A început examenul de definitivare în învăţământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A început examenul de definitivare în învăţământ
A început examenul de definitivare în învăţământ

Aproape 9.000 de profesori participă la examenul de definitivat, care a început la ora 10.00 şi durează 4 ore. În urma acestui examen, profesorii care îl promovează primesc dreptul de practică în învăţământ.

Proba scrisă are loc în  42 centre de examen (câte unul în fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti). În acest an proba este susţinută la 98 de discipline de examen.

Dintre cei 9.475 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi la proba scrisă 8.920 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obţinute la cele 2 inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective. Comparativ cu sesiunea de anul trecut, organizată în luna aprilie, se constată un plus de peste 2.500 de candidaţi înscrişi.

Subiectele, precum şi baremele de evaluare sunt concepute de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi vor fi afişate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00) şi la avizierele centrelor de examen.

Lucrările scrise vor fi evaluate în şase centre organizate la nivel naţional, la nivelul inspectoratelor şcolare din judeţele Alba, Bihor, Braşov, Iaşi, Prahova şi din Municipiul Bucureşti.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puţin 8 pentru promovarea examenului.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 24 iulie, la centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, în zilele de 24 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 25 iulie, până la ora 14:00. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro în data de 27 iulie 2018.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite