Dacă (repet, dacă!...) textul pe care eu l-am parcurs este baza pe care clasa politică decide să edifice Educaţia următoarelor decenii, atunci acest text ratează di granda toate temele majore ale schimbării paradigmei Educaţiei în România, drept pentru care eu îi acuz direct, cu subiect şi predicat, pe politicienii şi liderii de sindicat care îl vor gira legislativ de tentativă de subminare a statului de drept şi de atac la siguranţa naţională a României.

Specific:

  1. Textul NU defineşte cadrul unei arhitecturi curriculare necomuniste, de secol XXI, pentru Educaţia din România – menţinerea conceptului de curriculum la decizia şcolii (art. 56) şi a profilurilor uman / real (art. 30) sunt două exemple relevante de încremenire în actuala paradigmă, care pune România pe ultimul loc în U.E. la performanţa sistemului educaţional; mai mult, decupările 80%-20% / 70%-30% / 75%-25% stabilite în secţiunile referitoare la curriculum naţional versus curriculum la decizia şcolii, respectiv programă şcolară versus timp la dispoziţia profesorilor (art. 57, (3), (4), (5) ) traduc, în fapt, hiper-centralizarea curriculară şi, pe fond, fibrilaţia viscerală a “sistemului” la gândul doar că şcolile şi dascălii şi-ar putea lua menirea în serios, pe bune. 80-20!... 70-30!... 75-25!... wooow!... Parafrază după Coşbuc: - 25% primeşti? / – O, paşă, cât de darnic eşti / Mai mult decât în visul meu… etc. De ce 20% şi nu 60%? De ce 25% şi nu 75%? E proba dovedită specific şi măsurabil că, în realitate, "generalii" sistemului nu au încredere în propriile trupe, şi că intenţia pe faţă este control de ev mediu educational, nicidecum deschidere autencitcă, de secol XXI
     
  2. Textul NU defineşte cadrul unei arhitecturi de resurse umane necomuniste, de secol XXI, pentru cariera didactică şi formarea iniţială pe filiera didactică – menţinerea actualului mod de pregătire pedagogică părin module pedagogice de 45 de credite (art. 218) în locul unor programe de licenţă dedicate pentru profesia didactică şi, respectiv, absenţa explicită a opţiunilor orizontale de carieră echivalente activităţilor didactice (art. 241) sunt alte două exemple relevante de încremenire în actuala paradigmă, care pune România pe ultimul loc în U.E. la performanţa sistemului educaţional
     
  3. Textul NU defineşte cadrul unei arhitecturi instituţionale necomuniste, de secol XXI, în locul celei curente – menţinerea instituţiei inspectoratelor şcolare (rebotezate drept servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educaţiei; art. 85) şi consolidarea acestora printr-o grămadă de atribuţii comparabile cantitativ cu atribtuţiile ministerului însuşi este încă un exemplu relevant de încremenire în actuala paradigmă, care pune România pe ultimul loc în U.E. la performanţa sistemului educational.

În „Tribuna învăţământului", am diagnosticat starea de fapt şi am propus soluţii:

  • Aici concluzionez că starea actuală a Educaţiei este atac la siguranţa naţională a României şi că singura soluţie viabilă este schimbarea istorică a paradigmei Educaţiei în România
  • Aici numesc 2015 anul punctului de inflexiune în Educaţie, invitând decidenţii şi societatea să-şi asume schimbarea paradigmei Educaţiei în România
  • Aici formulez propuneri legislative ce operaţionalizează proiectele strategice menite a schimba paradigm Educaţiei în România.

Estimp, „rinocerii României de lemn” scot pe piaţă un act ratat, de ev mediu educaţional, în care, din respect elementar faţă de cei care îl vor citi, nici măcar n-au catadicsit să aducă la zi denumirea instituţiei din Berthleot 28-30. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, azi, 1 iunie 2015?! Să fim serioşi, monşer – asta e lipsă de eleganţă, sau nesimţire de-a binelea!...

În plus, acuz semnatarii acestui text de furt intelectual (plagiat) calificat, deoarece secţiunea (2) a art.2 copiază, în literă şi spirit, sintagme relevante pe care eu le-am publicat, în 29.10.2007, în petiţia online intitulată „ADOPTAREA, LA 1 DECEMBRIE 2007, A PACTULUI POLITIC ASUPRA EDUCAŢIEI ÎN ROMÂNIA”, iar preluarea textului original în respectivul articol de lege s-a făcut fără a mi se cere, explicit, acordul (evident, mi-aş fi dat acordul fără probleme).

Iată proba:

Textul analizat (data lansării în dezbatere publică: 29.05.2015).

Art. 2 […] (2) Misiunea asumată de lege este de formare, prin educaţie, a infrastructurii mentale a societăţii româneşti, în acord cu noile cerinţe, derivate din statutul României de ţară membră a Uniunii Europene şi din funcţionarea în contextul globalizării şi de generare sustenabilă a unei resurse umane naţionale înalt competitive, capabile să funcţioneze eficient în societatea actuală şi viitoare.

Şi textul din petiţia online menţionată (data publicării: 29.10.2007):

[…] 4. Misiunea transformării Şcolii ca sistem constă în SCHIMBAREA, PRIN EDUCAŢIE, A INFRASTRUCTURII MENTALE A SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI, în acord cu schimbările generate de statutul României de ţară membră a Uniunii Europene. […]

5. Obiectivul strategic al Şcolii pe bune este GENERAREA SUSTENABILĂ A UNEI RESURSE UMANE NAŢIONALE ÎNALT COMPETITIVE, capabile să funcţioneze eficient în societatea actuală şi viitoare.  […]

Acum suntem aici. Saga Educaţiei continuă.

Iar mesajul meu către „rinocerii României de lemn” este acesta:

NU PUTEŢI VOI FRÂNA, CÂŢT PUTEM NOI ACCELERA!