Şcoala începe la 14 septembrie. Negreşit copiii se bucură cel mai mult de începerea şcolii, de reîntâlnirea cu colegii lor şi cu profesorii, după câteva luni de absenţă. „Mi-e dor până şi de profa de fizică pe care n-o suportam deloc. Vă vine să credeţi?!”. Într-un sondaj recent din perioada pandemiei cea mai mare şi frecventă dorinţă a copiilor a fost de a se revedea cu prietenii şi de a se îmbrăţişa. Nevoia de contact fizic este esenţială pentru orice fiinţă umană.

Părinţii însă au multe frici, prea multe. Unele complet fireşti, iar altele exagerate şi nejustificate.

Nesiguranţa autorităţilor este parţial explicabilă. Conducerea celor două ministere implicate, conducerea şcolilor şi a liceelor este profund dominată de o responsabilitate unică, nemaintâlnită şi cu efecte pentru sănătatea a sute de mii de copii. Ceea ce nu e deloc uşor. Imaginaţi-vă o zi din viaţa unui director de şcoală din România: eşti responsabil direct de siguranţa pentru sute de elevi, zeci de profesori, te confrunţi în acelaşi timp cu fonduri insuficiente şi dotare deficitară. Ba mai mult zilnic vin noi directive cu măsuri de la centru şi nu scapi nici de presiunile din comunitate, părinţii şi bunicii care îţi telefonează speriaţi.

Ce ne lipseşte

1. Un mesaj clar şi repetat care să îndemne la calm şi mai ales la respectarea regulilor. Marea problemă este că adulţii în România sunt campioni la nerespectarea regulilor. Nu copiii. Pe copii i-am văzut comportându-se exemplar în zilele examenelor naţionale. Respectau cu stricteţe indicaţiile profesorilor supraveghetori. Drept dovadă au fost puţine cazuri de infectare cu COVID-19 în rândul elevilor pe perioada examenelor.

O altă problemă este învăţământul online. Cu sau fără pandemie vom fi obligaţi să îmbunătăţim, de fapt să dezvoltăm platforme educaţionale eficiente şi competenţe digitale pentru profesori şi elevi (concomitent cu dotarea şcolilor şi a elevilor nevoiaşi cu tehnica necesară).

2. Ne lipsesc, totodată, clasele cu număr mic de elevi. Orgoliul fiecărui director creşte dacă de la an la an îşi măreşte numărul elevilor. Complet greşit educaţional, dar şi psihologic. Ani la rândul directorii au admis creşterea numărului elevilor într-o clasă şi creşterea numărului claselor într-o şcoală. Astfel că în spaţii complet necorespunzătoare avem zeci de elevi, iar în unele licee 1500 sau peste 2000 de elevi. Dacă liceul s-ar întinde pe câteva hectare aş fi de acord.

La polul opus, în Marea Britanie, de pildă, am văzut şcoli cu număr maxim de 500 de elevi însă arhitectura şcolii era complet diferită: săli spaţioase, coridoare largi, biblioteci imense şi mai ales terenuri de fotbal, tenis, curţi, gazon şi grădini întinse. Şcoli care să deţină spaţii verzi largi ar fi fost utile pentru desfăşurarea orelor acum sau cel puţin a orei de educaţie fizică. Când spun copiii că şcoala e o ”Bastilie” înţelegeţi?

Poate vor fi câteva şcoli private prin România, însă din păcate am văzut clase care se desfăşurau la demisol fără lumină naturală, cu mirosuri insuportabile, sau la mansarde mici fără oxigen. O astfel de infrastructură sănătoasă ne-ar fi fost de ajutor în această perioadă. Nu să construieşti clase, ci să construieşti şcoli ar trebui să fie obiectul fiecărui director sau lider local. O şcoală organizată pe baza unei viziuni sănătoase va avea mai puţină violenţă, elevi şi profesori fericiţi.

Care sunt riscurile azi?

Cel mai mare risc, de care ne este teamă, ar fi infectarea elevilor şi închiderea a zeci de şcoli. Protejarea elevilor este obiectivul principal al tuturor: părinţi, profesori, autorităţi. Da, copiii pot transmite virusul. Din fericire, numărul copiilor infectaţi în lumea întreagă şi România este foarte mic. În UK sub 1%. În rândul copiilor de la 3 la 10 ani cazurile sunt extrem de puţine, la nivel mondial.

