„Vreau copil antreprenor”. Ce-i de făcut?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
martisor foto david muntean

Capacitatea de a marketa propriile idei, leaderhipul, negocierea, profitul, par să facă parte doar din lumea celor mari. În realitate însă, o mulţime de grădiniţe şi de şcoli din întrega lume au dezvoltat cursuri speciale de antreprenoriat pentru copii.

Nu există prea devreme când este vorba despre dezvoltarea spiritului antreprenorial. De la negocierea şi schimburile de jucării din parc, până la elaborarea unui plan de afaceri complet, este doar un pas. Iar acest pas se face fie prin exemplul părinţilor, fie prin cursuri speciale adaptate copiilor. La acest capitol, al cursurilor, stăm bine. Mai multe programe de antreprenoriat pentru copii sunt disponibile în gradiniţele şi afterschoolurile din România. După o simplă căutare pe internet vă puteţi face o idee despre variantele pentru care aţi putea opta.

Ce abilităţi le dezvoltă antreprenoriatul? 

Brand, produs, preţ, promovare şi publicitate, venit versus profit sunt termeni despre care poţi crede că sunt imposibil de „predat” copiilor. Dar cursurile de antreprenoriat pentru copii înseamnă educaţie prin joc. Cu alte cuvinte, copiii se joacă şi aşa înţeleg noţiunile complicate de business şi relaţiile de muncă necesare pentru a finaliza cu succes un proiect. În general, aceste cursuri dezvoltă capacitatea de iniţiativă a copiilor, capacitatea de negociere, abilităţile de lider, înţelegerea rolurilor într-o echipă, capacitatea de a lua decizii adaptate în funcţie de anumite variabile şi le asigură celor mici o cunoaştere intuitivă a mediului de business.

De la producţie la marketare şi vânzare

Faptul că antreprenoriatul nu-i o joacă de copii se vede mai ales atunci când cei mici sunt puşi în faţa clientului, adică la târguri şi expoziţii unde trebuie să vândă ceea ce au creat şi să-şi atingă obiectivele din planul de business.

Duminică, 1 Martie, în curtea librăriei Cărtureşti Verona, munca a peste 200 de copii a fost expusă în cadrul proiectului "Marţişor Antreprenor", iniţiativă marca Step By Step. Copiii au organizat totul, de la producţia mărţişoarelor până la promoţiile şi sloganele necesare să atragă atenţia clienţilor.

"În anul şcolar 2014 – 2015, toţi copiii înscrişi în Grădiniţa Bambi, un numar de 179 preşcolari şi in Şcoala Gimnazială Step by Step (67 de elevi) au participat la acest proiect", a precizat expertul în educaţie timpurie Cristiana Boca, directoarea Grădiniţei Bambi Step by Step şi a Şcolii Step by Step. Implicarea copiilor a variat în funcţie de particularităţile de vârstă. Preşcolarii cei mai mici de la grupele antepreşcolare şi grupele mici au contribuit  la realizarea de mărţişoare în cadrul activităţilor de arte plastice, iar preşcolarii mari şi şcolarii au realizat planuri de afaceri.

"Planurile de afaceri au fost conturate la început în fiecare clasă, cu  echipele de învăţătoare, iar apoi şcolarii au avut prilejul de a se întâlni cu persoane resursă, antreprenori de succes sau jurnalişti din domeniul afacerilor şi să îmbunătăţească aceste planuri" a explicat Cristiana Boca.

Mihaela Perianu, lider din domeniul managementului, în prezent Managing Partener AIMS Romania & Dale Carnegie Training Romania a avut o întâlnire cu şcolarii, învăţăndu-i cum sa-şi construiască obiectivele “afacerii” şi conturând împreună planul de producţie şi strategiile de vânzare. De asemenea, Claudiu Vrânceanu, redactor şef la Wall Street, a analizat planurile de afaceri realizate de elevi şi a exersat cu ei procesul de promovare şi de vânzare. În acest context, copiii au descoperit “reguli de aur” în vânzare, precum respectarea spaţiului personal, afişarea unei expresii încrezătoare şi zâmbitoare, limitele unei negocieri în privinţa preţului.

"Cu aceasta initiativă urmărim să educăm şi să exersăm la copiii nostri capacitatea de lucru în echipă în cadrul procesului de producţie, interacţiunea adecvată cu potenţialii cumpărători în procesul de vânzare, capacitatea de comunicare, argumentare, exersarea abilităţilor matematice şi înţelegerea în acest context a utilităţii matematicii. De asemenea, este important pentru noi ca elevii să se descopere unii pe alţii şi să stabilească relaţii şi în alte contexte diferite de cele din şcoală", a adaugat Cristiana Boca.

Târgul "Mărţişor Antreprenor" a ajuns la a opta ediţie. Este dovada faptului că odată ce copiii au prins gustul afacerilor şi al recompenselor care decurg din reuşită, vor persevera.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite