Avocatul Poporului solicită Ministerului Educaţiei să asigure educaţia rutieră în şcoli. Ce alte ministere sunt vizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Florin Şuler
FOTO: Florin Şuler

Avocatul Poporului solicită autorităţilor competente, prin recomandări, să ia măsuri urgente pentru creşterea siguranţei participanţilor la trafic, se arată într-un comunicat, postat luni, pe Facebook.

România este pe primul loc în Europa la numărul de accidente de circulaţie grave, aşa că Avocatul Poporului a emis o serie de Recomandări autorităţilor centrale, în care solicită măsuri urgente în vederea creşterii gradului de siguranţă a participanţilor la trafic.

„Dorind să analizeze cauzele acestor accidente grave, iniţial Avocatul Poporului a solicitat lămuriri Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi Companiei Naţionale de Căi Ferate ’’CFR’’ S.A., dar răspunsurile oferite nu au avut darul de a clarifica modul concret în care aceste autorităţi îşi propun să combată fenomenul accidentelor rutiere”, precizează instituţia.

În cadrul Recomandărilor emise, Ministerului Educaţiei Naţionale i se solicită, între altele, să asigure, prin programa şcolară, educaţia rutieră a preşcolarilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar; să asigure, în unităţile de învăţământ specializate, pregătirea cursanţilor în vederea obţinerii permisului de conducere. 

Alte recomandări prioritare

Avocatul Poporului solicită totodată şi Ministerului Transporturilor, Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliţiei Române să aibă în vedere, între altele, montarea de parapeţi în zonele abrupte; repararea urgentă a drumurilor, pasajelor rutiere, podurilor şi viaductelor aflate în stare de degradare; montarea de separatoare de sens, în special în curbe şi în zonele în care se pot atinge viteze mari; montarea de radare fixe între localităţi şi la intrarea în localităţi, mai ales pe drumurile cu circulaţie intensă şi pe autostrăzi; dublarea semnelor de circulaţie, prin practicarea de marcaje rutiere vizibile pe carosabil; identificarea rapidă a unor soluţii pentru descongestionarea traficului în zonele în care acesta se blochează în mod frecvent.

   

„Ministerul Sănătăţii va trebui să urmărească exercitarea atribuţiilor ce i-au fost conferite în privinţa elaborării de norme referitoare la examinarea medicală a candidaţilor la examenul pentru obţinerea permisului de conducere; în privinţa stabilirii măsurilor ce trebuie luate de unităţile sanitare, în scopul prevenirii accidentelor de circulaţie generate de cauze medicale; a stabilirii semnului distinctiv ce se aplică pe ambalajul medicamentelor contraindicate conducerii vehiculelor. În context, Ministerul Sănătăţii va trebui să identifice rapid soluţii care să contribuie la îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu şi care să contribuie la reducerea imediată a numărului de accidente rutiere şi a creşterii gradului de siguranţă în trafic”, se arată în postare. 

              

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite