Secretul succesului educaţiei finlandeze în contrast cu eşecul sistemului românesc

Ambasada Finlandei în România explică modul în care funcţionează sistemul finlandez de învăţământ, unul dintre cele mai apreciate din lume, şi care sunt principiile care se află la baza educaţiei finlandeze pe care ar trebui să le îmbrăţişeze şi România pentru a îmbunătăţi performanţele învăţământului autohton.

„Sistemul de învăţământ finlandez este relevant în raport cu economia şi societatea prezente şi viitoare, în vreme ce în România acest criteriu de eficienţă nu este îndeplinit. Cel dintâi este echitabil, în vreme ce în România, în ciuda unor eforturi, apartenenţa la mediul rural sau la grupuri sociale defavorizate este încă asociată cu dezavantaje majore”, se arată într-un articol publicat pe site-ul Ambasadei Finlandei în România. 

Autorii materialului au realizat o radiografie a sistemului finlandez de învăţământ, considerat unul dintre cele mai de succes din lume şi au explicat unde eşuează sistemul românesc de învăţământ.

Textul integral al articolului este redat mai jos:

„Timo Vihavainen nota că dezvoltarea Finlandei imediat după război a fost caracterizată în primul rând de continuitate şi abia după aceea de schimbare. Chiar dacă s-au produs schimbări la nivel de conducere politică, acestea nu au fost urmate de o nouă filozofie socială.

În ceea ce priveşte educaţia, aceasta a funcţionat pe baza legislaţiei interbelice până în anii 1970. Legile privind educaţia din anii 1970 au introdus educaţia obligatorie şi gratuită pentru o perioadă de 9 ani, de la 7 la 16 ani.

Astăzi educaţia obligatorie este guvernată de o serie de legi din anii 1998 şi 2001 (Actul Educaţiei Obligatorii – 628/1998, Decretul Educaţiei Obligatorii 852/1998, Decretul Guvernamental cu privire la obiectivele naţionale generale şi la distribuirea orelor pe lecţii în educaţia obligatorie – 1435/2001).

Şase ani alături de învăţător

Educaţia obligatorie este structurată pe două cicluri. În primii şase ani un singur profesor predă toate disciplinele de învăţătânt, iar în ultimii trei ani disciplinele de învăţământ sunt predate de profesori diferiţi. În 2008 aproape toţi copiii, 99,7%, au îndeplinit cerinţele programei analitice obligatorii. Educaţia devine obligatorie în anul în care copilul împlineşte şapte ani, dar există posibilitatea ca acesta să înceapă şcoala cu un an mai devreme sau cu un an mai târziu, în funcţie de dezvoltarea sa intelectuală, stabilită printr-o serie de examinări. Părinţii sau tutorii sunt notificaţi când copilul trebuie înscris la şcoală, iar daca nu îndepinesc această obligativitate nici după cea de-a doua notificare pot fi acuzaţi de neglijenţă.

Home schooling

Şcoala nu este obligatorie, doar educaţie este obligatorie. Un elev poate studia şi în afara şcolii, acasă de exemplu, dar periodic se verifică în sistemul educaţional de stat progresele copilului care nu frecventează şcoala. Numărul celor care studiază acasă este însă foarte mic. Grădiniţa nu este obligatorie. Unele şcoli oferă o grupă de grădiniţă pregătitoare pentru şcoală pentru copiii de şase ani.

Doar nouă ani de şcoală sunt obligatorii

După cei nouă ani obligatorii, tânărul poate continua studiile sau nu. Cei care decid să continue studiile au două opţiuni, fie şcoala secundară (care durează patru ani maximum – cu posibilitatea de completare în doi ani – şi se încheie cu un examen naţional pe baza căruia se fac apoi admiterile în universităţi), fie educaţia vocaţională (care durează doi sau trei ani în funcţie de domeniul de studiu şi al cărei scop este de a pregăti viitori muncitori calificaţi în diferite domenii; absolvenţii şcolilor vocaţionale pot continua apoi cu studiile superioare în politehnici). Un aspect foarte important în cazul educaţiei vocaţionale este practica chiar la locul de muncă pentru care tânărul respectiv se pregăteşte. După încheierea acestei etape de studii, fie în şcoala vocaţională, fie în cea generală, tinerii pot aplica pentru admiterea într-o facultate. Sistemul educaţiei superioare are două sectoare, universităţile şi politehnicile. În plus, sistemul de educaţie finlandez permite cetăţenilor finlandezi să îşi desăvârşească educaţia sau calificarea la orice vârstă.

Finlanda are circa 40.000 de studenţi

Politehnicile oferă educaţie în următaorele domenii: ştiinţe umaniste şi ale educaţiei; cultură; ştiinţe naturale; turism, catering şi servicii domestice; servicii sociale, sănătate şi sport; tehnologie, telecomunicaţii şi transport; ştiinţe sociale, afaceri şi administraţie. Există astăzi 29 de politehnici în Finlanda la care se adaugă politehnica din insulele Åland şi Colegiul de Poliţie al Finlandei.

Cele 20 de universităţi finlandeze oferă pregătire în domenii precum ştiinţe umaniste, tehnologie, ştiinţe naturale, artă şi design, teatru şi dans, medicină veterinară etc. După război, numărul studenţilor a crescut foarte mult, de la aproximativ 6.500 în anii 1930 la peste 9.000 la sfârşitul anilor 1940, la peste 15.000 în 1963, peste 20.000 în 1967 şi la peste 38.000 în 2007. Constituţia din 1999 asigură dreptul la educaţie privată, dar majoritatea şcolilor private respectă curriculumul naţional şi au nevoie pentru a funcţiona de licenţa de funcţionare acordată de Ministerul Educaţiei. Numărul şcolilor particulare este foarte mic, 27 în 2004, faţă de 3.418 şcoli publice în acelaşi an.

Abandonul şcolar, o problemă inexistentă

Abandonarea şcolii este extreme de rară. Gratuitatea presupune manualele, materialele auxiliare, masa de prânz la şcoală. Educaţia obligatorie nu se încheie cu un examen, ci doar un certificat este dovada îndeplinirii cerinţelor din programa analitică. Predarea se face în cele două limbi naţionale, finlandeză sau suedeză. În 2005 funcţionau 3.579 de şcoli obligatorii, 3.257 cu predare în limba finlandeză, 315 cu predare în suedeză şi 7 cu predare bilingvă, finlandeză şi suedeză.

Finlandezii excelează la evaluările internaţionale

Sistemul finlandez de educaţie este printre cele mai de succes din lume astăzi şi tot mai mulţi sunt cei care încearcă să identifice explicaţiile acestui succes şi să urmeze eventual exemplul. De ani de zile adolescenţii finlandezi obţin scoruri foarte înalte la testele internaţionale, plasându-se întotdeauna în fruntea clasamentului.

Testul OECD (Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare) din 2006, ale cărui rezultate au fost făcute publice la sfârşitul anului 2007, a fost aplicat unui număr de peste 400.000 de tineri de 15 ani din 57 de ţări. Tinerii finlandezi au obţinut cel mai înalt punctaj în domeniul ştiinţe şi printre primele punctaje în matematică şi abilităţi de citire. Punctajul total plasează Finlanda pe primul loc în rezultatele Programului Internaţional de Evaluare al Elevilor (PISA).

SUA s-au plasat pe la mijlocul clasamentului în matematică şi ştiinţe în vreme ce abilităţile de citire sunt foarte slabe. Romania s-a plasat pe locul 47 din 57 în ştiinţe, cu un scor de 418 puncte şi pe locul 45 la matematică, cu un scor de 415 puncte. Evaluarea abilităţilor de citire/lectură a adus României un punctaj de 396 şi un loc 48, ceea ce ne plasează mult sub nivelul rezultatelor medii (500 puncte) pe plan internaţional.

Performanţele olimpicilor români nu sunt o oglindă a sistemului

În aceste condiţii, Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza şi Elaborarea Politicilor din Domeniile Educaţiei şi Cercetării concluziona în 2007 că sistemul de învăţământ din România este ineficient, nerelevant, inechitabil şi de slabă calitate, că <<trebuie să punem capăt iluziei că avem un sistem performant, invocând reuşitele la olimpiadele internaţionale. Rezultatele olimpicilor noştri sunt prea puţin relevante pentru sistem. Ele relevă excelenţa lor profesională şi a câtorva profesori care îi pregătesc, nicidecum starea sistemului>>.

