Criza adusă de pandemie a subliniat, o dată în plus, absenţa dorinţei şi/sau a putinţei de a schimba şi reforma sistemul nostru de învăţământ.

Şcoala închisă din martie

Riscul îmbolnăvirii şi transmiterii virusului la părinţi şi bunici a dus la închiderea şcolilor în 10 martie. Profesorii n-au avut ceva de pierdut. Ba dimpotrivă. Au primit salariile integral, chiar dacă au stat acasă. Iluziile cu şcoala online au fost demontate între timp. Principala cauză: din triada predare-invatare-evaluare a lipsit exact cea mai importantă, evaluarea. Fără un feedback permanent, şi reglaje fine ale proceselor, nu avem progres şcolar al elevilor.

Iată ce declară câţiva elevi pentru Hotnews.ro:

„Profesoara noastră de română a fost extraordinar de implicată încă din prima zi de izolare şi ne-a ajutat atât prin ore online pe Zoom, cât şi trimiţându-ne toate materialele de care avem nevoie”.

„Ne lipseşte mult contactul dintre profesor şi elev. Altfel înţelegi când îţi explică omul faţă-n faţă, decât când îţi vorbeşte printr-un ecran. Majoritatea profesorilor sunt destul de în vârstă şi nu se prea descurcă cu tehnologia. Mai mult suntem pe cont propriu.”

„Profesoara de geografie nu ştie să intre online, ea de-abia ştie să răspundă la un mesaj pe telefon. Din punctul meu de vedere e o porcărie ce se întâmplă. Din câte am înţeles şi profesorii sunt confuzi dacă şi în ce condiţii se dă bacalaureatul.”

Deşi ministrul Educaţiei a propus anularea examenelor naţionale, şi toţi elevii să fie declaraţi promovaţi pe baza notelor din timpul anului şcolar, preşedintele Iohannis s-a opus şi au fost menţinute examenele de final de ciclu, Evalauarea Naţională (EN) şi Bacalaureatul, ca singura cale de ierarhizare a valorilor.

În ce condiţii se vor da examenele naţionale?

Au fost multe bâlbâieli şi modificări ale OM, care conţineau restricţii greu de pus în practică. Un elev nu se poate concentra 3 ore la o teză de examen, cu masca pe faţă, care îi limitează respiraţia. S-a renunţat la această restricţie. Temperatura la intrarea în examen poate fi mai mare de 37,3 grade, din varii motive, altele decât prezenţa unui virus. Emoţii, căldura de afară, o indispozitie fizică. Sper să se renunţe şi la această restricţie şi prezenţa unui medic în zilele în care se susţin examenele să fie suficientă pentru triajul epidemiologic. Alte condiţii, distanţarea fizică şi condiţiile de igienă necesare pot fi asigurate, dacă tot personalul şcolii participă la examen, iar spaţiile sunt suficiente pentru asigurarea lor. În fond, din 30-40 de clase, aflate în mod obişnuit în şcoală, vin la examene doar 3-4 clase. S-a pus condiţia ca la supravegherea elevilor să asiste cel puţin un profesor, explicaţia nespusă public este că o parte dintre profesori refuză să vină la examene, după ce au stat 3 luni acasă pe salariul întreg. Soluţia este simplă. Profesorii care refuză sa vina la examene, să fie consideraţi în concediu în perioada martie-iunie, iar peste vară să nu mai primească bani de concediu.

Este timp suficient să fie organizate examenele naţionale în condiţii optime, având în vedere că nu mai există alte activităţi în şcoli şi inspectorate. Măcar din respect pentru salariile plătite de contribuabili.

Şi elevii sunt derutaţi, de aceea explicaţiile şi condiţiile clare în care se vor da examenele i-ar ajuta să se concentreze pe pregătirea examenelor. Oricum nu mai au de învaţat şi încheiat medii şi la alte discipline, se pot concentra doar pe materia de la examene.

Restanţele ministrului Educaţiei

Dincolo de gestionarea situaţiei şcolare în condiţii de pandemie, ministrul Educaţiei avea şi multe alte probleme importante de rezolvat pentru anul şcolar următor. Din păcate, nu le-a rezolvat.

  1. Aplicarea legii care reduce la 20, 25, 30 numărul ore pe săptămână la primar, gimnaziu, liceu. În funcţie de această reducere se emiteau alte planuri cadru, aflate la baza încadrării profesorilor în anul şcolar următor. Nu s-a mişcat nimic până acum, deşi ne-au fost promise noile planuri cadru încă din ianuarie. De frica sindicatelor şi din solidaritate cu colegii profesori, ministrul Educaţiei a dat la spate această cerinţă a legii, sperând că se uită de ea, şi contând pe voturile profesorilor. Dar de voturile părinţilor elevilor care vor sta 7 ore/zi la şcoală, nu are nevoie? Dar de scandalul imens provocat de atentatul la sănătatea psihică şi fizică a elevilor nu se teme dna ministru?

  2. Rezultatele testelor PISA apărute în decembrie anul trecut ne-au arătat dezastrul din învăţământul românesc. Ultimii din Europa, 44% elevi de 15 ani analfabeţi funcţionali, 47% nu ştiu cele patru operaţii aritmetice şi formule simple de arii şi volume. Nu am văzut nici o iniţiativă de reevaluare a arhitecturii curriculare, ca să nu repetăm peste 3 ani aceeaşi situaţie dramatică. Nouă ne lipsesc dimensiunile curriculare aplicativ-practică, transdisciplinară, generatoare de învăţare continuă. Mai mult, dna ministru ne spunea că nu e cazul să ne îngrijorăm, pentru ca alte ţări au alte sisteme de evaluare. Posibil, dar care este sistemul defect, al lor sau al nostru?

  3. Abandonul şcolar nu a primit reacţii potrivite din partea ministerului. Zilele acestea am aflat că peste 109.000 de elevi de liceu au abandonat şcoala între 2013 şi 2017. Date mai recente nu avem pentru că ministerul n-a mai realizat documentul anual „Starea Învăţământului Românesc”. La trecerea de la clasa a VIII-a la clasa a IX-a, abandonul şcolar este şi mai mare, de circa 27%. Nu îngrijorează pe nimeni aceste cifre? S-au făcut analize asupra cauzelor şi s-au luat măsurile necesare? N-am auzit de astfel de măsuri.

  4. Doar 50% dintre elevi promovează examenele naţionale, dacă ne raportăm la numărul de elevi înscrişi în clasele terminale. Ne mulţumim cu un astfel de procent? Ce analize s-au făcut, ce pachet de măsuri s-a propus? Avem 800 de funcţionari în ministerul Educaţiei, care primesc salarii importante. Cu ce se ocupă, dacă nu cu astfel de analize?

  5. Zeci de licee tehnice cu promovare zero la Bacalaureat funcţionează în continuare. Şi sute cu promovare sub 30%. La ce bun? Nici măcar o meserie nu învaţă, pentru că este mult prea multă materie teoretică generală şi tehnică. Nu au baza materială şi specialişti pentru instruirea practică.
  6. Învăţământul profesional. În Germania 70% dintre elevi învaţă în şcoli profesionale, iar la noi doar 20%. Şi ce economie are Germania! Ce analize s-au făcut, ce măsuri s-au luat pentru dezvoltarea învăţământului profesional, inclusiv a celui dual? Avem instituţii care primesc salarii special pentru învăţământul profesional, cum este Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT)Ce fac aceste instituţii?

  7. Sistem naţional standardizat şi unitar la nivel naţional, pentru evaluarea progresului şcolar al elevilor. Ne amăgim cu note date pe criterii subiective, ne complacem în ipocrizie, mistificare şi minciună, şi nu ştim niciodată care este starea învăţământului românesc. Doar la evaluări externe, de tipul PISA, sau la examenele naţionale, supravegheate audio-video, ne dăm seama cum stăm. Se produce un val de indignare în societate, apoi ucrurile se uită şi revenim la ce a fost.

  8. Salarizarea în învăţământ ar trebui să se facă după performanţă şi rezultatele muncii, măsurate pe baza progresului şcolar al elevilor. Nimic în direcţia aceasta nu se face de 30 de ani.

Concluzii

Sistemul nostru de învăţământ, sub presiunea sindicatelor, se bazează pe susţinerea intereselor profesorilor şi deloc pe interesele elevilor care, nu-i aşa, stau în centrul activităţii statului în materie de educaţie. Iar la întrebarea din titlu, las cititorii să decidă după propriile informaţii şi convingeri.