Apoi, directorii care se plâng doar pe la colţuri că sunt atâtea lucruri pentru care nu primesc bani de la autoritatea locală, dar n-au scris nicio adresă către primar în acest sens ca să nu deranjeze iubitul partid care i-a ajutat să ajungă în funcţie.

Pe urmă, consilierii locali care nu s-au bătut niciodată pentru o finanţare mai bună a unităţilor de învăţământ unde sunt membri în consiliul de administraţie, plus cei care sunt părinţi la o şcoală unde plătesc fondul şcolii (devenind victime ale propriei inacţiuni).

Părinţii care organizează fonduri de cadouri ca să se pună bine cu „doamna“ şi care apoi se miră de ce e corupţie peste tot în ţară.

Preoţii care desfăşoară „morala creştină“ încă de la festivitatea de deschidere a noului an şcolar, când de fapt un simplu „fă ce zice popa, nu ce face popa“ ar fi suficient.

Miniştrii care fac politici publice educaţionale după ureche, fără să se bazeze pe date, pe rapoarte şi pe expertiza societăţii civile.

Inspectorii şcolari care îşi folosesc calitatea ca pe o bâtă politică, nicidecum să contribuie prin monitorizările şi acţiunile lor la o educaţie de mai bună calitate.

Parlamentarii care, chiulind de la muncă, merg la deschiderea anului şcolar pentru a le spune altora să nu chiulească şi să se ţină de şcoală, şi pentru a posta fotografii lacrimogene pe Facebook cu ai lor copii.

Profesorii care văd şcoala ca pe o afacere, având deja pregătit planul cu meditaţii cu elevii de la clasă.

ONG-iştii care au impresia că doar ei au voie să vorbească pe o anumită temă sau nişa de reprezentare din învăţământul românesc.

Elevii care vor să fie reprezentanţi ai colegilor lor doar ca să se pună bine cu profesorii, directorul şi establishmentul local, pentru note mari şi participări la proiecte.

Jurnaliştii care scriu doar despre floricelele de la festivitatea de deschidere, nu şi despre problemele şi lipsurile din şcoli.

Am uitat pe cineva? 🙂