Care sunt explicaţiile reuşitei finlandeze? Care sunt explicaţiile eşecului românesc? Sistemul de învăţământ finlandez este relevant în raport cu economia şi societatea prezente şi viitoare, în vreme ce în România acest criteriu de eficienţă nu este îndeplinit. Cel dintâi este echitabil, în vreme ce în România, în ciuda unor eforturi, apartenenţa la mediul rural sau la grupuri sociale defavorizate este încă asociată cu dezavantaje majore.

Şcoala românească nu îi ajută suficient pe copiii săraci

Grupurile vulnerabile social continuă să fie şi dezavantajate social. În plus, infrastructura şi resursele educaţionale sunt de foarte slabă calitate. Scolile au o arhitectură de secol al XIX-lea, multe dintre ele sunt ridicate în secolul al XIX-lea. (82% dintre clădirile şcolare sunt ridicate înainte de 1970 şi nu mai îndeplinesc cerinţele de pregătire actuale.)

În Finlanda clădirile sunt noi, moderne, dotate cu mijloace tehnice moderne, educaţia este echitabilă, profesorii preferă să se concentreze asupra elevilor care întâmpină dificultăţi şi nu asupra ridicării performanţelor celor foarte buni, pe care preferă să îi antreneze în pregătirea şi spijinirea celor dintâi.

Profesorii finlandezi sunt absolvenţi de studii postuniversitare

Resursa umană în România îmbătrâneşte (cu o medie de vârstă de 42 de ani), iar calitatea prestaţiei este adesea slabă. Programele şcolare sunt deosebit de încărcate şi lipsite de viziune, nu se accentuează formarea capacităţilor şi abilităţilor practice, nu este concentrat pe competenţele necesare dezvoltării personale şi economiei cunoaşterii, managementul unităţilor şcolare este politizat excesiv, inerţia sistemului este uriaşă.

În Finlanda profesorii sunt deţinători de diplome de master, pentru ocuparea unui post se pot depune şi 40 de aplicaţii aşa încât întotdeauna poate fi ales cel mai bun, tinerii sunt pregătiţi cu responsabilitate pentru cariera didactică, sunt foarte bine remuneraţi, au libertate în pregătirea lecţiilor şi alegerea resurselor, a cărţilor etc., sistemul este foarte puţin încorsetat de reguli şi norme. Jurnalista Ellen Gamerman, nota că în clasă singura regulă este „fără telefoane mobile, i-poduri şi şepci”. Elevii şi profesorii se adresează unii altora folosind prenumele.

Un sistem de învăţământ care nu suprasolicită copilul

Temele pentru acasă nu ocupă mai mult de o jumătate de oră, elevii nu au uniforme, nu au societăţi sau clase/grupuri de excelenţă, nu sunt într-o relaţie de subordonare faţă de profesori, nu sună clopoţelul de intrare, sunt foarte puţine teste obligatorii şi standardizate, admiterea la facultate nu este o dramă nici pentru tineri, nici pentru părinţii lor. Achitarea taxelor şcolare în timpul facultăţii este o altă problemă absentă în Finlanda.

Şi totuşi, chiar şi în Finlanda cei mai rebeli dintre elevi îşi vopsesc părul în nuanţe uimitoare. Şi ei ascultă hip-hop. Şi ei petrec ore întregi pe internet sau în faţa televizorului – unde programele în limbi străine sunt subtitrate în finlandeză şi nu dublate, ceea ce contribuie la învăţarea limbilor străine. Cei mai mulţi dintre elevii finlandezi au deja capacităţi de lectură în limba engleză, nu atât pentru că sunt obligaţi de şcoală, cât pentru că se străduiasc să citească ultimul volum din Harry Potter încă netradus în finlandeză, căci nu vor să îi afle finalul înainte de a fi fost tradus în finlandeză, după cum mărturisea un elev”.