ADMITERE LICEU 2015 Calendarul şi condiţiile de admitere la liceu pentru anul viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe 15 iulie 2015, elevii vor afla liceul în care au fost repartizaţi FOTO Arhivă Adevărul
Pe 15 iulie 2015, elevii vor afla liceul în care au fost repartizaţi FOTO Arhivă Adevărul

Calendarul examenelor pentru Capacitate 2015 a fost publicat, vineri, de Ministerul Educaţiei. Elevii care anul viitor vor termina cursurile şcolilor gimnaziale vor intra la liceu pe baza notelor obţinute la Evaluarea Naţională şi a mediei generale din clasele V-VIII, tot printr-o repartizare computerizată care se va desfăşura pe 14 iulie 2015.

Prevederile fac parte din ordinul ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2015-2016, publicat joi, 4 septembrie, în Monitorul Oficial.

În media de admitere la liceu, Evaluarea Naţională va avea în continuare o pondere de 75%, iar media generală de absolvire a gimnaziului va însemna 25%. Elevii trebuie să completeze fişele de înscriere începând cu 3 iulie 2015. 

La admiterea în licee cu programe bilingve, elevii care promovează, în cursul gimnaziului, examene recunoscute internaţional de limbi străine pot cere să le fie recunoscute şi echivalate rezultatele pe care le-au obţinut cu examenul de limbă modernă de la admiterea în clasele a IX-a. 

Această echivalare se face la cerere, dacă certificatul sau diploma sunt obţinute pentru un nivel de competenţă lingvistică egale sau superioare nivelului A2, corespunzătoare Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi. 

De asemenea, elevii cărora le sunt echivalate aceste rezultate primesc nota 10 la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă modernă pentru admiterea în clasele a IX-a cu program bilingv de predare a unei limbi moderne de circulaţie internaţională.

Ordinul semnat de Pricopie arată că liceele pot organiza şi clase sau grupe cu profil bilingv pentru nivel începător, pentru care nu este nevoie de examen de limbă la admitere. Pentru organizarea acestor clase, şcoala are nevoie de aprobarea consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar. De asemenea, în acest caz admiterea se va face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiuni. 

Calendarul de admitere la liceu

7 mai 2015 - Afişarea în şcolile gimnaziale a graficului şedinţelor de completare a opţiunilor de către absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora

15 mai 2015 - Afişarea locurilor speciale pentru candidaţii romi

11 - 29 mai 2015 - Şedinţe de instruire cu părinţii şi elevii pentru prezentarea procedurilor de admitere şi a planului de şcolarizare

25 - 26 mai 2015 - Înscrierea pentru probele de aptitudini/în cazul elevilor care susţin admitere la licee vocaţionale

25 - 26 mai 2015 - Înscrierea pentru examenele de limbă modernă sau maternă/în cazul liceelor de profil

27 - 30 mai 2015 - Desfăşurarea probelor de aptitudini, în cazul liceelor vocaţionale

27 - 30 mai 2015 - Desfăşurarea examenelor de limbă modernă sau maternă

1 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor la probele de aptitudini si depunerea contestatiilor

1 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor la examenele de limbă modernă sau maternă şi depunerea contestaţiilor

2 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor finale, în urma contestaţiilor la probele de aptitudini

2 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor finale, după contestaţii, la examenele de limbă modernă sau maternă

19 iunie 2015 - Data limită pentru primirea cererilor de înscriere a candidaţilor pe locurile speciale pentru romi

3 iulie 2015 - Afişarea, în fiecare şcoală gimnazială, a listei candidaţilor la liceu, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere

6 iulie 2015 - Eliberarea fişelor de înscriere pentru elevii care solicită să participe la admitere în alt judeţ

6 - 8 iulie 2015 - Repartizarea candidaţilor pe locurile speciale pentru romi

3 - 7 iulie 2015 - Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a

3 - 7 iulie 2015 - Introducerea în baza de date computerizata a datelor din fişele de înscriere

4 - 8 iulie 2015 - Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor editate de calculator, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator

14 iulie 2015 - Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 - 2016

15 iulie 2015 - Afişarea în şcolile gimnaziale a rezultatelor/a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi a listei cu locurile neocupate în liceele din judeţ

15 iulie 2015 - Afişarea de către liceu a listei candidaţilor repartizaţi în acea unitate

16 iulie - 24 iulie 2015 - Depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi

Admiterea candidaţilor pentru învăţământul seral şi pentru cel cu frecvenţă redusă

1 mai 2015 - Anunţarea centrului special de înscriere pentru candidaţii din seriile anterioare, care împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2015 - 2016

21 - 22 iulie 2015 - Înscrierea la învăţământul seral sau cu frecvenţă redusă 

22 - 24 iulie 2015 - Repartizarea candidaţilor

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite