Începând de ieri, orele se vor desfăşura în mediul online, iar elevii au obligaţia să participe. Şi în lipsă de alte informaţii, din textul ordinului semnat de Monica Anisie deducem faptul că neparticiparea atrage după sine consemnarea absenţelor. Fiind în "România normală", aţi spune probabil că, dată fiind obligaţia, elevilor care nu au posibilităţi le-au fost asigurate un device electronic şi internet?

Dar, nu. Obligaţia de a lua "toate măsurile necesare pentru facilitarea accesului" este, conform ordinului de ministru, în sarcina părinţilor. Ca să înţelegeţi mai bine nivelul beznei de pe strada general Berthelot: printr-un act normativ, părinţii au devenit titulari ai obligaţiei corelative dreptului elevilor de a avea acces la educaţie. Şi mai râdeaţi de Liviu Pop când a zis că "educaţia este gratuită pentru elev, deoarece plătesc părinţii". În realitatea paralelă în care trăiesc mai marii din educaţie, toţi elevii români au sau ar trebui să aibă o tabletă sau un laptop şi acces la internet. Asta în ţara în care un om din cinci este în risc de săracie, iar peste 2.5 milioane de suflete trăiesc în săracie severă, de pe o zi pe alta.

Ce fac Monica Anisie şi Guvernul României pentru copiii care nu îşi permit efectiv să participe la orele online? Nimic. Ba mai mult, se spală pe mâini. Prin ordinul emis ieri, Ministerul Educaţiei a aruncat pisica în curtea inspectoratelor şcolare, responsabile acum să identifice soluţii pentru dotarea cu echipamentele necesare a elevilor care nu au. În "România normală", egalitatea de şanse în educaţie se asigură prin mila operatorilor economici, care donează care şi cum pot tablete şi laptopuri. Dar este asta cu adevărat normalitatea? Poate fi aşa asigurat accesul egal la educaţie?

Dacă într-adevăr educaţia ar reprezenta o prioritate, aşa cum se tot afirmă pe la conferinţe şi chermeze, încă din prima zi în care şcolile au fost închise ministerul ar fi dat drumul la o statistică naţională: câţi elevi nu au laptop/tabletă; câţi elevi nu au acces la internet. Se putea realiza în maximum o săptămână, de sus în jos: minister - inspectorate - şcoli - diriginţi. Şi după ce exista o radiografie, în regim de urgenţă se demara un program naţional de achizţii, iar fiecare copil care avea nevoie primea un device electronic şi un router portabil de internet. Ca să nu iasă discuţii, am transmis acest punct de vedere conducerii ministerului încă de la mijlocul lunii martie.

Dar pentru asta era nevoie de voinţă politică, responsabilitate şi interes. Exact ce am zis mai sus, citeam zilele trecute că s-a întâmplat în Noua Zeelandă. În Norvegia pe de altă parte, vorbeam cu un director din ministerul lor de resort, încă dinainte de pandemie autorităţile locale le ofereau elevilor fără posibilităţi laptopuri şi acces la internet, iar acolo unde încă era cazul primăriile au făcut achiziţie de urgenţă şi au dotat elevii încă din prima săptămână în care şcolile au fost închise.

Ce se întâmplă în aceste săptămâni, poate ne dăm sau nu seama, nu face decât să adâncească clivajele deja existente. Pentru copiii din familii fără posibilităţi, care nu au cum să participe la orele online acum obligatorii, discriminarea va fi dublă: (1) nu vor putea ajunge la şcoală pentru că vin dintr-o familie fără posibilităţi, iar statul se spală pe mâini; (2) dacă ordinul ministrei Anisie este interpretat în litera lui, vor primi absenţe şi vor ajunge poate inclusiv să piardă bursa socială sau de studiu, care pentru mulţi era o sursă importantă de venit.

Se pare că aceasta este "România Educată" a lui Klaus Iohannis, Ludovic Orban şi Monica Anisie: o ţară în care educaţia este rezervată exclusiv celor din familii cu posibilităţi, unde statul favorizează clivajele şi lipsa egalităţii de şanse; pe scurt: se descurcă cine poate. Îmi pare rău, privind retrospectiv, că am investit timp de-a lungul a doi de ani de zile pentru grupuri de lucru, dezbateri regionale şi întâlniri tematice în cadrul iniţiativei prezidenţiale. Din păcate, proiectul Preşedintelui Iohannis s-a dovedit a fi o simplă formă fără fond, ne întâlnim şi dezbatem pentru ca lucrurile să rămână la fel.

Dacă ar fi existat cu adevărăt voinţă politică pentru ca România Educată să nu fie doar un slogan de campanie, acum elevilor cărora soarta le-a întors spatele le erau deja asigurate instrumentele de care au nevoie ca şi pentru ei să continue educaţia. Sau, cel puţin, Monica Anisie ar fi fost deja demisă pentru monstruozitatea de ordin emis ieri.