Şcolile şi grădiniţele se închid în perioada 11-22 martie, însă se analizează varianta cursurilor online. After school-urile private nu sunt supuse restricţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Şcolile din România se închid de miercuri, 11 martie, până pe pe 22 martie, cu posibilitatea de prelungire a perioadei în funcţie de evoluţia epidemiei de coronavirus, a anunţat, luni seară, premierul Ludovic Orban. Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a precizat că încă nu a fost luată o decizie privind modul în care vor fi recuperate cursurile şi că ministerul analizează şi posibilitatea realizării cursurilor online.

Premierul a punctat că decizia privind suspendarea cursurilor a fost luată pentru o perioadă de timp „relativ scurtă”, opt zile, pentru a-i feri pe elevi de orice risc de contaminare. Întrebată de ce se susnendă cursurile abia de miercuri, ministrul Educaţiei a răspuns că le-a lăsat părinţilor un răgaz „pentru a găsi soluţii de a lăsa copiii acasă. Nu puteam lua decizia de azi pe mâine”.

Cursurile pierdute între 11 şi 22 martie ar putea fi recuperate online

Monica Anisie, a explicat că măsura suspendării cursurilor de referă la toate unităţile de învăţământ, fie ele de stat sau private. Ea a precizat că încă nu a fost luată o decizie privind modul în care vor fi recuperate cursurile şi că ministerul analizează şi posibilitatea realizării cursurilor online.

„Ministerul Educaţiei a avut azi o întâlnire de lucru cu un grup de specialişti în care a analizat posibilitatea desfăşurării cursurilor online. Deocamdată, nu există o decizie a recuperării cursurilor, pentru că analizăm posibilitatea desfăşurării cursurilor online”, a spus Monica Anisie.

Despre prelungirea anului şcolar 2019-2020, Monica Anisie a declarat că deocamdată nu se pot face speculaţii pe acestă temă.

After school-urile de stat se închid, însă cele private nu sunt supuse restricţiilor

Întrebată ce se întâmplă cu after school-urile private, Anisie a spus că acestea nu sunt sub incidenţa restricţiilor, nefiind în subordinea MEC. „Este decizia părinţilor dacă îşi vor duce copiii acolo”.

„After school-ul care se desfăşoară în cadrul unităţilor de învăţământ este închis, pentru că aparţine de unitatea de învăţământ. Dacă vorbim de after school-urile private, acestea nu aparţin de Ministerul Educaţiei. Sunt societăţi comerciale sau au altă formă de organizare, nu sunt unităţi de învăţământ preuniversitar. Măsura Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă de aplică unităţilor de învăţământ preuniversitar. Aici includem şi palatele şi cluburile copiilor, grădiniţele, liceele, şcolile provesionale”, a explicat ea.

Sunt incluse şi şcolile particulare, a mai spus Anisie.

    

Simulările naţionale se amână

Anisie a precizat pentru Hotnews că simulările vor fi amânate. „Având în vedere că sunt suspendate cursurile, Ministerul Educaţiei analizează posibilitatea amânării simulărilor, care ar fi trebuit să aibă loc înainte de vacanţa de Paşte. Simulările se vor ţine la o dată ulterioară până la sfârşitul anului şcolar”, a spus ministrul Educaţiei. 

Monica Anisie a mai declarat că, în acest moment, nu a fost luată în discuţie amânarea examenelor naţionale, programate pentru lunile iunie-iulie. Decizia urmează să fie luată de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, în funcţie de evoluţia epidemiei de COVID-19.

„În momentul în care avem o evoluţie a situaţiei epidemiei de coronavirus, atunci vom analiza toate aspectele. La momentul acesta numai Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă poate decide cu privire la măsurile pe care le întreprindem în privinţa amânării examenelor naţionale, deci nu Ministerul Educaţiei poate lua această măsură”, a declarat Monica Anisie.

Înscrierile la clasa pregătitoare ar putea fi prelungite

Legat de înscrierile la clasa pregătitoare, ministrul Educaţiei a spus că acestea nu vor fi afectate pentru că vor continua online, iar dacă este necesar va fi prelungit calendarul. Intervalul iniţial de compleare a cererilor de înscriere este 4-23 martie.

Educație



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite