asupra faptului că aceste simulări nu au nicio miză pentru actorii implicaţi, atâta timp cât notele nu sunt trecute în catalog şi dascălii, care predau disciplinele respective, "sunt nevoiţi să facă eforturi apreciabile prin corectarea unui număr mare de lucrări,  fără a primi un ban în plus la salariu pentru această activitate".

“Modalitatea de evaluare a elevilor trebuie schimbată. În prezent noi evaluăm, în cele mai multe cazuri, ceea ce au memorat copiii, nu ceea ce sunt capabili să aplice mai departe la un loc de muncă. Aceste rezultate demonstrează, încă o dată, că programele şcolare trebuie modificate şi sistemul de evaluare regândit. Cu actualele programe elevii nu pot fi mobilizaţi şă înveţe mai bine, oricâte eforturi ar face dascălii. Şi aceste rezultate la simulări demostrează că învăţământul contină să involueze, iar dacă se doreşte ca acest fenomen să înceteze, factorii decizionali trebuie să facă o analiză obiectivă a sistemului de învăţământ şi să depisteze cauzele care au generat această stare. Îmi este teamă că rezultatele slabe de la aceste simulări se vor repeta şi la examenele care se apropie. Avem o lege a educaţiei contestată aproape de toată lumea, iar actuala Putere nu a întreprins nimic pentru a o îmbunătăţi ”, a precizat preşedintele F.S.L.I., Simion Hăncescu.


Ministrul Mihnea Costoiu după dezastrul de la simularea examenului de Bacalaureat: „Nu excludem posibilitatea de a reduce dificultatea subiectelor“

REZULTATE SIMULARE BAC 2014. Lista procentelor pe judeţe. Aproape jumătate dintre elevi nu au luat nota 5

Răul letal din liceu: monştrii „somnului matematic şi istoric”

Remus Pricopie: 30% promovare la Matematică, un procent extrem de mic când ai subiecte de nivel mediu

EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Rezultate dezastruoase la simulare. Mai puţin de jumătate din candidaţi au luat peste cinci

BACALAUREAT 2014 Ultima zi de examen. Subiectele de la Biologie, Geografie, Chimie şi Fizică, rezolvate la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 Rezolvarea subiectelor de la matematică, la Adevărul Live

BACALAUREAT 2014 Rezolvarea subiectelor la Istorie, la Adevărul Live

REZULTATE SIMULARE BAC 2014. Lista procentelor pe judeţe. Aproape jumătate dintre elevi nu au luat nota 5 Răul letal din liceu: monştrii „somnului matematic şi istoric” Remus Pricopie: 30% promovare la Matematică, un procent extrem de mic când ai subiecte de nivel mediu EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Rezultate dezastruoase la simulare. Mai puţin de jumătate din candidaţi au luat peste cinci BACALAUREAT 2014 Ultima zi de examen. Subiectele de la Biologie, Geografie, Chimie şi Fizică, rezolvate la Adevărul Live BACALAUREAT 2014 Rezolvarea subiectelor de la matematică, la Adevărul Live BACALAUREAT 2014 Rezolvarea subiectelor la Istorie, la Adevărul Live

Citeste mai mult: adev.ro/n2jlks

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite