Admiterea la liceu. Ce ar trebui să conteze mai mult: media din V-VIII sau evaluarea naţională?

Admiterea la liceu. Ce ar trebui să conteze mai mult: media din V-VIII sau evaluarea naţională?

Elevii vor susţine prima probă, la limba română, în cadrul evaluării naţionale pe 19 iunie. FOTO Eduard Enea

Admiterea la liceu pentru anul 2017 prevede o nouă metodă de calcul. Astfel, ponderea mediilor din clasele V - VIII la admiterea la liceu va scădea cu 5% faţă de anul trecut, ajungând la 20%. Evaluarea Naţională va avea o pondere de 80%. Specialiştii în educaţie spun că scăderea nu este benefică pentru elevi pentru că aceştia se vor focusa doar pe materiile la care susţin examen.

Ştiri pe aceeaşi temă

Media de admitere, pe baza careia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a — a VIII-a, care are o pondere de 20%. 

,,E şi bine, e şi rău. Examenul se dă cu camerele de luat vederi, deci nota de la acest examen este mai sigură decât cele pe  care le primesc la orele de curs. Mediile din  V-VIII sunt de regulă mult mai mari faţă de cele de la evaluare naţională. Totuşi,  este o problemă şi cu faptul că acest examen are o pondere într-atât de mare. Cunosc un elev care este olimpic la matematică şi nu a putut să intre la un liceu de mate-info din cauză că a a luat 5 la română. Este rău şi pentru că elevii nu mai învaţă decât la matematică, română, biologie şi geografie. La restul nu mai învaţă pentru că nu dau evaluare naţională", a declarat  Ştefan Vlastov, preşedintele asociaţiei ,,EDU CER România"

,,Cel mai bun lucru ar fi examenul de admitere la liceu, în care fiecare liceu să îşi stabilească probele pe care le consideră potrivite profilului instiuţiei şcolare".  A mai adăugat acesta.

,,Ponderea mică din gimnaziu duce la anumite dezvantaje. Eu, personal, am fost împotriva micşorării acestei ponderi pentru că, în timp, elevii vor învăţa strict la matematică şi română. Celelalte discipline vor fi neglijate. Aceştia vor învăţa mecanic şi nu vor dobândi abilităţi practice şi nu se vor dezvolta", susţine Vlad Ştefan, preşedintele Consiliului Elevilor.

Evaluarea naţională va începe în data de 19 iunie, cu proba scrisă la limbă română. Pe 21 iunie se va da  evaluarea la matematică, iar pe 22 va avea loc proba la limba maternă

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: