14-15 iunie 2013: CongreSUL Educaţiei. Aşteptările mele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eu, cetăţeanul prezent în conversaţia publică despre Educaţie, cer establishment-ului şi clasei politice ca evenimentul de săptămâna viitoare să marcheze punctul de inflexiune istorică dintre Şcoala revolută de ieri şi de azi, şi Şcoala de mâine. O Şcoală cu mult mai bună pentru copiii noştri.

Mă aştept ca evenimentul din 14-15 iunie 2013 – organizat în proporţie covârşitoare pe speze publice (http://www.congresuleducatiei.ro/organizatori.html; http://www.congresuleducatiei.ro/vorbitori.html ) –  să fie formă cu fond, şi nu formă fără fond (adică, în cuvintele unui profesionist de excepţie al educaţiei, lume-lume, aceiaşi, vorbe, fast, bufet suedez, pauze de cafea, maxime realizări în toate domeniile, învăţământ de excepţie, lume, fast, pupături, cuvinte, lume-lume...).

Definesc forma cu fond astfel:

  • Congresul constată starea de fapt anacronică şi performanţa actuală mediocră a şcolii ca sistem şi articulează coerent viziunea schimbării paradigmei comuniste a educaţiei preuniversitare, configurând curajos un model educaţional solid pentru secolul XXI în România
  • Congresul constată că starea curentă a educaţiei preuniversitare constituie ameninţare fundamentală la adresa siguranţei naţionale  – în virtutea faptului că absolvenţi inepţi ai şcolii de azi pot deveni conducători inepţi ai României de mâine –, decide că situaţia este inacceptabilă şi identifică măsurile de primă urgenţă pentru stoparea acestei involuţii toxice, ce atacă direct fibra profundă a statului de drept
  • Congresul constată absenţa, în acest moment, a conversaţiei critice necesare despre valori autentice cultivate în şcoală şi îşi asumă misiunea de facilitare a definirii axiologice a educaţiei în România, în orizontul următoarelor două-trei decenii
  • Congresul numeşte proiectele prioritare prin care declaşează schimbarea paradigmei în educaţie, şi anume: a) definirea conceptuală a unei noi arhitecturi curriculare, viabile pentru următorii douăzeci-treizeci de ani; b) operaţionalizarea unei strategii de resurse umane moderne, centrate pe conceptul carierei didactice cu opţiuni multiple; c) susţinerera schimbării paradigmei printr-o infrastructură financiar-logistică puternică, definită în raport cu statutul Educaţiei, respectiv cel mai important proiect al României în următoarele două decenii
  • Congresul consacră meritocraţia autentică în Educaţie, în locul ineptocraţiei cronice, sau emergente.

Acestea sunt aşteptările mele faţă de Congresul consacrat Educaţiei, de săptămâna viitoare.

Domnule ministru Remus Pricopie, nu rataţi clipa!... Faceţi istorie acum: scoateţi elefantul din încăpere! De ce vă e, încă, frică?!...

p.s. Există cacofonii clasice (“apă limpede ca cristalul…”, “replica cavalerului...”, “teaca cuţitului...”, “vreau ca cererea mea să fie înregistrată...” etc.) şi „cacofonii” pe cât de subtile-perverse, pe atât de stânjenitoare („mă adresez dumneavoastră cu respect...”, “constat cu regret...”, “vin cu rugămintea...”, “axul cu rulment reprezintă componenta de bază…”, “acum, timpul e în favoarea noastră…”, “scopul acestui proiect este…” etc.) În mod regretabil, sintagma “CongreSUL Educaţiei” se încadrează, nedorit, în a doua categorie de enunţuri exemplificate anterior. Păcat!...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite