Auxiliarele şcolare, preţul pe care îl plătesc elevii pentru manualele gratuite

FOTO Adevărul

Auxiliarele şcolare au stârnit nu de puţine ori furia opiniei publice, din cauzaconţinutului neadecvat, dar şi a modului în care se face în anumite cazuri selecţia şiachiziţia lor. Deşi problema este veche de 20 de ani, Ministerul Educaţiei n-a reuşit nici până  azisă găsească o soluţie, din cauza încrengăturii de interese din sistem.

De aproape 20 de ani, Ministerul Educaţiei nu a reuşit să reglementeze domeniul auxiliarelor şcolare, o industrie prolifică ce nu de puţine ori a declanşat scandaluri de corupţie în sistemul de învăţământ şi nemulţimirea profesorilor cu privire la calitatea lor. Chiar şi aşa, aceste cărţi sunt achiziţionate în fiecare an de elevi din toată ţara şi de multe ori prin modalităţi îndoielnice.

Deşi Legea Educaţiei stipulează încă din 2011 că ele au nevoie de un aviz al ministerului pentru a putea fi folosite la clasă, lipseşte încă o metodologie actualizată în domeniu, ceea ce permite pătrunderea pe piaţa şcolară a unor cărţi nepotrivite pentru uzul elevilor, dar care sunt recomandate cu fervoare de unii profesori. Toată lumea are ceva de câştigat, mai puţin elevii.

„Auxiliarele sunt un fenomen generat de politica Ministerului Educaţiei pentru a forţa editurile să vină cu preţuri foarte mici la manuale. Piaţa de auxiliare a reprezentat practic o bulă de oxigen din care editurile au supravieţuit, deoarece aceste cărţi cu preţuri adecvate recuperează din lipsa de calitate a manualelor“, este de părere Paul Balogh, directorul Learn Forward.

Practic, diferenţa de preţ a manualelor pe care elevii le primesc gratuit şi pe care ministerul le achiziţionează la preţuri de dumping, cu 4-5 lei bucata, în detrimentul calităţii conţinutului, este recuperată de edituri direct de la părinţi cu ajutorul profesorilor care au încasat ani la rând comisioane grase pentru a face anumite recomandări.

Avizul de formă pe care ministerul nu şi-l asumă

Mai nou, din cauza numeroaselor scandaluri cu privire la conţinutul acestor auxiliare, ministerul nu mai vrea să îşi asume deloc avizarea acestor cărţi, aşa că, de aproximativ un an, a blocat procesul de avizare.

Piaţa de carte şcolară rămâne însă plină de aşa-zise manuale pe coperta cărora este subliniat cu caractere de-o şchioapă „conform cu programa şcolară“, o promisiune care însă de multe ori nu este verificată de nimeni. Iar problemele nu se opresc aici.

„Avizarea de către minister a auxiliarelor este o altă problemă. Refuz să cred că cele avizate de minister chiar au fost văzute de cineva cu atribuţii în acest domeniu. Prin urmare, avizul ministerului nu este o garanţie a calităţii. Oricum, cel puţin la matematică, deja lumea ştie ce merită a fi recomandat şi ce nu. Există şi edituri serioase, nu dăm nume, care îşi respectă blazonul şi îşi revizuiesc destul de des auxiliarele aducându-le îmbunătăţiri“, este opinia lui Ion Cicu, profesor de Matematică la Şcoala Gimnazială Nr. 96 din Capitală.

„Modul în care aceste auxiliare ajung la elev este o altă problemă“, mai remarcă profesorul. „Ordinele ministerului spun că eu, ca profesor, trebuie să recomand un auxiliar urmând ca părintele să decidă dacă îl cumpără sau nu îl cumpără. Dar, în condiţiile în care nu ai de unde selecta câteva exerciţii pe care să le recomanzi ca temă, ce faci? Personal, discut cu părinţi la şedinţe sau rog diriginţii să facă acest lucru explicându-le care este situaţia şi de ce este necesar să avem un auxiliar“, a mai explicat Ion Cicu, adăugând că la anumite materii, aceste cărţi au devenit esenţiale.

„Manualele de gimnaziu au fost editate în perioada 1996-1998 după o programă care s-a modificat de două ori. Unele capitole au trecut de la o clasă la alta. Cu toate astea, ministerul ne obligă să le transmitem de la o serie la alta. Au editat cărţi noi în proporţie de 5-10 procente“, a spus profesorul.

Ecaterina Stanca, profesoară de Limba română la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu“ din Capitală a completat: „Când sunt mai mulţi colaboratori la un auxiliar, unele părţi din carte sunt mai bine realizate, altele mai slab. Am deschis culegeri pentru examene cu conţinut dezamăgitor şi cărţi de gramatică cu reguli neactualizate“, a completat.

De altfel, şi Corneliu Riegler, profesor de Istorie, la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“ din Bucureşti, consideră că unele auxiliare de pe piaţă sunt adevărate rebuturi. „Nu respectă nici programa, deşi spun că sunt conforme, iar concepţia lor ştiinţifică şi pedagogică este modestă“.

O problemă cu care ne-am obişnuit

Deşi Ministerul Educaţiei recunoaşte de mulţi ani existenţa acestor probleme, n-a oferit până acum nicio soluţie, cu excepţia unor recomandări.

„Urmare a sesizărilor repetate primite din partea părinţilor ai căror copii frecventează învăţământul primar şi utilizează materialele didactice auxiliare, precum şi a inspecţiilor efectuate de reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării, s-au constatat următoarele: folosirea de multe ori nejustificată a auxiliarelor didactice, în unele situaţii, pentru aceeaşi disciplină folosindu-se materiale cu aproximativ acelaşi conţinut, de la edituri diferite; unele dintre materialele auxiliare conţin grave erori de conţinut; în unele situaţii, auxiliarele nu sunt folosite de către elevi, ridicând semne de întrebare în ceea ce priveşte necesitatea achiziţionării lor“, este un fragment dintr-un comunicat de presă publicat de biroul de presă al ministerului, încă din anul 2006.

De asemenea, anul trecut, fostul ministru al Educaţiei Remus Pricopie le cerea inspectorilor şcolari să discute cu directorii cum pot evita situaţiile de corupţie în şcoli, subliniind că vânzarea de cărţi şi auxiliare în unităţile de învăţământ, susţinută de unele edituri, este ilegală, iar profesorii nu au voie să devină agenţi comerciali.

Au intervenit inspectoratele

În acest context, inspectoratele şcolare au luat taurul de coarne şi au emis în ultimii ani propriile regulamente de avizare şi de achiziţionare a auxiliarelor şcolare. Astfel, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi publica anul trecut un regulament în care specifica o serie de criterii pentru avizarea auxiliarelor didactice de către „inspectorii şcolari de specialitate, în urma consultării Consiliilor Consultative ale disciplinelor de specialitate“.

Mai mult, inspectorul şcolar general din Argeş, Dumitru Tudosiu, a realizat o metodologie de achiziţionare a acestor auxiliare, care a intrat în vigoare la începutul acestui an şcolar.

„Sunt lucruri care nu s-au făcut niciodată şi am decis să începem noi, în Argeş. Am decis ca toţi profesorii şi învăţătorii să se întâlnească în comisia metodică a şcolii şi să stabilească titlurile pe care le recomandă părinţilor, cu precizarea că se acceptă un singur titlu pe an şi disciplină, deoarece aveau copiii şi câte două-trei auxiliare la aceeaşi materie. Lista se aprobă de Consiliul de administraţie şi este prezentată părinţilor care se vor ocupa exclusiv de achiziţionarea cărţilor asupra cărora cad de acord. În plus, este obligatoriu să se facă dovada plăţii, cu factură, deoarece am avut şi reclamaţii că elevii nu primeau niciodată bon pentru cărţile pe care le cumpărau în şcoală de la profesori sau de la edituri. Asta este soluţia noastră ca să mai subţiem puţin afacerea asta, însă cred că problema ar trebui reglementată de minister”, a spus Dumitru
Tudosiu.

Elevii învaţă pilde patologice după un auxiliar de Religie fără aviz

O parte dintre elevii din România învaţă la şcoală după auxiliare de Religie neavizate de Ministerul Educaţiei şi al căror conţinut este total neadecvat pentru uzul elevilor. Cu toate acestea, ele sunt vândute de edituri cu sintagme care induc în eroare cumpărătorii. Mai exact, pe multe dintre ele stă scris „realizate în conformitate cu programa aprobată de Ministerul Educaţiei“, deşi conţinutul lor a scandalizat opinia publică în repetate rânduri.

„Este o practică să se utilizeze această formulă «în conformitate cu...», dar asta nu înseamnă că sunt şi avizate, nu are nicio acoperire această formulă. Doar cele care publică şi numărul avizului sunt, de fapt, în concordanţă cu programa şcolară“, au explicat specialişti din Ministerul Educaţiei. Mai mult, după intrarea în vigoare a Legii educaţiei nr 1/2011, toate auxiliarele au fost reavizate, astfel încât doar auxiliarele cu aviz din anii 2012-2014 pot fi folosite la clasă.

Totuşi, reclama pentru aceste auxiliare continuă cu formule şi mai complicate: „conform programelor şcolare OMEN 3418/19.03.2013“ sau „conform programelor şcolare OMEN nr 5001/02.12.2014 şi structurii manualului aprobat de MECS“, însă nici aceste formule nu se referă de fapt la aviz. Fac referire doar la ordinele de ministru prin care s-au aprobat programele şcolare, nu avizele care atestă că într-adevăr se respectă aceste programe.

„Am mai avut probleme cu Editura Sf. Mina şi înainte de intrarea în vigoare a noii Legi a Educaţiei. Le-am retras nişte avize la diverse auxiliare pentru că foloseau principii didactice nepotrivite, conţinutul nu era adecvat nici vârstei, nici lumii în care trăim“, au mai arătat sursele citate.

Afacere de familie de milioane

Editura ieşeană Sf. Mina este deţinută de soţii Corneliu şi Camelia Muha şi, potrivit raportărilor financiare din 2014, a înregistrat un profit de peste un milion de lei.

De altfel, site-ul ieşean 7est.ro, care a făcut o analiză a afacerilor soţilor Muha, scrie că cei doi soţi deţin 80% din piaţa manualelor de Religie din România şi că păstrează afacerea în familie: Camelia Muha scrie conţinutul manualelor şi auxiliarelor, iar Corneliu Muha conduce firmele. De altfel, Corneliu Muha este şi consilier economic la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei - Arhiepiscopia Iaşilor. Ei deţin împreună Editura Sf Mina Multimedia Group, Editura Sf Mina Distribution şi Pro Capitellum.

Poveşti fără sens în auxiliarele de Religie

Cele mai reclamate auxiliare de Religie sunt cele ale Editurii Sf Mina, din paginile cărora, an de an, elevii şi părinţii spicuiesc paragrafe considerate lipsite de sens şi scop pedagogic sau chiar scandaloase. O elevă a publicat, recent, pe Facebook, un fragment din auxiliarul „Caiet pentru elevi“, pentru clasa a VII-a, alături de comentariul: „Doar ce am deschis acest manual :))) şi am citit asta !!!! :))) o mă distrez un pic :))“. Mai exact, la rubrica „Lecturi“ de la pagina 16 a auxiliarului se arată că „Un oarecare om de ştiinţă care susţinea că universul a apărut de la sine, că e din veşnicie şi că din sine şi-a luat forţa de mişcare şi organizare, s-a dus în vizită la un teolog cu care era în dispută pe această problemă. A văzut pe un raft un frumos glob pământesc, lucrat artistic, cu oraşe, ape şi relief, marcate prin lumini. L-a întrebat pe teolog: Cine ţi l-a lucrat? E foarte frumos! Nimeni, i-a răspuns acesta. A apărut aşa din senin, în biblioteca mea. Cum nimeni? E o lucrare de artist! Nu. A apărut aşa, ca şi universul despre care crezi dumneata că a apărut de la sine. (după Antonie Plămădeală, Tâlcuiri noi la texte vechi)“.

La finalul comentariului postat pe Facebook, eleva conchide: „Din acelaşi manual... dacă cumva vi se strică maşina... rugaţi-vă la Dumnezeu şi o să meargă“.