Cum metodologia pentru examenele din anul următor trebuie publicată înaintea începerii anului şcolar, este de aşteptat că ministrul să treacă la astfel de „experimente” aiurite chiar zilele acestea.

Cum se procedează în prezent

Se organizează centre de corectare la care sunt arondate 3-4 centre de examen, astfel încât la fiecare centru de corectare se adună între 1.000 şi 2.000 de teze.

Fiecare centru de corectare are o comisie, condusă de un cadru universitar în cazul Bacalaureatului, secretari, informaticieni şi profesori corectori.

Tezele sosesc sigilate de la centrele de examen, se amestecă, sunt numerotate, apoi se distribuie profesorilor din comisie care le corectează conform baremului, trec pe un borderou punctajul defalcat pe subiecte, calculează nota finală, pe care o trec apoi în borderou. Câte doi profesori corectează aceeaşi teză, iar notele finale sunt confruntate de către preşedintele comisiei împreună cu cei doi profesori corectori. Dacă diferenţa dintre notele unei teze este mai mare de 0,5 puncte, teza este corectată de al treilea profesor, în consultare cu primii doi, iar nota acordată de acesta rămâne nota finală. Dacă nu este cazul recorectării, nota finală a tezei este media celor două note acordate la corectarea iniţială.

Profesorii sunt supravegheaţi de către preşedintele comisiei şi de către secretari, cei doi corectori ai aceleiaşi teze sunt din săli diferite, dar dat fiind numărul foarte mare de teze sigilate este greu de presupus că doi profesori se înţeleg să dea o notă mărită aceleiaşi teze. Fraudele nu se produc la corectură, dacă se produc, ci în sălile de examen unde elevii pot „beneficia” de ajutoare ilegale.

Chiar şi în aceste condiţii de strict control, s-a mai greşit la trecerea notelor de pe borderouri pe teze, greşeli descoperite abia când elevul face contestaţie.

Ce vrea ministrul Pop?

Ca tot acest proces descris mai sus să dispară, şi corectarea să se facă de acasă, pe calculator, de către profesorii corectori.

În principiu, nu este o idee rea, doar că la etapa actuală nu este posibilă din următoarele motive:

  1. Scanarea a sute de mii de pagini. Cine face această operaţie, cu ce costuri şi în cât timp? Cum putem fi siguri că nu se strecoară greşeli în gestionarea unei baze imense de date? Dacă ţinem cont că tezele de limba şi literatura română, în special cele de la bacalaureat, pot conţine şi 10 pagini, putem conta că este vorba de circa un milion de pagini de scanat şi gestionat. Avem în toate şcolile personal calificat pentru această operaţie?
     
  2. Aparatura folosită poate ceda oricând. La atâtea mii de calculatoare şi scanere folosite în timpul examenului este aproape sigur că unele vor ceda, lăsând operaţia de scanare în aer. Până la înlocuirea şi reluarea procesului, dacă suntem în şcoli izolate din rural, pot trece zile întregi, că nu suntem sub stare de asediu.
     
  3. Sunt toţi profesorii capabili să utilizeze aplicaţia informatică dedicată, suficient de sofisticată pentru a face faţă procesului? În mod sigur nu. În special profesorii de limba şi literatură română, de istorie, nu au cunoştinţele informatice necesare pentru a utiliza o astfel de aplicaţie. Riscurile de eroare sunt imense, şi foarte greu de sesizat şi reparat, dată fiind noutatea procedurilor şi volumul imens de date.
     
  4. Vor corectă profesorii singuri, sau cu „asistenţă” necontrolabilă? Nu se ştie de ce „sprijin” ar putea beneficia profesorii acasă, sau ce factori perturbatori (copii, treburi gospodăreşti, telefoane etc.) i-ar putea perturba de la această activitate.
     
  5. Rolul comisiei de a supraveghea corectura dispare. De fiecare dată când se iveau neclarităţi sau erori în corectare, la interpretarea baremelor, preşedintele comisiei intervenea, eventual cerea lămuriri la Inspectorat şi la minister, pentru clarificarea semnelor de întrebare ridicate de profesorii corectori. Această responsabilitate a comisiei dispare. Cu ce costuri?
     
  6. Informaticienii din şcoli nu sunt de înaltă calificare. Pentru simplul motiv că au venit la salarii de 1.500-2.000 lei, în loc să meargă la companii multinaţionale pentru 20.000 lei lunar. Vor fi ei capabili să gestioneze baze de date imense, pe o aplicaţie sofisticată? Personal mă îndoiesc.
     
  7. Înainte de adoptarea unei măsuri „revoluţionare” era necesară pilotarea ei. Acest lucru nu s-a întâmplat, dacă Ordinul de Ministru va prevedea o astfel de procedură, se va aplică în „orb”, fără să ştim dacă funcţionează sau nu.

Culmea este că nimic nu justifică o astfel de schimbare radicală. Fraude nu se produc la nivelul corecturii în actuala procedură, pentru că sunt multe persoane angrenate care se supraveghează reciproc. Costurile nu sunt mai mici în varianta corectării de acasă, profesorii, secretarele şi informaticienii trebuie plătiţi oricum. Dimpotrivă. Costurile în noua procedură ar putea fi mult mai mari. Riscurile de eşec, de haos, de erori la un număr mare de elevi este mult mai mare, chiar dacă se vor face simulări în timpul anului şcolar.

Odată elaborat regulamentul de examen, el nu mai poate fi modificat în timpul anului şcolar, în cazul în care se constată că nu funcţionează.

Ideea aceasta, marca Liviu Pop, riscă să arunce în haos examenele, nu se justifică prin nimic. Doar prin dorinţa ministrului Pop de a ramâne în istoria învăţământului că un ministru „inovator”. Dar nu la curriculumul şcolar, la dezvoltarea şcolii profesionale, la cadre didactice calificate în toate şcolile. Nu, nimic din toate acestea. Ci la manuale de sport şi corectarea lucrărilor de acasă, în halat şi cu cafeaua alături.

Că un ministru o ia razna şi aruncă şcoala în aer, nu mai miră pe cineva. Dar premierul, şefii coaliţiei de guvernare, unde sunt? Îi are la mână Liviu Pop cu ceva?