Încă un an de şcoală primară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul noii legi a Educaţiei măreşte ciclul primar de la patru la cinci ani; astfel, clasa pregătitoare devine obligatorie. Copiii vor începe şcoala tot de la 6 ani, dar nu mai intră direct înclasa I, ci vor face un an pregătitor; fie la şcoală, fie la grădiniţă.

Proiectul legii Educaţiei, care se află în prezent în dezbatere parlamentară modifică ciclurile de învăţământ. Copiii vor intra la grădiniţă de la 3 ani, urmând ca de la 6 ani să înceapă ciclul primar, cu un an pregătitor. 

Potrivit secretarului de stat din Ministerul Educaţiei, Oana Badea, copiii vor fi înscrişi în grădiniţele de stat pentru aceste cursuri. Cum numărul de locuri va rămâne o problemă în aceste instituţii şi în anii următori, şcolile vor prelua şi ele o parte din copii. În aceste condiţii, unele şcoli vor fi nevoite să îşi specializeze personalul ori să angajeze educatori.

După anul pregătitor elevii intră în clasa I, urmând să încheie ciclul primar la 11 ani. Între timp, părinţii se pregătesc, în cursul lunii mai, să-şi înscrie copiii la grădiniţă. Instituţiile de stat se confruntă cu aglomeraţia obişnuită. Ca şi în alţi ani, grădiniţele de stat vor primi copii pe criteriul proximităţii şi al fraţilor înscrişi în aceeaşi instituţie. La grădiniţele private e mai simplu: regula de admitere este "primul venit, primul servit".

La stat sau la privat

Atât la stat, cât şi la privat educatorii  au studii de specialitate. Mesele sunt construite după meniuri avizate de Ministerul Sănătăţii, iar programa este aceeaşi.

Diferenţele apar la o privire de detaliu. De exemplu, Grădiniţa particulară „Bambi Step by Step" din Bucureşti are incluse în activităţile de bază limbi străine, arte plastice, teatru, iar copiii participă cu produsele lor (desene, măşti, mici obiecte decorative) la târguri şi expoziţii.

Preţurile sunt însă pe măsură: contribuţia lunară, cu transport, poate fi şi de 450 de euro. Suplimentar, părinţii pot alege (contra cost) şi alte activităţi: calculator, aikido, pian sau înot.

Opţiunea pentru  grădiniţa de stat este incomparabil mai ieftină. Nu e însă cu totul gratis. Un părinte trebuie să plătească în jur de 10 lei pe zi pentru masa copilului (mic dejun, pânz şi gustare). La Grădiniţa nr.52 din Bucureşti, părinţii pot alege şi limba engleză, gimnastică sau muzică, cu până la 3 lei/şedinţă.

Toate grădiniţele pot duce copiii în tabere, la teatru, circ, muzee ori se implică în campanii umanitare şi ecologice. Un avantaj al grădiniţelor particulare este prezenţa unui medic pediatru în fiecare zi în instituţie; la grădiniţele de stat doctorul vine doar o dată pe săptămână. Curăţenia este obligatorie atât în grădiniţele de stat, cât şi în cele particulare.

Grădiniţa de stat

Avantaje

Preţul scăzut - aproximativ 10 lei/zi

Activităţile optionale au şi ele un preţ redus

Apropierea faţă de casă

Dezavantaje

Vârsta minimă de intrare este de 3 ani, în timp ce la grădiniţele particulare se acceptă copii sub 2 ani.

Nu se oferă transport

Nu primesc copii cu nevoi speciale

Grădiniţa privată

Avantaje

Medic prezent zilnic

Oferă transport pentru copii, contra cost

Numeroase activităţi opţionale

Dezavantaje

Costuri mari; tarifele pot ajunge până la 450 de euro pe lună

Eventualele distanţe mari faţă de casă

Unele grădiniţe nu sunt acreditate

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite