Americanii pregătesc elevilor un orar cu cel puţin 300 de ore în plus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialii americani consideră că elevii ar trebui să petreacă mai mult timp la şcoală
Oficialii americani consideră că elevii ar trebui să petreacă mai mult timp la şcoală

Cinci state americane au anunţat luni că vor adăuga cel puţin 300 de ore de învăţare în calendar, în unele şcoli, începând din 2013. Statele Colorado, Connecticut, Massachusetts, New York şi Tennessee vor lua parte la această iniţiativă care este destinată să stimuleze rezultatele elevilor şi să facă şcolile americane mai competitive la nivel global.

Creşterea timpului petrecut în clasă cu minimum 300 de ore, în cinci state americane, are scopul de a îmbunătăţi sistemul educaţional din SUA, relatează Huffington Post.

Programul-pilot de trei ani va afecta aproape 20.000 de elevi din 40 de şcoli, cu existenţa speranţei pe termen lung că se va extinde pentru a include programul şi în şcoli suplimentare, în special în cele care servesc comunităţile cu venituri reduse.

Şcolile, care lucrează în mod constant cu districtele, părinţii şi profesorii, vor decide dacă vor face ziua de şcoală mai lungă, dacă vor adauga mai multe zile anului şcolar sau dacă vor opta pentru ambele variante.

Fonduri federale, ale statelor şi ale cartierelor vor acoperi costurile de învăţare extinse, iar Fundaţia Ford şi Centrul Naţional pentru Timp şi Învăţământ vor contribui, la rândul lor, la acest proiect. 

În Massachusetts, programul se bazează pe existentul program extins de învăţare. 

În Connecticut, guvernatorul Dannel Malloy consideră că această iniţiativă reprezintă o evoluţie a unei legi a reformei învăţământului  pe care statul a votat-o în luna mai. Aceasta a inclus şi acordarea a 100 de milioane dolari în fonduri noi, mare parte din bani urmând să fie distribuiţi pentru a ajuta cele mai sărace şcoli.

Ore în plus pentru arte şi muzică

Oficialii din învăţământ au declarat că petrecând mai mult timp în sala de clasă, elevii vor avea acces la un curriculum mai bine construit, care ar include artele şi muzica, consolidarea unei viziuni critice   matematice şi dezvoltarea unor abilităţi ştiinţifice.

„Fie dacă educatorii vor avea mai mult timp pentru a preda sau dacă elevii vor avea mai mult timp pentru a învăţa cum să cânte la un instrument sau cum să scrie un cod  de computer, importanţa semnificativă a acestor ore suplimetare este o investiţie mai bună prin faptul că pregăteşte copiii pentru a avea succes în secolul 21”, a explicat Arne Duncan, secretarul Educaţiei, potrivit celor de la Huffington Post.

Proiectul vine în ajutorul profesorilor din Statele Unite ale Americii care se luptă să identifice cele mai bune modalităţi de consolidare a unui sistem de învăţământ public de care mulţi se tem că se află înapoia altor naţiuni. Testările elevilor şi evaluările profesorilor se alătură zilelelor mai lungi de şcoală  pe lista de reforme, care au fost invocate, cu diferite grade de succes.

Dezavantajul SUA în raport cu India şi China

Mai mult timp petrecut în sala de clasă este de mult timp o prioritate pentru Duncan, care a avertizat
Comitetul Congresului în mai 2009, la doar câteva luni după ce a devenit secretar la Educaţie, că studenţii americani se află în dezavantaj în comparaţie cu colegii lor din India şi China. 

În acelaşi an, el a sugerat că şcolile ar trebui să fie deschise şase sau şapte zile pe săptămână şi ar trebui să ruleze 11 sau 12 luni din an.

Dar nu toată lumea este de acord că zilele mai scurte de şcoală sunt de vină. 

Un raport de anul trecut a contestat ideea că şcolile americane au rămas în urmă cu timpul petrecut în sala de clasă, subliniind faptul că elevii din ţările performante, precum Coreea de Sud, Finlanda şi Japonia petrec de fapt mai puţin timp la şcoală decât cei mai mulţi studenţi din Statele Unite ale Americii.

Puţin peste 1.000 de şcoli din Statele Unite ale Americii se află deja pe listele extinse de program, cu o creştere de 53% faţă de 2009, potrivit unui raport publicat luni, care este legat de anunţul făcut de Centrul National pentru Timp şi Învăţământ. 

Grupul non-profit a spus că mai multe şcoli ar trebui să le urmeze exemplul, dar a subliniat că timpul extins de învăţare nu poate reprezenta o strategie corectă pentru fiecare şcoală.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite