Şanse de finanţare pentru programul Şcoală după Şcoală

Şanse de finanţare pentru programul Şcoală după Şcoală

Programul ar putea beneficia de finanţare

Începând din toamna acestui an, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice are în vedere pilotarea programului Şcoală după Şcoală în unităţile de învăţământ în care se derulează programul ce vizează asigurarea unei mese calde elevilor din şcolile publice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, în perioada imediat următoare, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul Fondurilor Europene şi Asociaţia pentru Educaţie şi Justiţie Socială Human Catalyst vor lucra împreună pentru a identifica soluţiile rapide şi ţintite referitor la programul Şcoală după Şcoală, care să răspundă nevoii comunităţilor şcolare şi să ia în considerare diversitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar.

„Este pentru prima oară când există un angajament ferm, din partea Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Fondurilor Europene, de a lansa un program naţional Şcoală după şcoală pentru şcolile cu cel mai mare risc de abandon, cu finanţare combinată din fonduri europene şi de la bugetul de stat. Apelul de proiecte “Şcoală pentru toţi”, pe care îl lansăm luna aceasta, ţinteşte exact acest tip de intervenţii, pentru cei mai săraci copii. Pentru şcolile care nu vor aplica, dar unde este mare nevoie de program, luăm în calcul şi lansarea unui nou apel de finanţare ţintit, cu implicarea masivă a Ministerului Educaţiei şi Inspectoratelor Şcolare”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, domnul Cristian Ghinea, potrivit unui comunicat de presă.
 
„O mare parte din cei 300.000 de elevi, ce provin din cele mai sărace comunităţi din România, are acum şansa reală de a primi sprijinul necesar depăşirii riscului socio-educaţional. Este o premieră faptul că un ONG a reuşit să aducă la masa discuţiilor cele două ministere responsabile în această problemă şi că, în cadrul discuţiilor, s-au arătat deschise soluţiilor propuse de noi. Suntem încrezători că, astfel, investiţia în combaterea abandonului şcolar devine proporţională cu problema.”, a declarat Laura Greta Marin, preşedinta Asociaţiei pentru Educaţie şi Justiţie Socială Human Catalyst.
 
Şcoală după Şcoală este o măsură de combatere a abandonului şcolar care deşi apare în legea educaţiei din 2011, până acum nu a fost finanţată de la bugetul de stat prin Ministerul Educaţiei.

Programul, însă, are rezultate benefice asupra atitudinii elevilor faţă de şcoală, oferă un mediu securizant din punct de vedere fizic şi psihologic, determină creşterea participării şi a performaţelor şcolare ale elevilor şi are impact la nivelul întregii familii şi comunităţi. Având în vedere rata părăsirii timpurii a şcolii şi evoluţia ei în ultimii ani – ajunsă la un alarmant procent de 19% -, cât şi nivelul de sărăcie din România, nevoia implementării acestui program devine din ce în ce mai stringentă.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: