Dar şi mai grav e că nu prea se vorbeşte despre asta şi nici nu se face mai nimic. De ce e grav? Pentru că în lumea de azi şi de mâine, în societatea cunoaşterii şi a informaţiei, o cantitate atât de mare de persoane care nu sunt în stare să utilizeze eficient informaţii şi cunoştinţe de bază îşi vor găsi greu un loc de muncă. Se vor descurca greu în viaţa de toate zilele. Vor aduce, în ansamblu, costuri pentru societate. Dar nu numai despre asta este vorba, nu doar despre „piaţa muncii”. Nu doar „piaţa muncii” e problema, deşi la noi se vorbeşte obsesiv despre „integrarea absolvenţilor pe piaţa muncii”, ca şi cum şcoala ar trebui să scoată pe bandă rulantă lucrători, nu oameni.

O problemă la fel de serioasă e că analfabeţii funcţional – aşadar, incapabili să înţeleagă în mod adecvat un text – sunt „consumatori” de mass media, se uită la televizor, pe Facebook, pe site-uri ş.a.m.d. Nepricepând ca lumea textele şi imaginile, sunt victime sigure ale propagandei şi manipulării. Cad pradă uşor demagogiei politice şi populismului. Şi votează în consecinţă – mai ales în lumea noastră dominată de mass media, în care politica a devenit un spectacol.

Aşadar, destinul societăţii în general depinde în bună măsură şi de aceşti oameni mai puţin capabili să priceapă ce le spun politicienii: ei votează în funcţie de ce cred că au înţeles. Şi, pentru că reţelele sociale ne-au transformat pe toţi în „generatori de conţinut”, ei răspândesc pe reţelele sociale tot felul de prostii, asigurându-le astfel o circulaţie uriaşă. Bunăoară, ei sunt cei care distribuie pe Facebook diverse „ştiri” conspiraţioniste, texte propagandistice create de politicieni şi de consultanţii lor de imagine, ei dau drumul la tot felul de aiureli despre infestarea apei şi a alimentelor, despre tot felul de pericole care ne pândesc la tot pasul, pentru că nu sunt în stare să le priceapă şi nu-şi pun problema că aceste aiureli sunt elaborate de agenţii de PR, de grupuri de lobby care promovează anumite interese, de firme care vor să-şi distrugă concurenţa ori pur şi simplu de ţicniţi care văd peste tot conspiraţii.

Şcoala produce analfabeţi. Şcoala dă chix cu 40% dintre elevi.

Analfabetismul funcţional există şi în ţări mai dezvoltate ca a noastră, dar în proporţii mai mici. Media europeană este de 20%. Cauzele sunt multiple, dar în centrul lor se află sistemul de educaţie. „Este nevoie de o şcoală care să fie mult mai eficientă”, a spus de curând ministrul Educaţiei, dl Mircea Dumitru. Şi a pus degetul pe rană: „O strategie de reducere a analfabetismul funcţional trebuie să constituie o prioritate, după care se va face un calcul privind bugetul care trebuie alocat”. Cu alte cuvinte, reducerea analfabetismului funcţional costă, după ce societatea a investit deja bani în educaţia acestor elevi, dar rezultatele au fost proaste. Pe scurt (şi cam dur, dar asta e situaţia): şcoala produce analfabeţi. Şcoala dă chix cu 40% dintre elevi. Despre asta ar trebui să discutăm serios. Dar, în societatea noastră imatură, se trăncăne enorm despre tot felul de prostii, nu despre adevăratele probleme.

Sistemul nostru şcolar e prost croit, e defazat, e înapoiat şi orientat spre trecut, nu spre viitor. Elevii sunt sufocaţi de o mare cantitate de cunoştinţe inutile. Nu sunt învăţaţi să gândească, să fie creativi, să-şi folosească în mod adecvat capacităţile intelectuale, să se adapteze la situaţii noi, ci sunt puşi să memoreze şi să reproducă mecanic ce li s-a livrat. Zecile de schimbări în Legea Educaţiei, birocratizarea excesivă a sistemului, nesocotirea rolului social al profesorilor, infrastructura şcolară proastă, lipsa de interes a opiniei publice pentru problemele educaţiei şi multe altele ne-au adus în situaţia de a avea un sistem şcolar care nu dă rezultate. Ca să-l refacem, ne vor trebui încă vreo 20 de ani. Cu condiţia să începem cât mai repede. Deocamdată, trebuie să ne descurcăm cumva cu analfabeţii noştri, mai mulţi decât „ai lor”.