Şeful ISMB: La numărul actual al infecţiilor cu COVID, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă o să voteze luni prelungirea funcţionării şcolilor în online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru şcolile din Bucureşti va fi prelungit scenariul roşu
Pentru şcolile din Bucureşti va fi prelungit scenariul roşu

Inspectorul şcolar general al municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş, consideră că, având în vedere numărul ridicat al infectărilor cu noul coronavirus, "este clar pentru toată lumea" că începând de luni va fi votată prelungirea scenariului roşu pentru unităţile didactice din Capitală.

"Cu privire la întrebările despre modul în care o să ne desfăşurăm activitatea luni şi în zilele următoare ..... cred că este clar pentru toată lumea că, la indicele acesta epidemiologic şi la numărul actual al infecţiilor cu covid, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă o să voteze luni prelungirea funcţionării şcolilor în online”, a transmis sâmbătă, pe Facebook, şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. 

De altfel, instituţia a transmis, vineri, că în urma discuţiilor cu oficialii Direcţiei de Sănătate Publică a Capitalei, s-a constatat că se menţine rata de infectare de peste 3 la o mie de locuitori în Bucureşti, iar în acest context ISMB a propus Prefecturii Municipiului Bucureşti convocarea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, luni, 2 noiembrie.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite