Amenzi de 230 de lei pentru cei care pică Bac-ul de două ori

Amenzi de 230 de lei pentru cei care pică Bac-ul de două ori

Absolvenţii claselor a XII-a care vor pica de două ori examenul de Bacalaureat vor plăti 230 de lei ca să-l mai dea. FOTO: Adevărul

Absolvenţii de liceu care au picat de două ori examenul de Bacalaureat vor plăti, anul acesta, pentru a susţine încă o dată probele examenului de maturitate, o taxă de 230 de lei.  Aşa a anunţat ieri Ministerul Educaţiei pe site-ul portalului edu.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu toţi candidaţii vor plăti însă această sumă. „Cei care au făcut cerere pentru recunoaşterea probelor de Bacalaureat la care au fost admişi, dar nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat, vor plăti diferenţiat o sumă în funcţie de numărul de probe pe care vor să le susţină”, se arată pe site-ul ministerului.

De taxa de examen nu vor scăpa nici absolvenţii claselor cu studiu intensiv al limbilor străine, cele cu predare în limbile minorităţilor sau ai claselor cu profil pedagogic, care nu au reuşit să promoveze doi ani la rând 

Examenul pentru obţinerea Atestatului. Aceasta nu va fi însă aceeaşi ca cea pentru examenul de maturitate. „Suma acestei taxe va fi stabilită la nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean, ţinându-se seama de cheltuielile per candidat”, se arată în precizările Ministerului Educaţiei. 

Regula amenzilor pentru examene picate se aplică şi celor care îşi doresc să obţină un atestat de certificare a competenţelor profesionale în învăţământul liceal, pe filieră vocaţională, dar şi celor care îşi doresc obţinerea unui atestat de competenţe profesionale de nivel doi sau trei. ;

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările