Ce bine că s-a dat mai uşor ca la simulare (cum au zis nenumăraţi tineri după ce au ieşit din examen), ce fain că au posibilitatea să meargă facă studii superioare şi ăia care au scris că „Ion o violează pe Ana după sobă“, şi ăia care au răsuflat uşuraţi („Să iau cinci, că mă trimite mama la Mamaia!“).

Cât de liniştitor că anul ăsta nu ne mai facem de râs în toată emisfera cu un procent subunitar de oameni care au luat bac-ul, ce mai contează că, cine ştie, cu puţin noroc, peste vreo 10 ani, o parte dintre „beneficiarii“ subiectelor uşoare vor fi cei care ne vor opera, ne vor scoate măselele, ne vor reprezenta la tribunal, ne vor proiecta casele şi ne vor curăţa creierele în faţa televizorului, ole! Ce bine că s-a găsit această soluţie ca să nu mai părem tâmpiţii tâmpiţilor: subiecte mai uşoare!

N-are nimic că subiectul romanului „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“ de Camil Petrescu este povestit în felul următor: „Ela era o curvă deoarece s-a combinat cu unul la Odobeşti, iar Ştefan un frustrat psihopat că suferea, dar ce, nu mai erau femei în lumea asta?“. Dar are ceva că unii oameni, la finalul liceului, nu ştiu nici măcar la ce profil sunt? (Nu, nu e o exagerare poetică, este exact aşa cum vă spun, întâmplare văzută şi povestită de un jurnalist Adevărul).

E vreo problemă că la ieşirea din examen, după proba de Română, un candidat a spus: „Am ales să descriu «un leneş» din povestea cu acelaşi nume. Un leneş aşa ca mine. Cred că iau un 6“? Din contră, ce problemă să fie? E chiar super-amuzant. Pun pariu că toţi am stat şi am râs ca proştii citind clasicele perle de la bac.

Dar dincolo de faptul că e amuzant, este de fapt şi puţin tragic. Pentru că „pe vremea mea“ până şi ăia care nu învăţau nimic de fapt învăţau ceva, pentru că până şi cei care erau şmecheri aveau habar de materie, pentru că şi cei care se lăudau că n-au deschis o carte măcar se chinuiau pe ultima sută de metri să citească nişte conspecte, să recupereze lecţiile din urmă şi să înţeleagă, măcar pe scurt, ce dorea sistemul ăla împuţit de la noi, de ce ne chinuia ca pe hoţii de cai cu bacalaureatul ăla blestemat.

De asta e un pic tragic acum. Pentru că există nişte copii în fiecare oraş care fac eforturi în fiecare an să înveţe, să afle, să citească, să ştie, să ia note bune, să urmeze o facultate, să facă ceva în viaţa asta de rahat trăită în ţara asta măruntă a planetei. Pe lângă mâna asta de copii, ar mai fi restul de tineri care şi-au trăit copilăria pe internet şi care pur şi simplu fizic în viaţa vieţii lor nu au citit o singură carte, pentru că cititul e demodat, este ca şi lucratul la războiul de ţesut (nu ai nici timp, nici chef, nici motive, nici instrumentele necesare, nici cine să te înveţe şi nici nu e cool).

Aşa că putem să creştem sau să scădem nivelul de dificultate la bac cât vrem, problema e că nu-i mai putem face pe oameni să citească. Nici măcar un sistem inchizitorial nu ar putea să o facă. Asta-i tot, atât de simplu. În ţara asta aproape nimeni nu mai citeşte nimic. Aşa că, pun pariu, o să ni se întâmple din ce în ce mai mult ce ni se întâmplă deja de ani buni şi ce merităm. Copiii foarte deştepţi o să găsească o soluţie să se detaşeze de sistemul căruia nu-i pasă de ei, eventual o să se care afară (unde sunt joburi bune, burse de cercetare şi condiţii ca să câştige câte premii Nobel vor). Alţii vor fi înghiţiţi de sistem, alţii vor fi zdrobiţi de el, iar restul, cei mai mulţi, vor călări sistemul şi vor rămâne aici ca să ne conducă ţara, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. 

CITIŢI ŞI:

Tata, supereroul

Jurnal de TIFF - Bună dimineaţa, Cluj!

Jurnal de TIFF - Sadomasochiştii, naziştii şi ploaia

Jurnal de TIFF - Un film bun, un film prost şi alte incendii