O problemă mult mai mare reprezintă riscul pentru sănătatea cadrelor didactice.

O analiză publicată de Public Health England în august 2020 (Sharif A Ismail et col.) atrăgea atenţia că riscul ca profesorii să ia virusul de la alţi profesori este mult mai mare.

Vă amintesc că cel puţin peste 60-70% din cadrele didactice din România (nu am o estimare precisă) au o vârstă de peste 50-55 de ani, mulţi profesori au deja boli cronice şi sunt speriaţi pentru propria lor sănătate. Realitatea ne arată că în unele zone din România avem învăţători şi profesori pensionaţi care sunt la catedră. În UK o şcoală poate angaja pe parcursul anului cadre didactice, în România nu. În UK, şcolile pot face angajări pe perioadă determinată. Cu un deficit de personal considerabil, ce ar împiedica această măsură în România? S-a reuşit în cazul spitalelor. Poate că o regândire a angajărilor ar fi necesară.

Deci, dacă un profesor va avea simptome specifice infecţiei, iar acest profesor are potrivit normei 18h săptămânal şi a intrat în contact cu 18 clase diferite, cât şi cu profesorii în cancelarie şi/sau cu directorul şi secretariatul, şcoala se poate închide cu uşurinţă. Şi, în consecinţă, fie şi pentru 14 zile, tot la o formă de educaţie online vom ajunge.

Ce se întâmplă în afara României?

Încă suntem caracterizaţi de un sentiment de inferioritate naţională. Întotdeauna ne comparăm cu Occidentul şi deseori nu avem alte abilităţi decât să copiem bune practici din alte ţări (în aproape toate domeniile).

Cercetătorii care au studiat efectele pandemiei asupra populaţiei şcolare şi mai ales rolul şcolilor în răspândirea pandemiei (studii de caz despre închiderea şi redeschiderea şcolilor în Danemarca, Suedia, Germania, Norvegia) au ajuns la concluzia că o redeschidere pe scară largă a şcolilor a fost fezabilă în ţări precum Danemarca sau Norvegia, unde transmiterea comunitară este în general redusă şi pandemia este controlabilă.

România având un număr ridicat de infectări zilnic, redeschiderea totală a şcolilor, conform acestei concluzi, ar fi o eroare. Autorii dau exemplul Germaniei unde redeschiderea şcolilor ar duce la creşterea ritmului infectării tocmai datorită transmiterii comunitare ridicată. (Helena B Stage, 2020).

Suedia: a menţinut şcolile primare deschise, a închis şcolile gimnaziale şi universităţile. În viziune autorilor a fost o măsură eficientă de reducere a cazurilor.

În UK, frecventarea şcolii este obligatorie din septembrie. Directorii au obligaţia de a monitoriza absenţele elevilor şi pot emite sancţiuni, inclusiv amenzi. Am văzut cum s-au distanţat băncile şi scaunele în clase, cum au fost marcate pe podea direcţiile, distanţele şi poziţia unde va sta profesorul şi am văzut bucătăresele de la cantina şcolii purtând viziere (scuze, în România nu avem cantine la şcoală, bine că avem catering pentru beneficiul unor băieţi inteligenţi).

Dacă la modul practic personalul şcolii păstrează regulile din pandemiei, ghidurile adresate şcolilor recunosc dificultatea respectării distanţării fizice în cazul copiilor mici.

În Ţara Galilor şi Scoţia, elevii sunt scutiţi de regula de distanţare de 2 m „pentru că este mai greu pentru copii să înţeleagă conceptul de distanţă fizică”.

Masca este obligatorie pentru copiii de peste 11 ani în timpul pauzelor pe coridoare, în spaţiile comune, în programul în afara lecţiilor, deci nu pe timpul orelor. Vizitele părinţilor şi activităţile extraşcolare sunt limitate. În situaţii excepţionale, şcoala din UK poate suspenda unele activităţi pentru categoriile vulnerabile de elevi.

Cu toate acestea, şcoala este vitală pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor. Copiii au nevoie de a merge la şcoală în condiţii de siguranţă, iar protejarea lor înseamnă un efort comun: părinţi, profesori, autorităţi. Mai puţină critică şi ură online, mai multă înţelegere, acceptare şi răbdare.