Zeci de români întorşi din străinătate primesc câte 40.000 de euro pentru a-şi deschide afaceri în ţară. Cele mai căutate domenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Am şansa de a transforma pasiunea în afacere”, a spus un viitor  antreprenor FOTO 123 RF
„Am şansa de a transforma pasiunea în afacere”, a spus un viitor  antreprenor FOTO 123 RF

Românii din Diaspora sunt din ce în ce mai interesaţi să deruleze o activitate antreprenorială în ţară, căutând activ noi modalităţi de a-şi pune ideile de business în practică.

Astfel, în cursa pentru obţinerea finanţării din cadrul proiectului “Diaspora ReSTART” au intrat 149 de persoane care, după efectuarea unor cursuri de formare antreprenorială, au întocmit şi depus planurile de afaceri, 60 dintre ele beneficiind de acces la o finanţare nerambursabilă de maximum 40.000 Euro, a informat CNIPMMR.

Astfel, analiza celor 60 de planuri de afaceri câştigătoare relevă următoarele:

1. Cei mai mulţi aplicanţi sunt din Marea Britanie (33.3%) şi Spania (28.3%), urmaţi de Italia (11.67%), Franţa (6.67%), Olanda (5%), Germania dar şi Australia sau SUA (1.67%).

2. Cele mai multe afaceri vor fi înfiinţate în următoarele domenii: 

6.312 – Activităţi ale portalurilor web (10%)

4.520 – Întreţinerea şi repararea autovehiculelor (8.33%)

5.610 – Restaurante (8.33%)

7.112 – Activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea (8.33%)

6.201 - Activităţi de realizare a software-ului la comandă (5%)

3. În ceea ce priveşte repartiţia pe gen, 68.33% din firme vor fi conduse de bărbaţi şi 31.67% de femei. 

4. Segmentarea pe regiuni relevă faptul că, din cele 60 de noi firme, 26.67%, se vor înfiinţa în Regiunea Nord-Est şi Regiunea Centru (21.67%) şi alte 15% în Regiunea Nord-Vest.

“Diaspora ReSTART este cel mai greu şi cel mai frumos proiect implementat de mine până în prezent. Am avut privilegiul de a interacţiona direct cu peste 400 de români plecaţi în afara ţării, de a le cunoaşte poveştile de viaţă şi de a le oferi oportunitatea de a se întoarce şi a crea valoare adaugata pe meleagurile natale. Pentru că vorbim despre un concurs, din pacate doar 60  dintre aceştia vor primi finanţarea nerambursabilă de 40.000 de euro, însă vreau să reiterez angajamentul ferm al CNIPMMR de a oferi sprijin tuturor persoanelor care vor să porneasă pe drumul plin de provocări dar şi de satisfacţii al antreprenoriatului. Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc tuturor persoanelor implicate direct în implementarea proiectului pentru efortul lor susţinut orientat exclusiv către atingerea obiectivului global al acestui proiect şi anume facilitarea întoarcerii acasă a  românilor.”, Oana Bâra, Manager de proiect CNIPMMR. 

În continuare, cele 60 de noi firme vor participa la o sesiune de 3 luni de mentorat unde îşi vor consolida afacerea prin furnizarea de informaţii cu privire la realizarea unei strategii de marketing, identificarea unei reţele de clienţi, stabilizarea relaţei cu furnizorii şi cu clienţii, menţinerea relaţiilor cu instituţiile statului în vederea raportării activităţii conform legislaţiei, sau stabilirea şi urmarea unei strategii de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung.

Ce spun românii

“O experienţă neaşteptată! Un program de formare solid, flexibil şi pe înţelesul tuturor, construit pentru cei ce doresc sa îşi pună ideile în aplicare dar nu deţin aptitudinile antreprenoriale de a o face! Am şansa de a transforma pasiunea în afacere iar acest program este piesa din puzzle care lipsea. Mulţumesc coordonatorilor pentru suport!”, Adina P., viitor antreprenor în domeniul fabricării prăjiturilor, Sibiu.

“Programul DiasporaRestart a însemnat tot ce poate să-şi dorească o persoană aflată în afara graniţelor, o foarte bună oportunitate de a se reconecta cu România. M-am bucurat că am găsit acest program nerambursabil - foarte rar întâlnit în ţările EU, oferind oportunitatea tuturor de a contribui la economia românească. Sprijinul oferit de coordonatorii programului a fost remarcabil, răspunzând practic la toate întrebările adresate, menţinând etica profesională pentru toate răspunsurile oferite în funcţie de situaţia solicitată. Vă mulţumesc foarte mult pentru tot sprijinul, felicitări tuturor participantilor si aştept cu nerăbdare începerea afacerii pentru a contribui la mediul de afaceri din România.", Raul J., viitor antreprenor în domeniul prestării de servicii în activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică, Arad.

“Echipa Diaspora ReStart a dat dovadă de răbdare şi profesionalism pe tot parcursul concursului şi ştiu că a fost o muncă titanică şi pentru voi, nu doar pentru noi. Vă mulţumesc pentru o vară ca pe vremea studenţiei şi pentru rolul instrumental pe care l-aţi avut în elaborarea planului de afaceri. Tutorele meu a fost săritor chiar şi la miezul nopţii, adaptându-se la diferenţele de fus orar şi la numeroasele întrebări încărcate de panica livrării unui plan coerent în timpul alocat. Rezultatul concursului pentru mine a fost cireaşa de pe tort, dar cursul şi sprijinul primite în ultimele luni m-au învăţat nişte lecţii esenţiale de antreprenoriat şi mi-au dat încrederea necesară să deschid afacerea din Marea Britanie şi în România.”, Alice V., viitor antreprenor în domeniul publicităţii, Braşov.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite