VIDEO Şcoala de balet din ţară: seacă lacul lebedelor

VIDEO Şcoala
de balet din ţară: 
seacă lacul lebedelor

Profesoara Anca Mândrescu la ora de balet de la Opera Naţională, unde pregăteşte viitoarele talente ale scenei româneşti      FOTO: Adevărul

Avem talente, însă nu le oferim nici infrastructura şcolară necesară cultivării lor şi nici condiţiile financiare pentru a le ţine în ţară. Avem doar două şcoli de balet de stat, în condiţiile în care afară autorităţile investesc masiv la nivel regional în astfel de ”incubatoare” de talente artistice, mândria unei ţări.

Numai anul acesta trei balerini români au fost selecţionaţi la Paris pentru finala celui mai mare concurs de balet din lume – Youth America Grand Prix. Francesca Velicu, Diana Cristescu şi Bogdan Rădăcină au şansa de a fi văzuţi de reprezentanţii marilor şcoli şi companii de balet şi posibilitatea de a primi burse de studii la aceste academii de elită în lumea baletului.

„Aproape în fiecare an, de vreo patru ani încoace, elevii noştri câştigă premii la concursuri şi primesc burse. Avem foarte mulţi copii care, pe această cale, au plecat din ţară să participe la concursuri, au primit bursă şi au ales să rămână în compania de balet din ţara respectivă“, povesteşte pentru „Adevărul“ Anca Mândrescu, una dintre cele mai vechi profesoare de balet, o „maestră“ cu un har special, care reuşeşte să ajungă până la sufletul şi mintea elevului şi care predă la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali“ din Bucureşti.

De multe ori, cele mai bune talente din România ajung să-şi finalizeze studiile în străinătate şi să-şi urmeze cariera în dans acolo. Cel mai cunoscut exemplu de la noi este Alina Cojocaru, care a absolvit şcoala de balet din Kiev şi, acum 13 ani, a fost acceptată în corpul de balet al teatrului Covent Garden din Londra, unde a ajuns, în foarte scurt timp, la rangul de prim-balerină.

Cei mai buni copii pleacă, nu e bine, eu nu mă bucur. Sunt încântată că iau premii, fiindcă au ajuns la un nivel înalt de performanţă, dar nu mă bucur că cele mai bune talente ale noastre pleacă. Este un paradox aici, fiindcă şi noi, ca public, trebuie să ne bucurăm de dansatori excepţionali, iar teatrul are nevoie de asemenea balerini ca să-şi susţină repertoriul, la fel ca toate teatrele din ţară. De ce pleacă? Vă spun drept, nu e nicio problemă: salarii mizerabile, condiţii mizerabile şi imposibilitatea de a dezvolta repertorii fiindcă nu există finanţare, explică mentorul talentelor din baletul autohton motivele pentru care România nu mai este atractivă.

„Talentele care pleacă nu se pierd“

Directorul companiei de balet de la Opera Naţională din Bucureşti, prim-balerinul Alin Gheorghiu, este totuşi de părere că e normal ca artiştii români să danseze pe scenele lumii, la fel cum, astăzi, balerini din Italia, Japonia, Anglia sau Bulgaria dansează pe scena Operei pentru publicul român.

„Talentele care pleacă nu se pierd, e nevoie de ele şi în străinătate. Mi se pare normal ca balerinii să circule, fiindcă şi noi avem dansatori din toată lumea care urcă pe scena Operei Naţionale din Bucureşti. Aceasta este menirea balerinului, publicul, de oriunde ar fi el, din România, din Franţa, trebuie să poată să se bucure de talentul lui“, explică directorul companiei de balet.

„Bineînţeles că mi-aş dori ca românii să-şi împlinească visurile în ţara asta, dar realitatea este că ei nu găsesc aici salarii motivante (între 10.000 şi 18.000 de lei pentru un balerin) şi nici condiţiile pe care şi le doresc“, spune Alin Gheorghiu.

Rămân în ţară viitorii mentori

Nu toate talentele pleacă din ţară, unii rămân fiindcă vor să schimbe ceva, să contribuie şi să dea înapoi şcolii din talentul lor. Valentin Stoica este prim-balerin al Operei Naţionale din Bucureşti, el însuşi fiind absolvent al Liceului de Coregrafie „Floria Capsali“, în 2006. Acum, el predă la şcoală la clasa de băieţi, dând mai departe cunoştinţele şi tradiţia baletului.

„Am vrut să lucrez cu copiii fiindcă implică altceva, cred că este o autocorecţie pentru mine revizuind lucrurile pe care le-am învăţat şi eu la şcoală, nu cu mult timp în urmă. E o reciprocitate a meseriei, eu le dau ceva, ei îmi readuc mie altceva şi mă ajută foarte mult. Chiar dacă sunt la începutul carierei mele, simt nevoia să fac şi asta“, explică Valentin Stoica.

Eforturi uriaşe pentru deplasări în afară

Copiii ajung la competiţii internaţionale cum ar Youth America Grand Prix (YGAP) cu ajutorul părinţilor şi al sponsorilor, dacă aceştia se găsesc. De cele mai multe ori, părinţii sunt cei care fac eforturi mari pentru a-şi ajuta copiii talentaţi să ajungă la Paris, la New York. Acolo pot fi văzuţi de reprezentanţii marilor companii de balet de la care ar putea să primească burse de studii la academii prestigioase de dans, care le-ar deschide un alt drum, mai multe posibilităţi de împlinire profesională decât se poate acum în România.

„Nu pot să vă spun cum găsim sponsori, este foarte greu, de cele mai multe ori nu avem niciun sponsor. Evident că statul nu îi sponsorizează deloc pe aceşti copii. Biletul de avion, cazarea, masa, taxa de concurs, taxa de stagiu, toate acestea costă peste 1.000 de euro. Anul acesta am avut un copil foarte talentat, dar sărac, pe care l-au sprijinit nişte profesori, care au dat bani de la ei ca să-l ajute“, povesteşte profesoara Anca Mândrescu.

„Problema nu este a noastră, este a ţării care a uitat că a avut folclor, a uitat că i-a avut pe Eminescu, pe Enescu... în lume se cântă mai mult Enescu decât în România. Ce se întâmplă cu noi, ce avem? Ce nu iubim aici? Nimeni nu s-a gândit să pună deoparte nişte bani pentru cultură, ea nu este protejată. Adevărul e că nu există politică culturală, adică proiecte pe 10 ani care să fie împlinite punctual. Eu nu am simţit din poziţia mea de profesor în învăţământul preuniversitar că suntem ocrotiţi de o politică culturală“, încheie una dintre cele mai vechi profesoare de balet din ţară.

Două şcoli de balet din 1949 la 20 de milioane de români

În România există doar două mari şcoli de balet de stat: Liceul de Coregrafie din Bucureşti „Floria Capsali“ şi Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia“ din Cluj, amândouă înfiinţate în 1949. Restul instituţiilor care pregătesc viitori balerini români sunt licee de artă, care au, printre specializări, şi coregrafia.

„În ţara asta de 20 de milioane de oameni, noi avem doar două şcoli de balet, faţă de alte ţări cu tradiţie în dans, care au zeci de şcoli subvenţionate de stat. Nu e vorba de Occident, unde sunt nişte academii de top susţinute din bugetul ţării, în rest fiind vorba de o multitudine de şcoli private, ci de şcolile regionale, care sunt extraordinar de bine finanţate şi susţinute de primării. La noi nu există nimic de tipul acesta“, explică maestra de balet Anca Mândrescu.

Antrenamente în sălile închiriate la Operă

Dincolo de acest aspect, intervine realitatea dură a subfinanţării şi a lipsei de investiţii în ceea ce totuşi există. În prezent, liceul „Floria Capsali“ funcţionează în clădirea Colegiului Naţional de Muzică „Dinu Lipatti“, care nu prezintă condiţii adecvate pentru desfăşurarea orelor de dans.

Sălile sunt foarte mici şi abia încap grupurile de câte 7-10 studenţi care studiază acolo. Din acest motiv, liceul închiriază cele trei săli de balet de la Opera Naţională din Bucureşti, care, fiind spaţioase, le dau micilor balerini o altă perspectivă a mişcării.

„Cele două instituţii, opera şi liceul, se bazează una pe alta. Existăm într-un fel de simbioză fiindcă noi beneficiem de două lucruri de la ei: în primul rând, de aceste spaţii mari în care putem ţine orele şi de faptul că opera, chemându-ne copiii să danseze în spectacole, le dă posibilitatea unei practici foarte solide  în cadrul unei instituţii care are un repertoriu de profil“, povesteşte Mândrescu.

Copiii intră în spectacolele curente ale Operei, care reprezintă poate cea mai importantă experienţă din timpul şcolii, fiindcă acolo învaţă ce este un spectacol, ce e disciplina de scenă, ce înseamnă să stai într-un ansamblu de balet şi să execuţi mişcări la unison, toate aceste aspecte ale meseriei care sunt, în final, scopul educaţiei copiilor la un liceu de coregrafie. Toată munca de ani de zile duce, într-un sfârşit, la scenă, la spectacol.

Statul nu are fonduri pentru dans

În 1996, Ministerul Educaţiei a făcut un proiect prin care urma să se construiască o şcoală de balet în centrul Bucureştiului, în spatele Operei, o clădire care să aibă toate facilităţile necesare: studiouri de dans spaţioase, vestiare, duşuri, sală de spectacol.
Până acum nu s-au găsit niciodată bani pentru ca să fie construită această şcoală, care ar fi considerată mai mult decât un liceu, ar fi un centru de dezvoltare al dansului.

„Acolo urmau să fie stagii de dezvoltare pentru profesori, iar tinerii coregrafi ar fi avut un spaţiu în care să se dezvolte. Proiectul acesta a fost înaintat la toate forurile, de la primării până la toţi preşedinţii ţării, la toate relaţiile pe care am putut să le instrumentăm de fiecare dată, şi nimeni nu a mişcat un deget“, spune Anca Mândrescu.

Acest proiect era o ieşire nu numai pentru şcoală, ci şi pentru balet, fiindcă toată lumea ar fi profitat de pe urma unei astfel de instituţii, care ar fi putut atrage mai multe talente spre dans.

Selecţie dură pentru a studia coregrafia

Tradiţia baletului la noi a fost fundamentată în anii ’30 de oameni precum balerina şi maestra Floria Capsali, al cărei nume îl poartă liceul de coregrafie din Bucureşti. În fiecare an, elevii sunt selecţionaţi în funcţie de abilităţile fizice.

Profesorii se uită la proporţiile corpului (tors mic, braţe şi picioare lungi, gât lung, structură osoasă adecvată), la forma musculaturii şi la cât de flexibile sunt articulaţiile, cât de bună este deschiderea şi cât de mult se cambrează spatele. Un viitor balerin trebuie să îndeplinească toate aceste condiţii, apoi, pe măsură ce se formează, se descoperă, după caz, şi artistul din el. Foarte mulţi dansatori prezintă un fizic şi o tehnică de invidiat, dar puţini au şi caracterul, talentul lăuntric al unui artist.

Însă, când vine vorba de talent, nu se judecă statistic în funcţie de generaţii. „Nu putem spune că o generaţie e mai bună ca alta, aşa ceva nu este previzibil. Chiar din generaţii care au fost foarte plate, la un moment dat, după ce au intrat în teatre sau şi-au găsit o direcţie clară, foştii noştri elevi au devenit extraordinari, dar în şcoală nu vedeai asta. S-a întâmplat ceva în ei, o maturizare mai târzie, o înţelegere şi o dăruire care au venit mai târziu“, spune Anca Mândrescu.

La „Floria Capsali“, din cele 28 de locuri valabile, circa 20 sunt ocupate anual, datorită rigorilor impuse la admitere. Liceul are cursuri gimnaziale, clasele V-VIII şi cursuri liceale, clasele IX-XII. La sfârşitul clasei a XII-a, elevii susţin un examen şi, dacă îl trec cu bine, ei primesc o diplomă de balerini. Cu acest document, orice absolvent al liceului îşi poate căuta de muncă într-o companie de balet oriunde în lume.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: