Împăratul şi elefantul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

România, 2013. Împăratul e gol: cum îl îmbrăcăm? Elefantul e în încăpere: cum îl dăm afară? Aceasta este Conversaţia la ordinea zilei, despre schimbarea paradigmei în Educaţie.

Cei care sunteţi aficionados Sir Ken Robinson, vă aduceţi aminte cu siguranţă argumentul. Celorlalţi, mă bucur să vi-l împărtăşesc, în premieră. Argumentul e în legătură cu ceea ce înseamnă poziţionarea noastră raţională în raport cu situaţii fireşti, de bun-simţ şi apare într-una din prezentările în care Sir Ken vorbeşte despre schimbarea de paradigmă în educaţie, raportarea la standarde educaţionale şi, implicit, despre nevoia de a avea întotdeauna standarde cât mai ridicate. So, we talk about raising the standards... Iar argumentul lui Sir Ken, deopotrivă amuzant şi incitant, este: why would you lower the standards? Adicătelea, de ce am acţiona pentru scăderea standardelor, când poziţionarea firească ar fi de a le menţine, dimpotrivă, cât mai ridicate?

Mutatis mutandis, de ce aş vorbi eu despre un “împărat” gol, dacă el ar fi îmbrăcat? Şi de ce aş vorbi despre un “elefant“ din încăpere, dacă el n-ar fi acolo?

Din punctul meu de vedere, în momentul de faţă în Educaţie împăratul este gol, elefantul este în încăpere, iar argumentul enunţului are legătură cu ceea ce înseamnă transformarea de sistem al şcolii în România.

Să ne aducem aminte. Tema comună din spatele celor două metafore – a împăratului şi a elefantului – are legătură cu ceea ce înseamnă încremenirea în proiect, în paradigmă. Şi încremenirea în negare, mai ales: refuzul de a accepta faptul că în momentul de faţă România este într-un film, iar Şcoala ca sistem este încremenită, anacronic, în filmul său anterior. Acesta este argumentul de la care eu plec atunci când vorbesc despre împărat şi despre elefant.

Desigur că are sens să argumentez, mai întâi, ceea ce am afirmat anterior. Din punctul meu de vedere, acum este un moment istoric, în care establishment-ul şi, fundamental, clasa politică pot să demonteze mitul incompetenţei lor proverbiale, dovedite până peste poate, şi să abordeze foarte serios ceea ce înseamnă transformarea de sistem a Educaţiei în România, dintr-un motiv istoric: în 150 de ani de educaţie în România, anii 2013-2016 ar trebui să fie al treilea mare punct de inflexiune, sau de transformare, după reforma lui Spiru Haret şi după reforma comunistă din anii ‘45-’50. Este inacceptabil ca România să aibă acum un sistem educaţional (în special, cel preuniversitar) practic identic celui în care generaţia mea, acum în vârstă de 50+, a crescut!

Unde suntem acum? Suntem într-un punct în care cel mai important articol din Legea Educaţiei (art. 2) copiază, cuvânt cu cuvânt, text dintr-un proiect civic pe care l-am iniţiat în 2007, privind acel Pact Politic pentru Educaţie, dacă vi-l mai aduceţi aminte. Şi acest lucru este inacceptabil. Sunt “onorat” că s-a întâmplat aşa, dar plagiatul rămâne plagiat...

Unde mai suntem acum? În 2010, Indicele European de Învăţare pe tot parcursul vieţii (ELLI) plasa România pe locul... 25 din 25 de ţări măsurate!... Finlanda, de pildă, este pe locul 4.

Unde mai suntem acum? În ceea ce priveşte testele PISA–PIRLS 2006 coroborate, România este în alt film decât cel în care ar trebui să fie, şi decât toate celelalte ţări europene. Iată detaliile.

Unde mai suntem acum? Aici: la testul PISA 2009, Finlanda era pe locul 3, iar România pe locul... 49 din 65 de ţări măsurate !...

Unde mai suntem acum? Suntem într-o conversaţie despre planurile-cadru de învăţământ încă înţepenită gripat în paradigma de dinainte de ‘89. Luaţi, de pildă, ca referinţă arhitecturile curriculare PYP-MYP-DP sau pe cele ale modelului educaţional finlandez şi vă veţi convinge!

Din punctul meu de vedere, această stare de fapt este inacceptabilă şi are legătură cu ceea ce înseamnă nevoia transformării profunde, istorice, de sistem a Educaţiei.

Aşadar, aici suntem acum. Cum “îmbrăcăm“ împăratul şi cum “dăm afară“ elefantul?

Eu am decis că-mi pasă. Şi am decis că nu doresc să fiu nici cuminte, nici corect din punct de vedere politic, iar “oala îmi fierbe” rău de tot (trimitere la sintagma “nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala” – n.m.)! Consider implicarea civică drept esenţială, iar mesajul meu este de protest civic pentru curriculum: şi în 2012, şi în 2013 şi cât o mai trebui. Am în vedere schimbarea de paradigmă în Educaţie, iar nucleul acestei schimbări de paradigmă are legătură cu ceea ce înseamnă definirea unui set de valori pe care Şcoala ca sistem se susţine şi pe care le cultivă. De câte ori aţi auzit vorbindu-se pe bune despre curaj, despre asumare sau despre integritate în Şcoală?

Răspunsul meu la întrebarea cum schimbăm paradigma? porneşte de la arhitectura curriculară, ce are a fi redefinită fundamental. Tot din ciclul elefantului în încăpere şi al împăratului gol, vestea proastă este că în momentul când spunem că e nevoie de aşa ceva, lumea aude cu totul altceva: profesorii rămân pe drumuri dacă elevii studiază în fiecare semestru opt discipline, în loc de 15-20 cum e acum. Este eronat, evident! Obiectivul nu e ca profesorii să “rămână pe drumuri”, ci obiectivul este ca întreaga arhitectură curriculară să fie redefinită din temelii, în raport cu nevoile secolului XXI.

Am pus în discuţie un model pe care l-am denumit “curriculum la decizia elevilor, din oferta şcolii”. Interesant pentru starea de negare a establishment-ului educaţional, este că relaţia directă a elevilor cu propria dezvoltare prin curriculum nici măcar nu este pusă în discuţie, curajul sistemului oprindu-se în poarta şcolii: curriculum… LA DECIZIA ŞCOLII!... Decizia ELEVILOR unde e, pe bune?!...

Curriculum la decizia elevilor din oferta şcolii înseamnă un echilibru elegant între cerinţele de curriculum naţional şi nevoia copiilor de a învăţa să decidă şi să-şi asume consecinţele şi costurile propriilor decizii. Iată un exemplu de competenţă practic inexistent, deloc cultivat în timpul şcolii noastre preuniversitare: acela de a decide, de a opta, de a alege – atunci nu aveam voie să facem aşa ceva! Sistemul cerea disciplină şi spălare pe creier fără multe fason şi fără diferenţieri inutile! Atunci era interzis să învăţăm să decidem – or, aceasta este o valenţă critică, esenţială azi! Aţi decis să citiţi acest text, pe costul de timp al altor activităţi pe care le-aţi pus în aşteptare. Iar acest lucru este perfect posibil să-l facem în Educaţie: inteligent, nu cârpit, prin politici de sistem eficiente.

Aşa încât, acum cea mai onestă conversaţie revine la asumarea curajoasă a faptului că în momentul de faţă România este într-un film, Şcoala ca sistem este în filmul ei anterior, iar nevoia cea mai imperioasă este de a admite acest lucru şi de a scoate elefantul din încăpere. Deşi fac referire la această generaţie politică şi de establishment, la fel s-au petrecut lucrurile de douăzeci de ani încoace – altfel, de ce am vorbi azi de împăraţi goi şi de elefanţi în încăpere?

Acest tip perfid de încremenire în proiect reprezintă o vulnerabilitate strategică pentru România, deoarece absolvenţii inepţi ai României de azi vor fi conducătorii inepţi ai României de mâine. Pentru mine, aşa ceva este inacceptabil. Nu sunt de acord ca acest sistem educaţional să genereze o astfel de vulnerabilitate, mult mai perfidă decât un atac armat la ceea ce înseamnă statul de drept în România.

Pentru că îmi pasă!

Şi pentru că îmi pasă, nu doresc să fiu cuminte, nici corect din punct de vedere politic, iar “oala îmi fierbe” cum nu vă puteţi închipui! Această conversaţie despre Educaţie face să pălească în faţa sa orice coloratură politică, iar vectorii de atac ai schimbării de paradigmă sunt doi, convergenţi: crearea unei arhitecturi curriculare preuniversitare pentru secolul XXI, coroborată cu o strategie de resurse umane centrată pe conceptul de carieră didactică. Pentru mine, profesia didactică este cea mai nobilă din lume. Noi, profesorii, cum suntem, de fapt?

Profesori mai buni pentru copiii noştri... Doar astfel îi vom putea însoţi pe ei, pe copii, în zborul spre cerul lor cel mai înalt cu putinţă!...

p.s. Domnule ministru Remus Pricopie, nu rataţi clipa!... Faceţi istorie: scoateţi elefantul din încăpere! De ce vă e, încă, frică?!...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite