Părinţii, obligaţi să achite cel mult 30% din costul îngrijirii copiilor la creşă

Părinţii, obligaţi să achite cel mult 30% din costul îngrijirii copiilor la creşă

În Bucureşti, autorităţile au deschis creşele ANTANTE, cofinanţate din bani europeni şi axate pe dezvoltarea timpurie a copiilor                                                                     FOTO: antante.org

Părinţii vor fi obligaţi să plătească o contribuţie de cel mult 30% din costul îngrijirii unui copil la creşă, valoarea acesteia urmând să fie stabilită prin dispoziţie a primarului, potrivit un proiect iniţiat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS) şi aflat în dezbatere publică până pe 19 octombrie.

Ministerul Muncii propune ca părinţii care vor să-şi înscrie copiii de până la trei ani la creşele de stat ar putea fi obligaţi să plătească cel mult 30% din costurile îngrijirii lor în creşe sau în alte unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, se arată într-un proiect aflat în dezbatere publică până pe 19 octombrie 2012.

Valorea contribuţiei pe care părinţii urmează să o achite dacă vor să-şi dea copiii la creşele de stat va fi stabilită prin dispoziţie a primarului, în funcţie de numărul de copii din familie şi de venitul mediu net lunar pe membru de familie calculat pe perioada de şase luni anterioară înscrierii copilului.

Actul normativ mai prevede că sunt scutiţi de la plata contribuţiei, sarcina fiind preluată de bugetul local, părinţii/reprezentantul legal care au în îngrijire copii expuşi riscului de separare de familie, beneficiari de servicii sociale sau ai legii urmaşilor revoluţionarilor.

Contribuţia poate fi achitată şi prin tichete de creşă, tichete sociale şi/sau cupoane sociale, însă trebuie achitată în avans pentru o lună calendaristică.

De asemenea, contribuţia lunară a părinţilor se stabileşte în funcţie de numărul de zile petrecute de copil la creşă, acesta fiind monitorizat prin registrul de evidenţă/prezenţă completat de asistenţă medicală în colaborare cu educatorul, se mai arată în proiect.

Program flexibil la creşă: cinci ore sau săptămânal

Proiectul de act normativ mai prevede faptul că programul de funcţionare al creşelor este flexibil, în funcţie de nevoilor copiilor şi ale părinţilor. Programul poate fi normal (până la cinci ore pe zi, în funcţie de solicitările părinţilor), prelungit (10 ore pe zi) sau săptămânal (de luni până vineri).

Programul de funcţionare a creşelor este de luni până vineri, în intervalul orar 6.00 - 18.00, însă pot fi furnizate şi servicii pe timpul nopţii. 

Însă doar în situaţii deosebite şi de urgenţă ale părinţilor/reprezentanţilor legali, cum ar fi un program de lucru pe timpul nopţii pentru ambii părinţi sau pentru familiile monoparentale, urgenţe medicale sau un deces în familie.

Iniţiatorii proiectului de act normativ recomandă totuşi părinţilor ca, în limita posibilităţilor, să nu lase copilul în serviciile de educaţie timpurie antepreşcolară mai mult de 10 ore pe zi.

Educaţie timpurie şi remedierea problemelor de dezvoltare

Potrivit proiectului MMSSF, creşele oferă mai multe tipuri de servicii:

  • educaţie timpurie, pe baza unui curriculum naţional, centrat pe dezvoltarea fizică, cognitivă, emoţională şi socială a copiilor, respectiv pe remedierea timpurie a eventualelor dificultăţi/deficienţe de dezvoltare
  • îngrijire, protecţie şi nutriţie a copiilor
  • supraveghere a stării de sănătate a copilului
  • servicii complementare pentru copil, familie
  • servicii de consiliere, de educaţie parentală, de informare.

Aceste servicii se vor acorda în baza unui contract încheiat între părinte/reprezentantul legal al copilului şi conducerea unităţii, prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.

Iniţiatorii proiectului de hotărâre recomandă ca în grupa mică să fie primiţi copii de până la un an, în grupa mijlocie - copii de 1-2 ani, iar în grupa mare - copii cu vârsta de 2-3 ani.

”Se recomandă constituirea grupelor eterogene şi repartizarea fraţilor şi prietenilor de vârste diferite în aceeaşi grupă. Numărul copiilor la grupa de antepreşcolari este în medie de şapte copii, dar nu mai puţin de cinci copii”, se mai arată în proiect.

O lună de absenţe nemotivate - eliminarea copilului din creşă

În cazul în care copilul are o boală infecţioasă cronică, la recomandarea medicului, sau dacă nu vine la creşă patru săptămâni consecutiv, fără motivare, atunci acesta poate fi scos din evidenţa unităţii care oferă servicii de educaţie antepreşcolară.

Noul proiect mai prevede că unităţile de educaţie antepreşcolară vor încuraja participarea voluntarilor la activităţile desfăşurate în unitate, ţinându-se cont de corespondenţa dintre competenţele personale şi activităţile prestate.

Iniţiatorii proiectului de hotărâre propun şi ca finanţarea acestor creşe publice să se poată face din bugetele consiliilor locale (pentru acoperirea cheltuielilor de personal pentru personalul didactic şi nedidactic şi a cheltuielilor de organizare şi funcţionare a creşei, inclusiv pentru grupele/structurile din grădiniţe şi centre de zi), din unele venituri ale bugetului de stat, din contribuţiile lunare ale părinţilor, dar şi din donaţii, sponsorizări şi alte surse legale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: