10 paşi pentru o strategie coerentă in Sistemul de învăţământ preuniversitar

În România, se simte nevoia, categoric, de o stabilizare a sistemul de învăţământ preuniversitar. Stabilizare ce se poate realiza, simplu şi eficient, prin zece paşi, iar aceştia sunt absolut necesari de pus în aplicare în perioada imediat următoare.

1. Rescrierea tuturor programelor şcolare;

2. Introducerea manualelor şcolare pe suport electronic;

3. Corectarea Legii Educaţiei Naţionale;

4. Formarea corpului profesoral în baza noilor programe scolare;

5. Compatibilizarea construcţiei de unităţi şcolare cu programul de microbuze şcolare, verificarea şi controlul investiţiilor;

6. Analizarea angajaţilor din unităţile şcolare şi renormarea posturilor;

7. Finalizarea legislaţiei secundare a Legii educaţiei naţionale;

8. Reorganizarea reţelei şcolare;

9. Organizarea concursurilor pentru funcţiile de conducere;

10. Semnarea unui acord educaţional de stabilitate pentru minim 10 ani.

Primul pas obligatoriu, în acest moment, este rescrierea tuturor programelor şcolare. Şcoala românească are programe neadaptate, orientate spre cantitate de informaţii, nu spre formare de abilităţi.

Odată cu rescrierea acestor programe şcoale, putem discuta de un nou curiculum naţional. De la apariţia Legii Educaţiei, nu au fost rescrise decât trei programe şcolare, ceea ce a dus la întârzierea aplicării reformei. Trebuie regândite planurile de învăţământ, însemnând numărul de ore pe care trebuie să le parcurgă elevii, în funcţie de clasele şi profilele la care sunt înscrişi.

Odată cu rescrierea programelor şcolare, avem absolută nevoie de implementarea manualelor. Aici, la al doilea punct, lucrurile sunt foarte simple, din punctul meu de vedere. Trebuie introduse manuale şcolare electronice, acele ebook-uri în termeni informatici, în care să se poată introduce toate manualele care se scriu pe nivelul de învăţământ. În felul acesta, profesorii care semnează acele manuale, pot să predea dreptul de utilizare a produsului final Ministerului Educaţiei, iar acesta să plătească acest serviciu.

Ca urmare, fiecare elev să poată să-şi aducă, pe ebook, manualul pe care profesorul îl recomandă la clasa respectivă. Asta ar da posibilitatea de a nu mai aştepta oferte pentru tipărirea manualelor, iar din punct de vedere financiar, efortul nu ar fi foarte mare. În momentul de faţă discutăm de aproximativ 18 milioane de lei pe care Ministerul Educaţiei îi plăteşte, anual, doar pentru retipărirea a maximum 15% din manuale.

Mai mult, nu există cuantificată o sumă a auxiliarelor pe care le plătesc părinţii. O investiţie în ebook-uri ar însemna undeva pe la 80-90 milioane de euro, bani pe care Ministerul Educaţiei i-ar aloca o singură dată, la patru sau cinci ani.

Astfel, dacă facem un calcul simplu, investiţia în aceste ebook-uri se dovedeşte un lucru realizabil şi eficient. Odată ce avem planurile de programe şcolare, avem manualele, putem să trecem la al treilea pas: formarea corpului profesoral în baza noilor programe şcolare.

Al patrulea pas este corectarea Legii Educaţiei Naţionale, care poate deveni, dacă vrem, şi pasul unu, deoarece această Lege a Educaţiei Naţionale trebuie articulată în aşa fel încât să fie utilă şi practică. Actuala Lege a Educaţiei are foarte multe carenţe, este o lege făcută „pe picior”, sunt lucruri pe care eu, ca ministru, le-am corectat în mandatul de 45 de zile, însă au rămas foarte multe lucruri care încă mai trebuiesc îndreptate.

Al cincelea lucru pe care trebuie să-l facem, după aplicarea cadrului legislativ, este să compatibilizăm programul de construcţii de unităţi şcolare cu programul de microbuze şcolare. Aici este foarte simplu: trebuie corelate cele două programe naţionale. O să le iau pe rând: programul de microbuze şcolare, în care Ministerul investeşte aproximativ 200 de milioane de euro, trebuie regândit pentru a nu se cumpăra doar un anumit tip de microbuze.

Există situaţii în care microbuzele pot fi înlocuite de atv-uri sau de şalupe, spre exemplu în cazul zonelor Tulcea- Delta Dunării, sau autobuze în zonele în care se transportă un număr mare de elevi pe o distanţă mici. Astfel se eficientizează foarte mult acest transport. Programul de microbuze putem să-l gândim şi pe cinci ani de zile, ca un program multianual. Asta ar însemna să se aloce un miliard de euro, o singură dată la cinci ani, pentru acest parc auto, nu să alocăm, anual, 200 de milioane de euro anual.

Verificarea şi controlul investiţiilor sunt, în acest moment, scăpate de sub control, în sensul în care sunt foarte multe investiţii începute, nefinalizate, unele finalizate şi neplătite, datoriile sunt mari, unele investiţii sunt supradimensionate, altele subdimensionate, unele dintre aceste investiţii au fost făcute în comune unde nu mai există copii şi aşa mai departe.

Odată cu analiza şi corelarea celor două programe, putem discuta de alocări financiare pe unităţi şcolare unde nu mai are sens să punem microbuze şcolare sau alte mijloace de transport, plecând de la ceea ce este rata de natalitate în zona respectivă. Marja de eroare este foarte, foarte mică, pentru că, la nivelul ministerului Muncii, există date privind numărul de copii, pe tranşe de vârstă, în fiecare zonă. Ca urmare, se poate gândi un plan pentru următorii patru ani de zile, uşor aplicabil, pe cele două elemente.

În al şaselea rând, trebuie regândită salarizarea angajaţilor din învăţământ, elaborarea regulamentului pentru sporuri, precum şi deblocarea posturilor, mai ales pentru personalul nedidactic şi didactic auxiliar. Bugetul pe anul 2013 trebuie construit după modificarea Legii Salarizării Unitare pentru sistemul bugetar, nu invers, cum se practica până acum.

Al şaptelea pas pe care trebuie să-l facem este finalizarea legislaţiei secundare a Legii Educaţiei Naţionale, iar aici discutăm de regulamentul de funcţionare al unităţilor şcolare, unde este obligatorie integrarea planului privind violenţa în şcoli, responsabilităţile elevilor, ale părinţilor, ale corpului profesoral.

Acest regulament este absolut necesar, dacă vreţi, cu 1 septembrie să fie aplicat, menţionând că, atunci când am fost la Ministerul Educaţiei, acest regulament era finalizat în proporţie de 99%. Alt regulament este cel de funcţionare în Consiliul de Administraţie, iar aici funcţionăm cu un Consiliu de Administraţie pe vechea lege şi cu regulament pe vechea lege, deci e o nevoie acută şi aici de revizuire odată cu modificarea Legii.

Acestea sunt două dintre cele mai importante ordine care nu au fost aprobate, deşi Legea este în vigoare de un an şi jumătate. Reorganizarea reţelei şcolare, al optulea punct, este absolut obligatorie, mai ales că, în ultimii trei ani de zile, au fost desfiinţate unităţi şcolare fără nicio fundamentare. Singurele criterii folosite de conducerile PDL erau doar cele politice.

Al nouălea pas este organizarea concursurilor pentru funcţiile de conducere, care trebuie să fie, într-adevăr, bine aplicat. Urgent, anul acesta calendaristic, trebuie să avem concursurile şi de director şi de inspectori, iar şcolile să aibă o stabilitate din punct de vedere al actului manegerial.

Trebuie reamintit că regulamentul pentru organizarea concursurilor pentru funcţiile de conducere nu a fost elaborat, deşi este absolută urgentarea sa.

Al zecelea pas, dacă vreţi, dacă nu chiar primul pas, este semnarea unui acord social, de către toţi profesorii, toţi părinţii, toţi studenţii, toate partidele politice, în aşa fel încât următorii zece ani de zile să nu se modifice strategiile prevăzute. Aici discutăm despre strategii pe termen mediu, de zece ani de zile, când, pot să fie văzute rezultatele reformei prin noile programe şcolare, programe ce trebuie făcute în maximum trei ani de zile.

Aceştia sunt cei zece paşi pe care eu îi văd obligatorii şi necesari pentru a relansa învăţământul preuniversitar din România.

Acest material îl găsiţi şi pe blogul personal.