
Notele finale pe judeţe, după soluţionarea contestaţiilor, de la bacalaureatul de toamnă din 2012, au fost publicate de Ministerul Educaţiei, cu o zi întârziere faţă de data estimată. Rata de promovare pe ţară a crescut aproape cu un procent, de la 24,30% la 25,49%, potrivit cifrelor oficiale. Ziua afişării datelor s-a încheiat însă cu o sesizare transmisă DNA privind examenul din Giurgiu.
Acesta consideră că este necesar ”a se demara cercetări penale pentru a se stabili dacă la examenul de Bacalaureat - sesiunea de toamnă 2012, desfăşurat in judeţul Giurgiu, au fost respectate prevederile legale incidente în materie, cercetări începând cu recorectarea tezelor în regim supravegheat de către procurori”.
De altfel, Giurgiu a fost judeţul cu cea mai mare rată de promovare. Datele Ministerului Educaţiei arată că, la nivel naţional, în 2012 s-au înregistrat rate de promovare mai mari decât în 2011, cu aproape 5%, cele mai mari diferenţe fiind în Mehedinţi, Ilfov şi Ialomiţa.
Niciun candidat de nota 10
Pe tranşe de medii, cei mai mulţi abia au reuşit să obţină note de trecere.
- 17.881 de candidaţi au obţinut medii între 6 şi 6,99
- 3.411 de candidaţi - medii între 7 şi 7,99
- 379 de candidaţi - medii între 8 şi 8,99
- 30 de candidaţi - medii între 9 şi 9,99
Nici un candidat nu a obţinut media 10, mai spun reprezentanţii ministerului, deşi 29 de elevi au reuşit să bifeze medii între 9 şi 9,68.
Peste 63.000 de elevi au fost respinşi, în jur de 14.000 nu s-au prezentat la examene, iar 239 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
2.500 de note modificate după contestaţii
În total, elevii au depus aproape 23.500 de contestaţii (cele mai multe la proba obligatorie a profilului - peste 9.600). În urma soluţionării contestaţiilor, peste 2.500 de elevi au avut parte de note modificate.
Potrivit calendarului oficial, notele urmau să fie publicate pe 5 septembrie, adică miercuri.
Elevii îşi pot găsi propriile note căutând în lista nominală a rezultatelor finale de la sesiunea de toamnă a bacalaureatului.
Cei care vor să compare rezultatele obţinute la nivel naţional pot consulta rapoartele din toate judeţele.
Topul notelor de la Bac-ul din toamnă
De asemenea, este disponibil şi un top al elevilor în funcţie de mediile obţinute la acest examen.
Rezultatele parţiale ale bacalaureatului de toamnă indicau o rată de promovare de aproape 25% la nivel naţional, faţă de 16,8%, în 2011, potrivit datelor Ministerului Educaţiei.
Cele mai slabe rezultate au fost obţinute de candidaţii din Ialomiţa, iar cele mai bune de cei din Giurgiu.
Ministerul Educaţiei urmează să anunţe rata finală de promovare a elevilor care s-au prezentat la cea de-a doua sesiunea a bacalaureatului din acest an.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: