Anisie: 87,7% din copii au tablete sau laptopuri. Unele sunt ale lor sau sunt primite de la autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Educaţiei pretinde că aproape 90% din elevi au calculatoare
Ministerul Educaţiei pretinde că aproape 90% din elevi au calculatoare

Monica Anisie a anunţat că un procent de 87,7% din copii au tablete şi laptori, unele fiind ale lor, în alte cazuri primite de la autorităţile locale sau inspectoratele judeţene ori chiar de la unităţile de învăţământ care avea în dotare astfel de dispozitive.

Ministrul Educaţiei a precizat că absolut toate manualele de la absolut toate clasele, în afară de cele opt titluri de la clasa a VIII-a, sunt postate pe site-ul Ministerului, prin urmare le pot avea în format electronic atât profesorii, cât şi elevii.

„Pentru fiecare unitate de învăţămînt în parte, în scenariul roşu, trebuie să facă o intervenţie rapidă, iar acolo unde nu se poate, Ministerul Educaţiei va aloca bani pentru a putea fi făcute achiziţiile. Am cerut tuturor inspectoratelor şcolare să înceapă licitaţiile, să avem stocurile de rezervă, pentru ca niciun copil să nu fie pus într-o situaţie dificilă. În perioada stării de urgenţă şi în cea de alertă s-a realizat cu elevii activitatea didactică fie în sistem online sau profesorii au făcut eforturi deosebite şi au dus fişele la copiii care nu aveau posibilităţi online. Sper ca acum să nu se mai întâmple acest lucru. 87,7% copiii au tablete sau laptopuri sau unele sunt ale lor, altele sunt primite de la autorităţile locale ori inspectoratele şcolare sau chiar de la unităţile de învăţământ care având în dotare au trimis device-urile necesare”, a afirmat Monica Anisie, întrebată duminică într-o conferinţă de presă cum vor fi asigurate tabletele pentru ca cei 100.000 de elevi care stau acasă să poată învăţa în sistem online.

Chestionată despre modul în care vor primi manualele profesorii şi elevii, ministrul Educaţiei a răspuns: „Absolut toate manualele de la absolut toate clasele, în afară de cele 8 titluri de la clasa a VIII-a, sunt postate pe site-ul Ministerului. Le pot avea în format electronic toţi elevii şi profesorii.

Ministrul Anisie a anunţat că un număr de circa 100.000 de elevi vor învăţa în scenariul roşu şi anume în sistem online, iar inspectoratele şcolare au transmis că nu sunt probleme în asigurarea de echipamente, lucru care intră în sarcina unităţii de învăţământ. Ea a adăugat că peste 96.312 de profesori s-au format în această perioadă pentru a dobândi competenţe digitale.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite