Învăţare şi evaluare, à la Harvard. Studiu de caz. CS50

www.harvard.edu

Harvard Kennedy School m-a angajat douăzeci de veri să predau Metode cantitative pentru că ştiu să lucrez cu cei al căror prim gând este fie “I hate Math”, fie “Math is humiliating”, ei încheind programul plăcându-le şi mai vrând. Interacţiunea de învăţare dintre “profani” (nu ştiu, nu înţeleg, nu-mi place, la ce-mi trebuie!…) şi mate, info, inginerie etc., e mereu fascinantă. La Harvard College, CS50 face şi pietrele să înveţe programare!... :-)

CS50 @ Harvard. Intro to Computer Science (and The Art of Programming). David J. Malan

Am urmărit – întâmplător la început, apoi sistematic – un număr de prelegeri susţinute de David Malan, în Memorial Hall @ Sanders Theatre, pentru serii de aprox. 6-700 de studenţi. Dacă vă interesează, am sintetizat în continuare link-urile către toate cursurile CS50 predate de David, în perioada 2007-2020.

CS50 – 2020 / CS50 – 2019 / CS50 - 2018 / CS50 – 2017 / CS50 - 2016 / CS50 - 2015 / CS50 - 2014 / CS50 - 2013 / CS50 - 2012 / CS50 - 2011 (muzica din The Social Network 😊 ) / CS50 - 2010 / CS50 - 2009 / CS50 - 2008 / CS50 - 2007

“Ungraded” CS50. E mai bine pentru studenţi, zice David J. Malan

Ce mi-a captat atenţia, atât din motive profesionale, cât şi personale (e, probabil, felul meu de a fi), a fost pledoaria lui David pentru înlocuirea evaluării clasice prin note (litere, cazul universităţilor americane) cu evaluare de tip pass / fail – sau satisfactory / unsatisfactory, SAT/UNS, cum o numeşte el – atunci când vine vorba de cursuri introductive obligatorii pentru studenţi cu expunere inexistentă ori extrem de redusă la subiectul cu pricina, aşa cum este cazul specific CS50, al studierii şi însuşirii limbajelor de programare pentru studenţi cu alte concentrări major/minor decât ştiinţa calculatoarelor. Urmăriţi aici cele 20 de minute ale pledoariei sale, Toward an Ungraded CS50.

Argumentul esenţial – cu care eu rezonez 1000%, atât în materia CS (am licenţă universitară în şi am predat teme de sisteme informatice / calculatoare electronice), cât şi în materia MATH (am licenţă universitară în şi am predat teme de matematică) – este cel legat de (co)relaţia dintre evaluare şi eficienţa proceselor de învăţare din clasa CS50 at Harvard ([…] our introductory course in computer science for majors and non-majors […] a one semester amalgam, of course, generally known elsewhere as CS1 or CS2. […] – ap. DJM)

Povestea lui David, povestea multor şi multor studenţi (eu am auzit sute de relatări similare) traversează relevant atât anii săi de studenţie,

“Back in 1996 I was a sophomore in college trying to muster the courage to take precisely this class. At the time, I was majoring in something else, but I was curious about the field but rather feared this threshold. I didn’t know if it would be a field for me. And in some sense, I feared failure, not wanting to do not as well in this particular course or this field than I felt I was already doing elsewhere.” – pe româneşte şi pe scurt, frica viscerală de eşec, atât faţă de subiect în sine, cât şi faţă de rezultatul la acest examen, estimate mai slab în comparaţie cu celelalte cursuri unde protagonistul excela

cât şi în anii săi de profesorat, mulţi la număr, în care un obiectiv important de învăţare pe care l-a păstrat pe radar a fost (şi este) accesibilitatea noţiunilor predate, în primul rând pentru “profani”:

“[…] in 2007, […] I find myself at the helm of this same class, CS50, teaching it ever since. And among my goals in taking on the class were to focus all the more on accessibility, particularly to those students who had little or no prior background so that students like me or like some of my classmates wouldn’t hesitate nearly as much, and would certainly be willing, ultimately, to cross that threshold, not shying away simply from fear of failure in some form. […]” – pe româneşte şi pe scurt, accesibilizarea învăţării, îndeosebi pentru studenţii dispuşi să-şi asume curajul depăşirii propriilor temeri şi blocaje

Argumentul lui David Malan este că înlocuirea notării clasice (A, B, C, D, ...) cu calificative (SAT / UNS – satisfactory / unsatisfactory; SAT însemnând note de la pragul minim C- în sus) merită statistic (în fiecare an universitar, în jur de 800 studenţi se înscriu la acest curs, din care aprox. două treimi nu au avut expunere anterioară la cunoştinţe de programare), din două motive importante:

• Eliberarea de presiunea “învăţatului pentru notă” motivează suplimentar studenţii să exploreze domenii faţă de care pot avea reţineri-temeri etc., prin eliminarea fricii de eşecul cuantificat prin notă; în 2017, când opţiunea SAT/UNS a devenit implicită (studenţii putând opta pentru notă, în loc), procentul celor care s-au înscris în curs din raţiuni SAT/UNS s-a modificat semnificativ (31%-46%, faţă de 2%-10%-12% în anii anteriori):

• Opţiunea SAT/UNS nu modifică semnificativ cantitatea de efort investită de studenţi în îndeplinirea cerinţelor cursului (de pildă, numărul de ore alocate rezolvării seturilor de probleme săptămînale – ba, chiar, studenţii SAT/UNS par să fi lucrat ceva mai mult timp), dar, mai ales, nu modifică semnificativ scorurile finale obţinute de studenţii SAT/UNS în comparaţie cu ceilalţi studenţi (de pildă, 72% versus 81% procente scoruri în jur de 75% la test, respectiv 94% versus 94% procente scoruri în jur de 90% la proiectul final)

Condiţia critică pentru a asigura un proces de învăţare relevant din perspectiva evaluării corecte a fost setarea onestă, riguroasă a cerinţelor aferente cursului, indiferent dacă studenţii sunt SAT/UNS sau nu:

Pe româneşte, indiferent că eşti student SAT/UNS sau nu, pentru a PROMOVA cursul (be eligible for a satisfactory grade, C- or above) TREBUIE să:

• Trimiţi la timp toate cele nouă seturi de probleme săptămânale
• Susţii un test şi un extemporal
• Trimiţi un proiect final

Simplu. Nu simplist.

Atât am avut eu de spus aici, despre învăţare şi evaluare à la Harvard, exemplificate prin studiul de caz CS50.

Dacă doriţi detalii, date şi informaţii suplimentare ce susţin argumentul profesorului Davi J. Malan, le găsiţi aici (am reprodus mai sus slide-urile 30, 35, 37 şi 21) În context, dacă vă interesează şi tehnici de predare ce şi-au probat eficienţa în timp, în cursul citat – Introducere în Ştiinţa calculatoarelor şi Arta Programării – găsiţi aici o colecţie frumoasă de “teachable moments”, iar aici o colecţie de reflecţii şi recomandări privind ce e permis şi ce nu în materie de integritate academică – în particular, ce însemnaă colaborare onestă şi ce nu.

Morala. Trei lecţii importante pentru mine

• Depinde 100% de noi dacă decidem să ne furăm căciula sau nu, singuri, ca să dăm bine în poză, umflându-ne notele malonest, pentru a părea ceea ce, în fapt, nu suntem, sau să fim aşa cum suntem pe bune, noi înşine, cu plusurile şi minusurile noastre
• Într-o cultură a integrităţii faţă de sine şi de comunitatea academică din care suntem parte, nu avem nevoie în mod necesar de “sabia notelor” deasupra capetelor noastre, pentru a învăţa pe bune ce avem de învăţat
• Mai avem mult-mult-mult până departe, în Şcoala de la noi, până depăşim competitivitatea otrăvită, defensiv-agresivă (media mea musai să fie mai mare decât media ta, or else) şi punem în loc competitivitatea constructivă orientată pe rezultate, faţă de sine (eu, cel de mâine, mai bun decât eu, cel de ieri şi de azi)

Gând bun tuturor.

Ţinem aproape.