Vlad Ionescu şi Maria Moldovan, despre Şcoala de televiziune „Tudor Vornicu“ Junior: „Între copii este o mare concurenţă, cu toţii vor pe sticlă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vlad Ionescu şi Ioana Maria Moldovan, doi dintre trainerii "Tudor Vornicu" FOTO David Munteanu
Vlad Ionescu şi Ioana Maria Moldovan, doi dintre trainerii "Tudor Vornicu" FOTO David Munteanu

Ioana Maria Moldovan şi Vlad Ionescu, traineri ai şcolii de televiziune "Tudor Vornicu", au venit astăzi în studioul Adevărul Live, unde au vorbit despre noul concept de şcoală de televiziune pentru juniori, într-o discuţie moderată de Diana Duţescu, jurnalist Adevărul.

Cele mai importante declaraţii:

Vlad Ionescu: „Şcoala de televiziune pentru juniori a începutul în noiembrie şi a fost o perioadă foarte grea şi mi-a fost teamă, la început. Acum suntem în plină perioadă de înscrieri pentru ce-a dea doua ediţie, care începe pe 16 mai“

Ioana Maria Moldovan: „Eu am intrat în această «familie» din ianuarie, dar pe Vlad îl ştiu de 11 ani, dar uite că acum ne-am reîntâlnit într-o mini-televiziune“.

Vlad Ionescu: „Mi-a fost teamă de dechiderea acestei şcoli de televiziune pentru copii. Au existat demult discuţii pe tema asta, oamenii mă întrebau de ce nu fac şi o televiziune pentru copii. Şcoala este pe Barbu Văcărescu, adică aproape de centru, special pentru copii. Apropo de teamă, acea perioada între noiembie şi decembrie a fost foarte grea. Copiii veneau într-un loc nou, într-un decor nou. Degeaba încercai să-i ţii în sală şi să le explici, pentru că ei voiau în studio. Până în ianuarie, de când a venit şi Maria în echipa, a fost foarte greu“.

Ioana Maria Moldovan: „Încă mai avem lucruri de pus la punct şi orice laudă sau orice critică este foarte bine primită Este foarte bine că aveam şi acea jumătate de oră la televizor, pe Prima TV, pentru că atât copiii, cât şi părinţii vor să vadă ce facem noi la şcoală. Pot să vă spun că între copii este o mare concurenţă, cu toţii vor pe sticlă, cu toţii vor să se facă văzuţi şi auziţi. Vor să vină la şcoală chiar şi când au vacanţă“.

Vlad Ionescu: „Este foarte greu pentru o echipă de profesionişti să realizeze o emisiune săptămânală, imaginaţi-vă cum este pentru copii, dar toţi s-au deschis foarte mult. Faptul că pot să stea de vorbă de la egal la egal cu un om pe care îl văd la televizor le dă celor mici încredere în ei“.

95% dintre copii au rămas la noi. Au plecat doar trei şi asta doar din cauza drumului. (Ioana Maria Moldovan)

Ioana Maria Moldovan: „După aceasta şcoală nimeni nu îţi garantează că vei deveni reporter sau prezentator TV, însă această experinţă îi va ajuta foarte mult în viaţă, unde este vorba de multă comunicare“.

Vlad Ionescu şi Ioana Maria Moldovan FOTO David Munteanu

 Ioana Maria Moldovan si Vlad Ionescu la Adevarul Live FOTO David Muntean

Vlad Ionescu: „Echipa care a început şcoala de juniori nu mai există, s-a schimbat. Acum, copiii învaţă aici cam ceea se ce se învaţă şi la UNATC,  ne bazam pe aceleaşi exerciţii şi facem diverse jocuri, care nu se fac la o şcoală obişnuită“.

Ioana Maria Moldovan: „Un lucru foarte interesant este că niciun cursant nu-şi doreşte să plece acasă după încheierea orelor, chiar dacă părinţii vin să-i ia acasă. Ei vor să mai rămână mereu în plus“.

După ce s-a încheiat primul modul, părinţii au mai cerut unul. Astfel, am transformat şcoala într-un fel de after-school. (Vlad Ionescu)

Vlad Ionescu: „Important este să le aduci fascinaţia copiilor pentru ecran. Deocamdată copii realizează acest jurnal de o jumătate de oră, însă ne propunem emisii mai mari pentru toamnă. Din toamnă, vrem ca în toate casele românilor, să fie această televiziune din şcoală. Avem intenţii foarte serioase“.

Ioana Maria Moldovan: „La aceste cursuri lucrăm în echipă, în cercuri, nu stăm în băncuţe. Este o şcoala de televiziune şi ne bazăm foarte mult pe practică“.
 

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite