Andronescu a făcut haos în Educaţie ca să bage elevii slabi la profesională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordinul de ministru care schimba calendarul admiterii în învăţământul liceal, cu toate că unele etape ale admiterii erau deja în desfăşurare, a avut drept scop trimiterea forţată a elevilor slabi la Şcoala Profesională.

Ecaterina Andronescu vrea să trimită cu orice preţ mai mulţi elevi în şcolile profesionale. Aşa explică surse din Ministerul Educaţiei gestul acesteia de a emite de pe o zi pe alta un ordin de ministru care schimba calendarul admiterii în învăţământul liceal de stat, cu toate că unele etape ale admiterii erau deja în desfăşurare. 

Haosul creat prin emiterea documentului a fost stins tot de ministru care a retras ordinul după ce a stârnit nemulţumiri atât în rândul părinţilor, cât şi printre profesori şi elevi. Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret a avertizat public că scopul amânărilor este „transformarea forţată” a sute de clase de la liceele teoretice la şcolile profesionale, dar după alegerile europarlamentare din 26 mai.

„Decizia privind amânarea admiterii la liceu a fost luată chiar de către ministru, pentru că cei din minister sunt doar executanţi în opinia doamnei Andronescu, aceasta neţinând cont de argumentele lor. Ministrul dorea amânarea admiterii până după alegeri. Ministrul a spus clar marţi dimineaţa într-o şedinţă: «Nu vrem să intre la liceu copiii cu media sub 5», dar pe dânsa nu o interesează care sunt efectele acestui Ordin dat peste noapte. Decizia a fost luată pe ascuns, fără să existe un dialog pe subiect”, explică oficiali din Educaţie pentru „Adevărul”. 

Şi colegii de partid ai ministrului confirmă că aceasta a intenţionat să trimită un număr mai mare de elevi la şcolile profesionale sacrificând admiterea şi pentru elevii cu note mari care vor să meargă la colegii. 

„Neputând să faci acest lucru prin media de intrare, se încearcă prin cifra de şcolarizare. (…) Momentul adevărului va fi când atunci când se va face împărţirea pe judeţe, împreună cu specialiştii din minister” a precizat şi Camelia Gavrilă, preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor. Experţii în Educaţie consideră că ministerul doreşte „spălarea” urgentă a imaginii învăţământului românesc în sensul în care se urmăreşte ca elevii slab pregătiţi să nu mai poate intra la liceu. „Dacă se menţine rata din 2018, de absolvenţi cu media cel puţin cinci la Evaluarea naţională, cea de 73 la sută, atunci ar fi fost nevoie de 129.000 de locuri în licee. O limită foarte strânsă cu cele 134.600 de locuri alocate, mai ales că media de admitere creşte prin considerarea, în proporţie de 20 la sută, a mediei din gimnaziu. La nivel majorităţii judeţelor, lucrurile nu sunt foarte grave - există un spaţiu de siguranţă, cel al elevilor aflaţi în catalog, dar care nu vor veni la Capacitate pentru că sunt plecaţi din ţară. La nivelul Bucureştiului însă peste 70 la sută din copii au luat peste 5 la evaluarea naţională şi vor cere locuri în licee, eventual licee teoretice. Acestora li se adaugă cei veniţi cu medii mari din judeţele din jur sau chiar mai departe (pentru cele vocaţionale)”, susţine preşedinta Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie, Daniela Vişoianu.  

Consecinţele măsurilor abrupte

Promovarea şcolii profesionale este o măsură bună, dar care nu trebuie făcută brusc, ci gradual, spun reprezentanţii sindicatelor din Educaţie. „Există riscul major ca în toamnă, elevii pe care ministrul dorea să îi împingă forţat către şcoli profesionale să stea acasă, ori să se înscrie în învăţământul privat. Oricum, cifrele de şcolarizare pentru învăţământul profesional nu sunt realiste, ministrul a cerut 44.000 de locuri. Acestea nu vor fi ocupate. Iar doamna ministru îşi dorea să fie 60.000 de locuri”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu. 

Atât experţii în Educaţie, cât şi sindicatele din învăţământ consideră că este mare nevoie de învăţământ profesional, dar acesta este etichetat greşit iar ministerul încurajează acest aspect, prin măsurile pe care le ia pe repede-nainte. „Pericolul acestei măsuri este ca învăţământul profesional să fie perceput ca o colectivizare forţată. Este o temă sensibilă iar ministrul trebuia întâi să explice care e importanţa şcolilor profesionale, să aibă un plan pus la punct, să popularizeze acest tip de învăţământ”, consideră expertul în Educaţie, Marian Staş. 

Ordinul „Houdini” şi explicaţia ministrului

Reamintim că Ecaterina Andronescu a semnat luni două ordine de ministru pentru a amâna examenele de aptitudini şi de limbă pe care absolvenţii de gimnaziu le susţin începând de ieri pentru a intra la liceele vocaţionale sau cu predare intensivă a unei limbi moderne; aceleaşi ordine amânau tipărirea broşurilor cu numărul de locuri şi de clase oferite de licee şi şcoli profesionale. 

Ministrul Educaţiei are însă o justificare pentru haosul creat la începutul săptămânii. „Nu era nicio nenorocire dacă deplasam aceste perioade din calendar, le deplasam puţin mai spre vară dar, (...) ce n-am ştiut la momentul acela a fost faptul că ieri (luni-n.r.) au început înscrierile, şi sigur că nu puteam să-i încurcăm pe cei care s-au înscris să susţină probele de aptitudini şi de limbă străină pentru liceele vocaţionale şi pentru liceele bilingve", a declarat ministrul într-o intervenţie ieri seară, la TVR. Însă ministrul nu are nicio justificare pentru faptul că nu cunoaşte legea care spune că „Metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a admiterii în clasa a IX-a este elaborată de Ministerul Educaţiei Naţionale şi este dată publicităţii, pentru fiecare generaţie, cel mai târziu la începutul clasei a VIII-a”.

Cum au dispărut 40 de mii de locuri de la liceu

Asta după ce deja, în aprilie, nu mai puţin de 1.200 de clase de a IX-a au dispărut pur şi simplu din anul şcolar 2019-2020 printr-o hotărâre de Guvern. Astfel, în acest moment există 134.600 de locuri pentru clasa a IX-a – învăţământ liceal de zi şi 60 de mii pentru şcoala profesională, în condiţiile în care în acest an sunt înscrişi în clasa a VIII-a 175.463 de elevi care acum se pregătesc să dea Evaluarea Naţională pentru admiterea la liceu.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite