Ministerul Educaţiei vrea să schimbe Legea Educaţiei Naţionale. Un proiect de lege a fost pus în dezbatere publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Act normativ, pus in dezbatere publica
Act normativ, pus in dezbatere publica

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice supune procesului de consultare publică proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei.

Documentul vizează clarificarea cadrului normativ privind învăţământul special integrat, dubla specializare, examenul naţional de definitivare în învăţământ, contractul de management al directorilor de şcoli, dar şi reglementarea funcţionării şcolilor doctorale în anul universitar 2016 - 2017, revizuirea modului de ocupare a funcţiei didactice de profesor universitar sau reglementarea activităţilor desfăşurate de agenţiile de asigurare a calităţii, din ţară sau străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR) pe teritoriul României.

Modificările şi completările legislative sunt impuse de apariţia unor nevoi şi disfuncţionalităţi în sistemul naţional de învăţământ.

„Între acestea menţionăm obligativitatea de intrare în legalitate a şcolilor doctorale, nevoia pregătirii urgente a personalului didactic care să implementeze prevederile noilor curricule pentru ciclul gimnazial, respectiv urgenţa actualizării reglementărilor din domeniul învăţământului preuniversitar, semnalată de numeroasele memorii şi petiţii primite în acest sens care evidenţiază o serie de probleme în implementarea actualului cadru legislativ”, se arată într-un comunicat de presă.

Consultarea publică se desfăşoară în perioada 11-16 noiembrie 2016. Opiniile, propunerile şi sugestiile tuturor celor interesaţi sunt aşteptate pe adresa de email dezbateripublice@edu.gov.ro.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite