Zentiva a produs peste 144 milioane de cutii de medicamente în anul pandemiei, 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:
zentiva

Grupul ZENTIVA a produs, în 2020, 144,25 milioane de cutii de medicamente, volum determinat, în principal, de creşterea cererii de medicamente utilizate în tratamentul simptomatic al infecţiilor cu SARS COV 2.

Potrivit unui comunicat al companiei, volumul record înregistrat reuneşte producţia celor două fabrici deţinute în România, la Bucureşti. Zentiva S.A. a produs 107 milioane de cutii de medicamente, cu 2 milioane mai mult decât în 2019, în timp ce Labormed-Pharma S.A. a realizat 37,25 milioane de cutii faţă de 29,45 milioane, nivel atins în anul anterior.

Conform datelor transmise, în topul avansului din producţie s-au plasat formele solide cu substanţele active paracetamol, metamizol sodic(pentru piaţa din România şi Germania) şi tamsulosin (tehnologia pelete). 

”Este pentru al cincilea an consecutiv când Zentiva îşi majorează producţia locală de metamizol sodic pentru a onora atât comenzile locale, cât şi cele pentru Germania, cea mai importantă piaţă externă pentru operaţiunile de producţie ale Zentiva S.A. din România. ”, informează reprezentanţii companiei.

Simona Cocoş, Director General Zentiva România şi Republica Moldova, a declarat: “Lucrăm zi de zi pentru a asigura nevoile pacienţilor din România şi nu numai. Considerăm că sănătatea este un drept care trebuie asigurat în orice circumstanţe, iar accesul la medicamentele generice asigură pacienţilor tratamente moderne, eficiente şi accesibile. Creşterea producţiei la cele două fabrici ale noastre din România este consecventă cu responsabilitatea de a răspunde nevoilor pacienţilor, medicilor şi sistemului de sănătate”.

”Anul trecut a fost marcat de eforturi susţinute de adaptare la contextul pandemic. Am operat schimbări semnificative în modul nostru de operare pentru a putea menţine un flux adecvat de medicamente şi pentru a ne proteja angajaţii. Fabricile Zentiva din România rămân şi anul acesta într-un mod de operare alert, eficient şi flexibil”, a completat Margareta Tănase, Director Operaţiuni Industriale Zentiva România.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite