În căutarea şcolarilor pierduţi: Învăţătoarea care, într-a zecea, a abandonat şcoala, iar acum joacă ”ajută-l-pe-cel-legat-la-ochi-să-şi-atingă-ţinta!”

În căutarea şcolarilor pierduţi:

Învăţătoarea
care, într-a zecea, a abandonat şcoala, iar acum joacă ”ajută-l-pe-cel-legat-la-ochi-să-şi-atingă-ţinta!”

Foto: Cum să nimereşti ţinta legat la ochi

Nicu intră legat la ochi în cameră. Viorica îl duce până în mijlocul camerei şi îi dă o minge. ”Nicu, la aproximativ doi metri în faţa ta, se află o cutie. Tu va trebui să arunci mingea în cutie. Poţi să o faci! Atenţie, nu te grăbeşti! Ascultă la tot ceea ce vei auzi!”

Ştiri pe aceeaşi temă


 

 

Ştefan preia rolul sfătuitorului.”Nicu, faci trei paşi mărunţi înainte. Acum, o jumătate de pas la stânga! Puţin mai la dreapta! Acum dă drumul mingii!”. Mingea intră în cutie, în aplauzele şi bucuria celor din cameră.

Cu toţii sunt învăţători, oameni maturi, dar se bucură precum copiii lor de la clasă, pentru că au înţeles unde bate jocul ăsta, ”ajută-l-pe-cel-legat-la-ochi-să-şi-atingă-ţinta”. Mai ales că s-a potrivit foarte bine ocaziei cu care s-au adunat în perioada 9-11 octombrie, la Sinaia. Două zile au împărtăşit  despre experienţele pe care le-au avut ca îndrumători în cadrul proiectului ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală”, destinat readucerii la şcoală a tinerilor care au abandonat ciclul primar în urmă cu 20-30 de ani. 

Viorica Staicu, învăţătoarea din Valea Stanciului (Dolj), a făcut acest joc mai întîi în clasa sa, ca o alegorie prin care ”copiii” ( cei 18 beneficiari ai proiectului) să înţeleagă, chiar şi în ultimul moment, la ce e bună şcoala. Jocul avea mai multe paliere. Mai întâi, celui legat la ochi nu i se dădea nicio indicaţie din public, decât că ”la aproximativ doi metri se află o cutie. Aruncă mingea!”. Urma faza în care i se spune – ”cutia e în faţa ta”, dar din sală se auzeau doar ”e greu/nu ai cum să reuşeşti/ au mai încercat şi alţii înaintea ta şi tot degeaba”. Efectul era vizbil, măsurat în ... ”distanţa ratării”. Venea apoi faza încurajărilor pe bune. ”E uşor pentru tine/ ştim că poţi să o faci/ avem încredere în tine”. Performanţa se îmbunătăţea semnificativ, dar ţinta nu era atinsă. Momentul culminant era când cel legat la ochi primea şi încurajări şi sprijin efectiv pentru a putea nimeri ţinta.

Jocul serios al vieţii

Viorica, 42 de ani, le povestea apoi copiilor jocul vieţii ei. Al vieţii care nu recurge la alegorii.  Într-a zecea, abandonează şcoala. Un gest inexplicabil pentru toţi cei care o ştiau ca elevă de frunte, comandantă de detaşament (”cu şnur galben”, după simbolistica pionierească), care la absolvirea clasei a 8-a primise din partea dirigintelui un ”mulţumesc pentru ce ai făcut pentru clasă”...

Foto: Viorica în acţiune

Da,  e vorba de aceeaşi Viorica ... Se mărită cu un coleg, părinţii îi alungă, tânăra familie se mută într-o baracă la Işalniţa. În baracă, ”umblă goangele pe noi”. Jocul pare că s-a terminat, fără nicio speranţă. Singura ”carieră” e cea în care lucrează din greu tânărul bărbat să-şi întreţină nevasta.

Dar iată-i hotărâţi să-şi reia şcoala la seral. Se duc pe rând, el o zi, ea celaltă, se ajută unul pe altul... Când apare primul copil, abandonează din nou şcoala. Ea se-ntoarce la ai ei, sub o ploaie necontenită de reproşuri şi ”descurajări, să le zicem aşa” cum spune Viorica.

Pe la ei vine fostul diriginte, profesorul de istorie-geografie, domnul Florian Iordache. ”Dar tu trebuie să continui, Viorica! Nu se poate să rămâi aşa”. Viorica îşi ia bărbatul şi reiau... încă o dată, şcoala. De data asta la Segarcea. ”Când venea salariul soţului, primii bani pe care îi puneam de-o parte erau banii de navetă pentru şcoală. Dacă mai rămânea ceva, bine, dar de banii de navetă nu ne atingeam!” 

Termină liceul. Apoi din nou dirigintele, ajuns director de şcoală: „dar dacă ai merge tu, Viorica, la colegiu?”  Apare şi al doilea copil, tutuşi face ce face şi merge la Craiova, la colegiul de învăţători. Licenţa o dă la Bucureşti, la Universitate, cu 9 la proba practică. Urmează primul an ca dascăl la Zăval, pe Dunăre. Îşi aduce aminte cum tot satul a felicitat-o după serbarea de 1 Decembrie, apoi cum părinţii elevilor nu au vrut să o lase să plece de la clasă. Dar găsise post acasă, la Valea Stanciului. Şi viaţa aduce acea ”carieră” aşteptată în viaţa ei şi a familiei.

Foto: Împreună, creăm o poveste despre proiect

 

Învăţarea prin joc

“Să predai prin joc, să-i implici în jocuri şi aşa să te faci ascultat” – este şcoala pe care o face Viorica cu elevii ei. Despre aceasta vorbesc sutele de fotografii cu care şi-a umplut pagina de Facebook, din timpul orelor de curs, pauzelor ori serbărilor.

Între timp, urmează facultatea de muzică din Craiova – arta pedagogiei muzicale. În plus, mai cântă şi muzică populară...

Şi toate astea mi se-ntâmplă pentru că nu am abandonat şi am luptat să merg mai departe. Şi pentru că a existat un om, o voce, vocea dirigintelui meu, care parcă îmi lumina drumul cu acel ‹ştiu că poţi!›” îşi încheie de fiecare dată povestea în faţa auditoriului, de toate vârstele.

Românca Viorica Staicu ştie că nu doar cu o singură ”poveste” se poate schimba viaţa celor 18 romi şi români de la Valea Stanciului care de-abia au terminat clasa a 2-a la 25-30 de ani. ”Tocmai de-aia, sunt pornită să fac mai mult pentru aceşti oameni”, spune ea.

Foto: Învăţători dăruiţi din 13 şcoli au dat oamenilor “a doua şansă” la educaţie în acest proiect

 

E şi angajamentul celorlalţi. Şi Ştefan Mitra de la Valea Stanciului, şi Mădălina Udubaşa de la Râmnicu Vâlcea, Nicoleta Stancu de la Săruleşti, Nicu Arsene de la Călăraşi spun că simt nevoia să se implice în continuare pentru a-şi ajuta ”tinerii învăţăcei” să meargă mai departe, odată ce au recăpătat gustul şcolii. ”Când dezbatem motivele pentru care copiii abandonează şcoala, să ne aducem aminte şi de importanţa legăturilor umane”, păreau să spună şi învăţătorii noştri, în vorbele unei cunoscute educatoare americane, Rita Pierson, învăţături pe care Nicu, cel legat la ochi în joc, le-a găsit pe Internet şi le-a pus spre ascultare şi colegilor săi.

 

Ce urmează?

Proiectul ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală” se apropie de final, dar lucrurile nu se opresc aici. Peste 200 de specialişti din domeniul educaţiei au fost invitaţi să participe la conferinţa “Bune practici în educaţia celor vulnerabili”, organizată de către Asociaţia C4C- Communication for Community, la Sinaia, în perioada 23-24 octombrie 2015. Reprezentanţi ai şcolilor, Inspectoratelor Şcolare sau ai organizaţiilor neguvernamentale implicate în proiecte similare vor avea prilejul de a face schimb de experienţă şi de a veni cu propuneri pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ de desfăşurare a programului „A doua şansă”. Vom reveni cu ştiri de la eveniment.

  text de C.Ştefan     

În alte cuvinte ...

Daniela Vişoianu, reprezentantă a Asociaţiei C4C – Communication for Community,  preşedinte Coaliţia  pentru Educaţie:

<<Proiectul ”Cu mic, cu mare, din nou la şcoală” a avut 400 de beneficiari – cursanţi. S-au implicat peste 100 de îndrumători (învăţători, mediatori şcolari, directori de şcoli, inspectori din inspectoratele şcolare, experţi din mediul asociativ).

Am avut astfel zeci de ocazii, mergând în şcoli, uneori chiar acasă la oameni, să întâlnim poveşti de viaţă extraordinare (găsiţi link mai jos). Poveşti care pot fi material didactic pentru adevărate ”lecţii deschise”.

Pe măsură ce le auzeam însă, eram tot mai convinşi că un proiect precum acesta nu îşi împlineşte misiunea dacă se opreşte aici. Este frustrant să ne limităm la „regăsirea unor şcolari pierduţi pe care i-am adus până într-a treia, ori a cincea”. Aşa cum spun învăţătorii/îndrumătorii, care s-au implicat cu atâta devotament - şi le mulţumesc încă o dată pentru aceasta -, avem nevoie de mai multe acţiuni corelate. Avem nevoie de suplimentarea planurilor de şcolarizare pentru programul ”a doua şansă”, de înţelegerea mai profundă a nevoilor adulţilor şi comunităţilor locale, de o finalitate practică prin cursuri de calificare. Totul cu apropiere, cu încurajarea parcursului acestor familii - părinţii care s-au întors la şcoală şi copiii acestora, care acum merg la şcoală - pe o perioadă de timp mai mare decât cea a unui proiect.

Vorbim de un cost în plus din partea statului, de un efort suplimentar din partea societăţii? Fără îndoială. Dar o simplă înmulţire a cazurilor ”Viorica de la Valea Stanciului” ar arăta că... merită!>>

Acest articol face parte din campania “În căutarea şcolarilor pierduţi”, derulată în cadrul proiectului “Cu mic, cu mare, din nou la şcoală”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investeşte în Oameni” şi implementat de către Asociaţia C4C - Communication for Community şi Inspectoratele Şcolare din judeţele Călăraşi, Gorj şi Prahova. Pentru informaţii suplimentare, puteţi accesa www.c4c.ro şi www.fonduri-ue.ro .

Alte articole similare:

http://adevarul.ro/educatie/scoala/de-ziua-educatiei-sarbatorim-cinec-1_561245d8f5eaafab2c54785c/index.html

http://adevarul.ro/educatie/scoala/razvanii-scoala-1_56123b7df5eaafab2c542fa5/index.html

http://adevarul.ro/educatie/scoala/In-cautarea-scolarilorpierdutigradinuta-sarulesti-1_56166289f5eaafab2c70d0f5/index.html

http://adevarul.ro/educatie/scoala/Incautarea-scolarilor-pierduti-doamne-vrea-sa-mi-ajut-copilulla-lectii-nu-pot-1_561ba22bf5eaafab2c936359/index.html

http://adevarul.ro/educatie/scoala/In-cautarea-scolarilor-pierduti-valceacum-audevenit-romii-gentlemen-isi-trimit-copiii-scoala-1_5620a862f5eaafab2cb6b664/index.html

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările